Facebook/Sergiu Paiu

(FOTO) „Vom interveni în orice colț al Republicii Moldova”. Polițiștii au primit 52 de mașini noi de teren

Poliția Națională a primit în dotare încă 52 de autospeciale operaționale de teren, destinate îmbunătățirii capacității de reacționare de urgență și modernizării. Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP) Sergiu Paiu, mașinile vor ajunge, chiar astăzi, în inspectoratele de poliție din țară, acolo unde se atestă un deficit al acestora.

Potrivit șefului IGP, cele 52 de autospeciale de teren reprezintă 90% din numărul de automobile de teren necesar poliției.

„Scopul achiziției este să sporim numărul de echipaje ale poliției și să intervenim la apelurile cetățenilor în timp cât mai util și operativ, în orice colț al Republicii Moldova, indiferent de condițiile meteo, pe timp de iarnă sau pe timp de vară. Importanța achiziționării acestui lot de automobile este de a spori calitatea serviciilor prestate pentru cetățeni și creșterea încrederii societății față de poliție”, a scris Sergiu Paiu pe pagina sa de Facebook.

Facebook/Sergiu Paiu

Potrivit șefului IGP, în ultimele 9 luni, numărul apelurilor destinate poliției au crescut cu 25 la sută, iar criminalitatea a scăzut cu 16 procente.

Facebook/Sergiu Paiu

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 20 milioane de lei. Achiziția a fost posibilă datorită alocărilor din bugetul de stat, în contextul implementării Programului Suport Bugetar pentru Reforma Poliției, susținut financiar de către Uniunea Europeană.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vitalie Perciun fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel’s Wolverine”

Chișinău, – Pe 15 septembrie 2026, Sony Interactive Entertainment lansează la nivel global ediția limitată PlayStation 5 Digital Edition „Marvel’s Wolverine Battle Yellow”, alături de un controller DualSense tematic și huse de consolă dedicate. Lansarea hardware-ului coincide cu apariția jocului Marvel’s Wolverine, dezvoltat de Insomniac Games.

O ediție de colecție, nu doar o consolă

Bundle-ul include consola PlayStation 5 Digital Edition în design galben-negru inspirat de costumul iconic al lui Wolverine, un controller DualSense asortat cu urme de gheare gravate, precum și un cod de descărcare pentru joc. Separat, sunt disponibile și huse de consolă pentru proprietarii de PS5 Slim și PS5 Pro care nu doresc o consolă nouă, dar vor să obțină același design.

Precomenzile pentru această gamă au început la nivel internațional pe 19 august 2026, prin PlayStation Direct și retaileri parteneri.

Energy One SRL, prezent și pe piața din Moldova

Energy One SRL, condusă de directorul Vitalie Perciun, este distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova. Compania a anunțat anterior că, în primul an complet de activitate pe acest segment, și-a dublat cifra de afaceri — de la 1,2 milioane USD la 2,5 milioane USD — consolidându-și parteneriatele cu rețele de retail precum Darwin, Enter, Ultra, Bomba, Maximum și Sony Center.

„Fiecare lansare PlayStation este o poveste, iar noi suntem onorați să o aducem mai aproape de gamerii din Republica Moldova. Ediții precum aceasta continuă să apropie gamingul de cultura pop internațională și să confirme încrederea comunității noastre în produsele originale”, a declarat Vitalie Perciun, Director Energy One SRL.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: