PAS

Funcție nouă pentru ex-ministra Ana Revenco. Maia Sandu propune Parlamentului să o numească șefă a Centrului de combatere a dezinformării

Șefa statului Maia Sandu a înaintat candidatura fostului ministru al Afacerilor Interne Ana Revenco – la funcția de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Anunțul a fost făcut de reprezentanții instituției prezidențiale, pe 16 octombrie. 

Șefa statului a semnat scrisoarea prin care propune Parlamentului numirea Anei Revenco în funcția de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării.

În perioada august 2021 – iulie 2023, Ana Revenco a deținut funcția de ministră a Afacerilor Interne.

Având o vastă experiență în domeniul securității și comunicării strategice, a activat anterior și în funcția de consilieră a Președintei Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale și secretar al Consiliului Suprem de Securitate. La fel, Ana Revenco a condus Centrul pentru combaterea traficului de persoane al Ministerului Afacerilor Interne și a fost fondatoare și directoare executivă a Centrului Internațional „La Strada” Moldova”, au precizat reprezentanții Președinției.

În septembrie curent, președintele Parlamentului Igor Grosu declara că fosta conducere a Ministerului Afacerilor Interne Ana Revenco se va alege cu o funcție în cadrul unei instituții de stat. Întrebat unde se va regăsi Revenco, Grosu a declarat: „Să așteptăm un pic. (…) E un domeniu conex, e ceva în care dumneaei…”. Revenco va activa într-o instituție de stat, a precizat Grosu.

Revenco a venit la șefia Ministerului de Interne pe 6 august 2021. A a fost numită în funcție, inițial, în guvernul condus de fostul premier Natalia Gavrilița. Ea și-a păstrat fotoliul și după demisia Nataliei Gavrilița, fiind numită ministru al MAI pe 16 februarie 2022, în Guvernul Recean. Pe 14 iulie 2023, premierul Dorin Recean a anunțat că trei miniștri din Guvern au plecat din funcție. Era vorba de ministra de Interne Ana Revenco, ministrul Educației Anatolie Topală și ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Lilia Dabija. Oficialul a mulțumit miniștrilor demisionari pentru munca depusă la ministere.

***

Amintim că Maia Sandu a anunțat, pe 29 mai 2023, despre crearea în Republica Moldova a Centrului Național de Apărare Informațională „Patriot”. Rolul principal al instituției, anunțat atunci de șefa statului, era de combatere a propagandei.

În iulie, Președinția a anunțat că proiectul de lege privind crearea centrului a fost trimis în Parlament pentru examinare și adoptare, după finalizarea consultărilor publice. Noua instituție se va numi, conform proiectului de lege – Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Președinția anunța că proiectul a fost îmbunătățit, iar denumirea – schimbată, urmare a consultărilor publice de la Președinție, la care au participat reprezentanți ai societății civile, jurnaliști, dar și diplomați. 

Pe 31 iulie proiectul Maiei Sandu, privind Centrul pentru combaterea dezinformării, a fost adoptat în a doua lectură de deputații Partidului Acțiune și Solidaritate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zdg.md

Angajații rezervației „Pădurea Domnească” nu primesc salariu de 5 luni? Ministrul Mediului cere demisia directorului

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a solicitat joi, 2 iulie, demisia directorului Rezervației Naturale „Pădurea Domnească”, Serghei Bucătari, după ce un control efectuat la instituție ar fi scos la iveală nereguli grave în activitatea administrativă, financiară și în realizarea planului de împădurire. În reacție, Bucătari respinge învinuirile și spune că va contesta documentul.

Gheorghe Hajder a transmis, într-o postare pe Facebook, că raportul de control indică un „management dezastruos” și un „blocaj administrativ și financiar critic” în cadrul rezervației.

Una dintre principalele abateri constatate vizează planul de împădurire. Conform raportului, doar 40% din terenurile destinate plantării au fost evaluate ca fiind într-o stare satisfăcătoare. Restul suprafețelor au fost catalogate drept nesatisfăcătoare, lucrările de plantare fiind realizate doar parțial sau deloc.

De asemenea, în urma verificărilor în teren, inspectorii au constatat lipsa a 81 540 de puieți care figurează în documente. Totodată, în apropierea satului Chetriș au fost găsiți alți 41 700 de puieți abandonați pe sol, care, potrivit ministrului, s-au uscat și au fost compromiși integral.

Raportul evidențiază și probleme financiare. Potrivit lui Hajder, rezervația înregistrează pierderi de mai mulți ani consecutiv, iar datoriile totale depășesc 4,3 milioane de lei.

Ministrul mai afirmă că angajații instituției nu și-au primit salariile de cinci luni, situație pe care o califică drept critică.

În fața acestui management defectuos și a prejudiciilor aduse statului, solicit eliberarea din funcție a directorului Rezervației „Pădurea Domnească” și inițierea măsurilor urgente de reglementare a situației”, a declarat ministrul Mediului.

De cealaltă parte, directorul Rezervației Naturale „Pădurea Domnească”, Serghei Bucătari, respinge acuzațiile și afirmă că va contesta raportul, transmite Moldpres.

„Pădurea Domnească”, situată în raionul Glodeni, este cea mai mare rezervație științifică din Republica Moldova. Aria protejată se întinde pe peste 6 000 de hectare și conservă unele dintre cele mai valoroase ecosisteme forestiere și de luncă din țară, inclusiv stejari seculari, specii rare de plante și animale, precum și colonia de zimbri, unul dintre principalele obiective turistice ale rezervației.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: