Андрей Мардарь / NewsMaker

Gavrilița, adresare către miniștri: „În primele luni de activitate, sarcina Dvs este de a fi pe jumătate miniștri, pe jumătate procurori”

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a declarat în cadrul primei ședințe de guvern că, în prima perioadă, sarcina miniștrilor va fi să fie „pe jumătate procurori”. Aceasta a solicitat deconspirarea și încetarea schemelor prin care ar fi fost delapidați banii publici. 

„În primele luni de activitate, sarcina Dvs este de a fi pe jumătate miniștri, pe jumătate procurori. Pe mine și pe cetățeni ne interesează care au fost schemele prin care au fost delapidate sume din ministerele voastre și din instituțiile subordonate. Vă rog foarte mult să verificați toate contractele de achiziții din ultima perioadă și să ne informați care au fost firmele abonate la achiziții, care achiziții vi se par dubioase – fie la etapa concursului, fie în ce privește prețurile la produsele/serviciile prestate”, a declarat prim-ministrul.

Natalia Gavrilița a precizat că o interesează cine sunt oamenii din cadrul ministerelor sau din domeniile respective care au beneficiat de pe urma schemelor de delapidare. Aceasta a mai spus că aceste eforturi sunt necesare pentru oprirea irosirii banilor publici și pentru a înțelege cum pot fi înlăturate „rețelele care parazitează pe spatele bugetului”. Informațiile colectate urmează să fie transmise organelor de drept.

„În același timp, vreau să transmit un mesaj clar pentru funcționari. Vin vremurile bune pentru funcționarii care lucrează și nu pentru cei care fură. Vin oportunități mari de promovare în funcție pentru oamenii cinstiți și dedicați domeniului în care lucrează. Vor fi apreciați, promovați pentru eforturile oneste în beneficiul oamenilor”, a precizat Gavrilița.

Precizăm că, în cadrul primei ședințe a noului Executiv, au fost făcute mai multe remanieri și numiri în funcție. De asemenea, Vladimir Golovatiuc a fost rechemat din funcția de ambasador al Republicii Moldova în Rusia.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 13 ani de pușcărie pentru Tauber/ Deputații, mulțumiți de ei/ Salariu de €1.000 „este o realitate”

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Exerciții de combatere a atacurilor cibernetice, desfășurate la Chișinău
— Avocații din Moldova intră în grevă
— Explicația lui Radu Marian despre salariul mediu din capitală
— Danemarca oferă 7 mln de euro penru apărarea Moldovei
— Pompierii moldoveni merg în Grecia pentru a lupta cu flăcările
— Iunie 2025, cea mai sângeroasă lună a războiului din Ucraina
— Cazacii ruși cer sprijin pentru Tiraspol. Reacția Chișinăului
— Procurorii cer condamnarea Marinei Tauber la 13 ani de închisoare
— Volieră panoramică pentru lei și surprize tropicale la Zoo
— Percheziții la adiministrația publică locală din Taraclia
— Carp: deputații fugari Nesterovschi și Lozovan au părăsit Moldova
— Comisia Europeană, despre interdicția Schengen aplicată lui Ceban
— Sunau în numele băncii și furau banii de pe conturi
— Viitorii deputați, îndemnați să mențină cursul european al țării
— Dodon, Vlah și Tarlev, din nou în Rusia
— Final de mandat: deputații evită să-și dea note, preferă verdictul cetățenilor
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: