euractive.com

Franța prelungește restricțiile din cauza pandemiei. Nu vor fi excepții nici de Revelion

Premierul Jean Castex anunţă noi măsuri pentru a combate epidemia de Covid-19. Teatrele și muzeele vor rămâne închise și după 15 decembrie, iar restricțiile de circulație vor fi impuse de la ora 20:00 la ora 6:00, scrie rfi.ro.

Deşi toată lumea aştepta deschiderea teatrelor, a muzeelor şi a cinematografelor la mijlocul lui decembrie, aşa cum anunţase iniţial preşedintele Emmanuel Macron, pentru că situaţia sanitară încă nu o permite, acestea vor rămâne închise până în ianuarie. Situaţia lor va fi reexaminată pe 7 ianuarie.

Potrivit autorităţilor, zilnic se înregistrează o medie de 11.000 de noi cazuri de îmbolnăviri, de cinci ori mai puţin decât se întâmpla la finele lui octombrie, atunci când a fost decisă o nouă carantină iar comerţul neesenţial închis.

Carantina este ridicată pe 15 decembrie iar în aceeaşi seară de la ora 20h va intra în vigoare o restricţie nocturnă de circulaţie.  Restricţia va fi în vigoare și pentru noaptea de Anul Nou.

Excepţia va fi seara de Crăciun, moment în care deplasările sunt autorizate, fără vreo limită ca distanţă ori ca timp. Ïnsă, premierul recomandă ca la masa de Crăciun să nu se afle mai mult de 6 persoane.

Preşedintele Emmanuel Macron a condiţionat redeschiderea spaţiilor de cultură  de momentul în care în Franţa se va înregistra un maximum de 5.000 de noi cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19 pe zi. Cifra nu va fi atinsă pe 15 decembrie căci miercuri seară statistica indica 14.000 de noi îmbolnăviri.

Decizia nemulţumeşte patronii de cinema, teatre, muzee căci se aşteptau să repornească activitatea la mijlocul lui decembrie. Pierderile financiare sunt imense pentru acest sector foarte apreciat în Franţa.

Barurile, cafenelele şi restaurantele rămân închise cel puţin până pe 20 ianuarie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Roaming gratis pentru Moldova, din 2026. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen la Chișinău

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că tarifele de roaming între Republica Moldova și statele-membre UE vor fi eliminate, începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Noi vom elimina toate costurile de roaming. Din experiența noastră, în Uniunea Europeană, este o modalitate extraordinară de a conecta oamenii și business-urile”, a declarat Ursula von der Leyen.

Liberalizarea va avea loc la 1 ianuarie 2026.

Totodată, oficialii europeni au confirmat că Republica Moldova este pregătită să adere la programul „Roam like at Home”. Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii moldoveni vor putea utiliza telefonia mobilă și internetul în UE fără taxe suplimentare.

***

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: