Fundația Orange aduce FabLab în Școala Model și oferă elevilor spații pentru creație și inovare

Programul național „Școala Model” marchează o nouă etapă prin implicarea directă a Fundației Orange Moldova în dezvoltarea infrastructurii educaționale. Prin investiții dedicate în laboratoare de fabricație digitală (FabLab), Fundația contribuie la consolidarea învățării practice și la dezvoltarea competențelor tehnice în instituțiile selectate din rețea.

Olga SURUGIU, CEO Orange Moldova:

„Orange dezvoltă infrastructură și conectivitate la nivel național, iar un pas firesc este și investiția în competențele celor care vor crea tehnologiile de mâine. FabLab-urile aduc în școală procesul complet de proiectare și prototipare, oferind elevilor experiență practică și rigoare tehnică. Prin Fundația Orange Moldova, ne asumăm un rol activ în transformarea educației și în susținerea performanței pe termen lung.”

FabLab-urile din cadrul Instituției Publice Liceul Teoretic „Ion Pelivan” din satul Răzeni, raionul Ialoveni, și al Instituției Publice Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din orașul Șoldănești sunt primele două laboratoare lansate de Fundația Orange Moldova în 2026, împreună cu partenerii, în cadrul proiectului „Inițiativa sprijin pentru Școala Model din Moldova”. 

Dan PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării:

„Integrarea laboratoarelor FabLab în rețeaua Școlilor Model reprezintă un pas important pentru modernizarea educației. Aceste spații îi ajută pe elevi să învețe prin practică, să experimenteze și să creeze. Tinerii își formeze abilități utile și competențe relevante pentru viitor. FabLab-urile aduc tehnologia mai aproape de elevi și îi sprijină să treacă de la teorie la practică. În același timp, aceste laboratoare stimulează gândirea critică, creativitatea și spiritul inovator.”

La evenimentul de inaugurare de la Răzeni au participat Valentina Olaru, Secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Ludmila Nistorică, Președintele Consiliului Fundației Orange Moldova, Christian Luginbühl, Vicepreședinte Senior pentru Mediu, Social, Guvernanță și Proiecte Majore în cadrul Orange Group, Petru Beregoi, Vicepreședintele Raionului Ialoveni, Olga Balmuș, Șefa Direcției Generale Educație Ialoveni, alături de echipa Fundației Orange Moldova, TEKEDU și reprezentanți ai Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF).

Stella JEMNA, Reprezentantă de țară la UMAEF:

„Prin intermediul acestui proiect ne propunem să creăm condițiile și instrumentele necesare pentru a forma o generație pregătită pentru viitor, nu pentru trecut. Ne dorim ca spațiile FabLab să devină veritabile centre de creație și inovație, unde tinerii își dezvoltă gândirea critică, abilitățile digitale și competențele relevante pentru o piață a muncii în continuă transformare. Este esențial ca ei să fie echipați cu cunoștințele și instrumentele de mâine, pentru a putea răspunde cu încredere provocărilor noilor timpuri.”

FabLab-urile sunt complet echipate cu imprimante 3D, laser cutter, kituri de robotică, seturi de electronică și microcontrolere, precum și drone educaționale. Aceste spații sunt destinate învățării active și vor fi integrate inclusiv în orele de Educație Tehnologică, prin proiectare digitală, prototipare și testare.

Cadrele didactice au parcurs cinci module de instruire în fabricație digitală (Drone, Robotică, Imprimare 3D, Electronică și Laser Cutter), fiind realizate cu suportul financiar al UMAEF în colaborare cu Fundația Orange, ceea ce asigură utilizarea eficientă a echipamentelor și integrarea lor imediată în procesul educațional. Elevii vor putea parcurge procesul complet de creație tehnologică: de la idee și design până la realizarea unui prototip funcțional.

La Șoldănești, inaugurarea a reunit Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării, Olga Surugiu, Director General Orange Moldova, Stela Jemna, Reprezentantă de țară pentru Moldova la UMAEF, Aliona Pînzari, Președinta Raionului Șoldănești, Boris Volontir, Șeful Direcției Învățământ Șoldănești, Diana Oprea, Șefa Centrului Metodic din cadrul Direcției Învățământ Șoldănești, Rodica Grosu, Directoarea Instituției Publice Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, și Diana Tulbea, membră a Consiliului Reprezentativ al Părinților. În perioada următoare, alte instituții din țară urmează să fie dotate, iar investiția totală a Fundației Orange Moldova în acest proiect depășește, în anul curent, 4 milioane de lei.

Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF) contribuie la amenajarea și dotarea spațiilor FabLab din cele două instituții implicate în proiect. La Instituția Publică Liceul Teoretic „Ion Pelivan” din Răzeni, sprijinul UMAEF, în valoare de 18.000 USD, a susținut lucrările de modernizare a spațiului și integrarea tehnologiilor educaționale Globisens. Pentru Instituția Publică Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, contribuția de 12.000 USD acoperă dotarea laboratorului cu echipamente educaționale, inclusiv tehnologii Globisens și Ozobot. 

Prin această inițiativă, Orange demonstrează că accesul la tehnologie și la competențe moderne nu este condiționat de localitate. Elevii din comunități precum Răzeni sau Șoldănești beneficiază de aceeași infrastructură educațională avansată ca și cei din centrele urbane.

Rețeaua „Școlilor Model” urmărește modernizarea instituțiilor selectate prin infrastructură actualizată și metode inovatoare de predare. În acest context, FabLab-urile sunt spații de fabricație digitală dedicate învățării aplicate, prototipării și dezvoltării competențelor tehnice ale elevilor.

Laboratoarele sunt realizate cu suportul financiar al Fundației Orange Moldova, în cadrul proiectului „Inițiativa sprijin pentru Școala Model din Moldova”, implementat de Asociația pentru Dezvoltare a Tehnologiilor Informaționale „TEKEDU”, în parteneriat cu Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF), sub egida Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Argint la Abu Dhabi și bronz la Napoli: doi judocani din Republica Moldova, medaliați

Judocanul Mihail Latîșev a obținut medalia de argint la Grand Slam-ul de la Abu Dhabi, iar judocanul Ciprian Gribineț – medalia de bronz la Campionatul European U23 de la Napoli. Informația a fost comunicată de Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova.

Potrivit Comitetului, Ciprian Gribineț a obținut patru victorii în categoria de greutate 81 kg, în fața elvețianului Thien Oulevey, spaniolului Inaki Merchtan, sârbului Vasilije Grujicic și bulgarului Hristo Valkov. Gribineț a fost învins de turcul Erman Gurgen. În acest an, Ciprian Gribineț a mai cucerit argintul la European Open de la Tallinn, a precizat Comitetul.

Mihail Latîșev a trecut de americanul John Jayne, ucraineanul Artem Bubyr, italianul Kenny Bedel și cehul Adam Kopecky. În finala categoriei de greutate de 90 kg, Latîșev a fost învins de bulgarul Ivaylo Ivanov. În acest an, Mihail Latîșev a mai câștigat Cupa Europei și a obținut argintul la Grand Prix-ul de la Lima și bronzul la Grand Slam-urile de la Budapesta, Astana și Dushanbe, a menționat Comitetul.

mai.gov.md/foto simbol

Luminile de întâlnire ale mașinilor, obligatoriu aprinse și ziua din 1 noiembrie. Ce sancțiuni riscă șoferii

Începând de astăzi, 1 noiembrie, șoferii sunt obligați să circule cu luminile de întâlnire aprinse și pe timp de zi. Măsura, prevăzută de Regulamentul circulației rutiere, este valabilă până pe 31 martie inclusiv. Informația a fost comunicată de poliția Republicii Moldova.

„Începând de astăzi, 1 noiembrie, conducătorii auto sunt obligați să circule cu luminile de întâlnire ale mașinilor aprinse și pe timp de zi. Măsura este prevăzută de Regulamentul circulației rutiere și se aplică în perioada 1 noiembrie – 31 martie inclusiv. Aceasta contribuie la o mai bună vizibilitate a vehiculelor în trafic, în special în sezonul rece, când condițiile meteo reduc considerabil vizibilitatea pe drumuri”, a precizat poliția.

În acest context, poliția a îndemnat șoferii să verifice periodic starea luminilor și să se asigure că acestea funcționează corespunzător.

Potrivit Codului Contravențional al Republicii Moldova, neconectarea în faruri a luminii de întâlnire sau a luminii de deplasare pe timp de zi, conform prevederilor Regulamentului circulației rutiere, se sancționează cu avertisment sau cu amendă de la 300 la 450 de lei.

bzi.ro/foto simbol

„Nu am făcut acea tranzacție”: Cetățeanul care a reclamat un transfer neautorizat cu semnătura sa mobilă insistă

Cetățeanul, care a raportat că a fost efectuat un transfer de bani între conturile bancare ale centrului pe care îl reprezintă, folosindu-se semnătura sa mobilă, insistă că nu a efectuat tranzacția. El a menționat că a șters postarea de pe rețelele de socializare în care a anunțat despre acest caz „la solicitarea băncii, dar mai ales că era folosită de oameni rău intenționați”. Totodată, a spus că a convenit să se întâlnească luni cu reprezentanții băncii pentru a discuta cele întâmplate.

„Am șters postarea la solicitarea băncii, dar mai ales că era folosită de oameni rău intenționați. Semnătura a fost blocată imediat ce am observat cele întâmplate, iar aseară, la Inspectoratul Național de Investigații, am comunicat informațiile necesare pentru a fi deschis un dosar penal pe acest caz, în care instituția pe care o reprezint are statut de victimă. De asemenea, voi lăsa telefonul la INI pentru a fi verificat, să nu aibă vreo aplicație ascunsă (eu nu am instalat și nu am descărcat nimic) și ne-am înțeles cu reprezentanții băncii să ne întâlnim luni pentru a discuta cele întâmplate”, a comunicat acesta.

De asemenea, acesta a subliniat că nu el a efectuat tranzacția. „Eu doar pot spune că nu am făcut acea tranzacție și nu am semnat. Și ca om cinstit și vigilent am anunțat banca și operatorul de telefonie mobilă. Deja nu e treaba mea să investighez. Dar banca mai întâi a manifestat indiferență, iar după ce postarea mea a căpătat o promovare nesănătoasă, am fost asaltat cu multă insistență de reprezentanții băncii. De reacționau așa din prima, poate ar fi rămas un caz despre care am fi știut doar câțiva oameni”, a comunicat acesta.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la reprezentanții băncii.

Solicitat pe rețelele de socializare să comenteze noile informații publicate de cetățean, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a declarat că „investigațiile pe acest caz continuă, așa cum e menționat și în comunicatul inițial”. „Până la stabilirea circumstanțelor, rezultatele preliminare ale investigației efectuată de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) arată că informațiile distribuite în spațiul public despre o presupusă compromitere a semnăturii electronice nu corespund adevărului. Prima evaluare tehnică a cazului confirmă că semnătura electronică este autentică și validă, fapt susținut de mai multe date tehnice. Investigația continuă în zilele următoare, pentru a stabili toate circumstanțele cazului”, a adăugat Ciorici.

***

Amintim că, în seara zilei de 31 octombrie, Guvernul a anunțat că un cetățean a semnalat un transfer de bani între conturile bancare ale centrului pe care îl reprezintă, efectuat cu semnătura sa mobilă, deși susține că nu el a autorizat tranzacția. Totodată, se menționa că cetățeanul și-a șters între timp postarea, însă informația a fost distribuită de persoane publice, inclusiv deputați. În context, Executivul a declarat că informațiile despre o presupusă compromitere a semnăturii electronice nu corespund adevărului, făcând referire la rezultatele preliminare ale unei investigații a Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC).

Și reprezentanții STISC au reacționat, menționând că „serviciile de încredere, inclusiv cele aferente semnăturii electronice, funcționează în parametri normali și sunt monitorizate continuu pentru asigurarea securității, disponibilității și continuității operaționale”. Totodată, reprezentanții STISC au recomandat „sesizarea imediată a organelor competente” în cazul în care cetățenii au suspiciuni privind utilizarea frauduloasă a semnăturii electronice.

Menționăm că, în postarea ștearsă, cetățeanul a menționat că tranzacția a fost efectuată pe parcursul nopții, însă el a observat-o abia dimineața. Totodată, a spus că a sunat la bancă, însă „ei au spus că vor investiga”. Între timp, acesta și-a blocat semnătura mobilă. Ulterior, reprezentanții băncii au revenit cu un răspuns, anunțându-l că sistemul lor arată că el a „făcut totul” și, dacă vrea să afle ce s-a întâmplat de fapt, trebuie să efectueze singur investigația. „Iar ei îmi vor pune la dispoziție toate informațiile”, a relatat cetățeanul, menționând în postarea sa banca MAIB.

De cealaltă parte, reprezentanții MAIB au menționat, pe o rețea de socializare, că informațiile apărute în spațiul public „nu corespund realității”. „Nu există evidențe privind compromiterea semnăturilor digitale sau scurgerea datelor clienților în legătură cu acest incident. Tratăm cu atenție fiecare sesizare și verificăm informațiile referitoare la maib. Rămânem vigilenți, monitorizăm permanent sistemele și tranzacțiile și continuăm să aplicăm măsuri de protecție a datelor și a fondurilor clienților”, a comunicat banca.

Максим Андреев, NewsMaker

„Narative propagandistice locale”: Chișinăul, despre acuzațiile Tiraspolului privind controlul unor pagini pe TikTok, Instagram și Telegram

Biroul politici de reintegrare a calificat drept „speculații absurde” și „narative propagandistice locale” noile acuzații ale Tiraspolului, potrivit cărora serviciile speciale ale Republicii Moldova ar controla pagini și canale de pe TikTok, Instagram și Telegram pentru a promova mesaje despre o Moldovă „de succes” și reintegrare, pentru a influența „negativ” locuitorii regiunii transnistrene, a le colecta datele personale și a-i recruta pentru „activități subversive” pe teritoriul regiunii.

„Speculațiile absurde ale Tiraspolului pe această filieră nu reprezintă o premieră și se încadrează în bine cunoscutele tipare și narative propagandistice locale ce au intenția de a discredita acțiunile pozitive și legal promovate de autoritățile constituționale”, au declarat reprezentanții Biroul politici de reintegrare într-o reacție pentru NewsMaker, pe 1 noiembrie.

În continuare, Biroul s-a referit la politicile de reintegrare, adăugând că acestea „aduc beneficii concrete cetățenilor, fortifică statalitatea Republicii Moldova, obțin un suport social tot mai larg și vor continua să fie avansate până la atingerea procesului de reglementare finală”.

Amintim că, pe 30 octombrie, așa-numitul minister al securității de la Tiraspol a acuzat, din nou, serviciile speciale ale Republicii Moldova că ar controla pagini și canale de pe TikTok, Instagram și Telegram, printre care „Dva_berega”, „ProPridnestrovie”, „Transnistreanu” și „Dnestr_now”. Potrivit instituției de la Tiraspol, acestea ar fi folosite pentru a influența „negativ” locuitorii regiunii transnistrene, pentru a le colecta datele personale, pentru a recruta persoane în vederea desfășurării unor „activități subversive” pe teritoriul regiunii și pentru a promova mesaje despre o Moldovă „de succes” și reintegrare. Detalii AICI.

***

Menționăm că Tiraspolul a lansat acuzații similare și pe 9 septembrie. Atunci, așa-numitul minister al securității susținea că SIS ar coordona „un nou val de atacuri informaționale” împotriva regiunii transnistrene – la fel fără să prezinte dovezi. Detalii AICI. În mai 2026, administrația nerecunoscută a acuzat, de asemenea, SIS, că ar pregăti măsuri de „intimidare” și presiune asupra funcționarilor electorali din regiune, în contextul scrutinului programat pentru decembrie. Serviciul de Informații și Securitate a respins atunci acuzațiile, într-un comentariu pentru NewsMaker. „Instituțiile competente ale statului își desfășoară activitatea exclusiv în baza legii și în interesul Republicii Moldova”, preciza SIS. Detalii AICI.

A fost sau nu compromisă semnătura mobilă în Moldova? Ce arată primele investigații UPDATE

Informațiile apărute în spațiul public despre o presupusă compromitere a semnăturii electronice nu corespund adevărului, susține purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, cu referire la rezultatele preliminare ale unei investigații a Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC). Reacția vine după ce un cetățean a afirmat că a observat un transfer de bani între conturile bancare ale centrului pe care îl reprezintă, autorizat cu semnătura sa mobilă, pe care susținea că nu l-a efectuat. Potrivit lui Ciorici, cetățeanul și-a șters între timp postarea, însă informația a fost distribuită de persoane publice, inclusiv deputați. Între timp, deputatul vizat a venit cu o reacție, iar reprezentanții STISC au făcut, la rândul lor, precizări.

Ce spune Guvernul

„Un cetățean a publicat pe Facebook o postare în care afirma că a observat în contul bancar online al organizației/centrului pe care îl reprezintă o tranzacție pe care nu ar fi efectuat-o. Potrivit postării, era vorba de un transfer între conturile proprii, fără ca banii să fi ieșit din acestea. Ulterior, autorul a șters postarea, însă informația a fost preluată și amplificată, fără verificare, de mai multe conturi, inclusiv ale unor politicieni. Rezultatele preliminare ale investigației efectuată de STISC arată că informațiile distribuite în spațiul public despre o presupusă compromitere a semnăturii electronice nu corespund adevărului. Prima evaluare tehnică a cazului confirmă că semnătura electronică este autentică și validă, fapt susținut de mai multe date tehnice. Investigația continuă în zilele următoare, pentru a stabili toate circumstanțele cazului”, a menționat Ciorici, în seara zilei de 31 octombrie.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a publicat o captură de ecran cu postarea deputatului Ion Chicu, în care acesta afirma că „escrocii au deja acces și la semnăturile noastre electronice”. „Este grav că o afirmație fără dovezi, ștearsă chiar de autorul ei, a ajuns să fie răspândită de persoane publice. Și mai grav este că printre acestea se află deputați în Parlamentul Republicii Moldova”, a adăugat Ciorici.

Precizările deputatului Chicu

De cealaltă parte, Ion Chicu a menționat că „informația despre incident a parvenit ieri după masă de la mai mulți agenți economici”. „Despre postarea unui oarecare ONG, care ieri a semnalat despre spargerea contului său de la MAIB (și a șters ulterior postarea) – nici nu cunoșteam. Miercuri la audierile parlamentare pe subiectul furtului datelor personale a majorității populației economic active a țării, vom clarifica în ce măsură STISC-ul asigură siguranța semnăturii electronice, inclusiv pe acest caz”, a adăugat deputatul.

Reacția STISC

Pe 1 noiembrie, și reprezentanții STISC au reacționat, menționând că „serviciile de încredere, inclusiv cele aferente semnăturii electronice, funcționează în parametri normali și sunt monitorizate continuu pentru asigurarea securității, disponibilității și continuității operaționale”. „Infrastructura cheilor publice (PKI), care stă la baza serviciilor de încredere, utilizează mecanisme criptografice avansate ce permit verificarea autenticității, integrității și validității semnăturilor electronice și contribuie astfel la asigurarea securității în tranzacțiile electronice și în utilizarea serviciilor publice digitale”, a adăugat instituția.

Totuși, reprezentanții STISC au recomandat „sesizarea imediată a organelor competente” în cazul în care cetățenii au suspiciuni privind utilizarea frauduloasă a semnăturii electronice.

Actualizare: Cetățeanul, care a raportat că a fost efectuat un transfer de bani între conturile bancare ale centrului pe care îl reprezintă, folosindu-se semnătura sa mobilă, insistă că nu a efectuat tranzacția. El a menționat că a șters postarea de pe rețelele de socializare în care a anunțat despre acest caz „la solicitarea băncii, dar mai ales că era folosită de oameni rău intenționați”. Totodată, a spus că a convenit să se întâlnească luni cu reprezentanții băncii pentru a discuta cele întâmplate. Detalii AICI.

***

Amintim că Republica Moldova s-a confruntat cu un atac cibernetic de amploare asupra serviciilor de stat. Atacatorii ar fi putut obține date personale asociate cu aproximativ 750 de mii de IDNP-uri, iar autoritățile au avertizat că informațiile pot fi folosite de escroci. NewsMaker a adunat AICI principalele informații despre ce s-a întâmplat și a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: