Facebook/MoldovaGaz

Furnizorul care s-a angajat să livreze gaz la „preț special”, deocamdată inexistent, apel la conducerea țării: Ajutați-ne!

„Nordgaz Furnizare” – furnizorul de gaze naturale devenit cunoscut după ce fugarul Ilan Șor și bașcana Evghenia Guțul au promis să aducă gaz cu zece lei pentru consumatorii din Găgăuzia și nu doar – face apel la autoritățile statului. Conducerea întreprinderii, care s-a angajat să livreze gazul „la preț special” promis de Șor și echipa lui, îi cere președintei Maia Sandu și premierului Dorin Recean asistență și susținere la încheierea acordurilor de distribuție a gazelor naturale pe teritoriul țării. O scrisoare în acest sens, semnată de directorul SRL-ului, Alexander Grosu, ar fi fost expediată pe 13 noiembrie în adresa conducerii țării.

„Am făcut un apel către reprezentanții celor mai înalte organe executive ale puterii de stat ale Republicii Moldova cu cererea de a susține compania noastră în încheierea de acorduri cu operatorii tuturor rețelelor de distribuție a gazelor naturale de pe teritoriul Republicii Moldova, precum și pentru eliminarea barierelor care limitează capacitatea consumatorilor de a schimba furnizorii și de a bloca intrarea de noi furnizori pe piața energetică a țării”, se arată în textul declarației.

Furnizorul susține că, până în prezent, a recepționat 5.502 de cereri pentru încheierea de contracte de furnizare de la consumatori finali din diferite regiuni ale țării.

Compania susține că a întâlnit mai mult bariere care ar sta în calea liberalizării pieței și ar împiedica furnizorii privați să intre pe piață – între ele bariera administrativă, care ar obliga fiecare consumator rezidențial care intenționează să schimbe furnizorul de gaze naturale să plătească o plată obligatorie unică furnizorului actual, aparent menită să compenseze abaterile de tarif din anii precedenți.

„Considerăm că această cerință, de fapt, cimentează poziția dominantă a SA „Moldovagaz” și închide drumul către liberalizarea pieței și dezvoltarea relațiilor civilizate de piață pe acest segment”, anunță conducerea „Nordgaz Furnizare”, care s-a angajat să ofere „consumatorilor casnici posibilitatea de a încheia contracte anuale de gaze”.

Amintim că, pe 31 octombrie, Evghenia Guțul a anunțat că cetățenii din UTA Găgăuzia vor achita 10 lei pentru un metru cub de gaze naturale, la iarnă, datorită semnării unui contract cu companii din Turcia, Germania și Moldova (Detalii – AICI). Ulterior, pe 2 noiembrie, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că așa-numitul „contract” făcut public de Evghenia Guțul nu este nimic altceva decât un fals în interese electorale. Mai mult, oficialul a menționat că a discutat prin e-mail cu administratorii companiilor care figurează în pretinsul contract publicat de guvernatoarea autonomiei – ambii ar fi negat că au semnat acte prin care se angajează să livreze gaze naturale către Republica Moldova (Detalii – AICI).

Pe 9 noiembrie, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban a declarat pentru NM că compania nu a recepționat nicio cerere din partea consumatorilor care să solicite trecerea la un alt furnizor – condiție care urma să fie îndeplinită obligatoriu până pe 10 noiembrie, pentru ca Guțul și Șor să fi putut să livreze gazul promis din 1 decembrie, așa cum au spus. Și ministrul Energiei a comentat, pe 13 noiembrie situația. Oficialul a declarat din nou că echipa oligarhului fugar ar furniza doar știri și că gazul pe care îl promite, de fapt, nu ar exista. În reacție, Ilan Șor a declarat că Victor Parlicov ar fi isteric. „În loc să fiți isterici, ar trebui să îmi cereți să dau gaz pentru toată țara la acest preț”, a declarat el.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Free Europe

Compromis în UE privind sancțiunile împotriva Rusiei: miliardarii Usmanov și Fridman, scoși de pe listă

Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit marți, 22 septembrie, să nu prelungească sancțiunile impuse omului de afaceri ruso-uzbec Alisher Usmanov și omului de afaceri ruso-israelian Mihail Fridman în contextul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit Reuters, care citează surse diplomatice, decizia face parte dintr-un compromis prin care sancțiunile UE împotriva a aproape 3 000 de alte persoane și companii ruse vor fi prelungite pentru următorii trei ani. Măsurile restrictive erau prelungite anterior pentru perioade de șase sau 12 luni.

Reprezentantul permanent al Irlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a confirmat pentru DW că sancțiunile vor fi prelungite până la 22 septembrie 2029. Potrivit acestuia, extinderea perioadei de aplicare a măsurilor restrictive contribuie la stabilitatea și predictibilitatea regimului de sancțiuni al UE.

Ucraina critică decizia

Între timp, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a criticat decizia Bruxellesului de a-i elimina pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor.

Decizia de a-i exclude pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor este rușinoasă și nejustificată. La Moscova sărbătoresc, pentru că au obținut ceea ce urmăreau: sentimentul de impunitate, umilirea Uniunii Europene și divizarea europenilor”, a declarat Sibiga.

Șeful diplomației ucrainene le-a cerut tuturor statelor membre ale UE să anunțe fără întârziere că vor impune sancțiuni la nivel național împotriva celor doi oameni de afaceri.

Cu o zi înainte, Sibiga a declarat că Usmanov și Fridman au fost incluși pe lista sancțiunilor „din cauza apartenenței lor la regimul agresiv rus, care duce un război de cucerire împotriva Ucrainei”. El a cerut, de asemenea, înăsprirea sancțiunilor, extinderea listelor cu persoane vizate și prelungirea măsurilor restrictive pentru perioade de până la 12 luni, în loc de șase.

Divergențe între statele UE

Pe 14 septembrie, reprezentanții permanenți ai statelor UE nu au reușit să ajungă la un acord privind prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei și au decis să mențină temporar regimul existent, în timp ce continuau consultările.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru DW, sub protecția anonimatului, că una dintre principalele dispute a fost legată de solicitarea Slovaciei de a-i exclude pe Alisher Usmanov și Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor. Franța a blocat, la rândul său, prelungirea regimului de sancțiuni, cerând eliminarea lui Usmanov de pe listă.

Potrivit Reuters, care a citat pe 21 septembrie surse diplomatice, și Luxemburgul a susținut eliminarea lui Fridman de pe lista sancțiunilor.

Franța și-a justificat poziția privind Usmanov prin existența unei „chestiuni specifice de securitate națională” și prin dorința de a răspunde solicitărilor venite din partea unor „parteneri internaționali” care cer eliminarea omului de afaceri de pe lista sancțiunilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: