Francezii, dispuși să acorde ajutor țării noastre, pentru dezvoltarea economică și socială

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu mai mulți consilieri prezidențiali, au avut pe 22 martie o ședință de lucru cu echipa Grupului „Agenția Franceză pentru Dezvoltare” (AFD) și agenției „Expertise France”, care se află într-o misiune de explorare în Republica Moldova.

Potrivit Maiei Sandu, timp de câteva zile, experții francezi vor examina oportunitățile de sprijin pentru dezvoltarea economică și socială a țării noastre, precum și posibilitățile de susținere a reformelor.

Despre aceasta președintele a anunțat într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Misiunea vine ca urmare a discuțiilor pe care le-am purtat în timpul vizitei de lucru la Paris, în februarie, și a sprijinului exprimat de autoritățile franceze pentru programul de reforme și combatere a corupției pe care l-am propus”, a declarat Sandu.

Totodată, președintele a solicitat sprijin prin susținerea întreprinderilor mici și mijlocii cu instrumente financiare noi, mai ieftine, și acces la consultanță de afaceri.
„AFD va examina propunerile colectate și va decide asupra unui program de sprijin comprehensiv pentru țara noastră, care ar reprezenta, potrivit experților francezi, „o investiție pe termen lung în relațiile bilaterale moldo-franceze”. O prezență nouă în regiune, AFD va lucra în coordonare cu alte instituții financiare internaționale ce activează în țara noastră”, a punctat președintele.

Maia Sandu a mai adăugat că lansarea activității AFD în Moldova este esențială pentru crearea noilor locuri de muncă pentru cetățeni.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: