Andrei Mardari / NewsMaker

Gazprom livrează gaze naturale Republicii Moldova conform prevederilor noului contract

La 1 noiembrie a început livrarea gazelor rusești în Moldova în baza unui nou contract semnat cu Gazprom. Informația a fost confirmată pentru NM de către secretarul de presă al „Moldovagaz” Alexander Barbov, care a menționat că în următoarele zile presiunea din rețeaua de transport al gazelor se va redresa complet.

„Livrările de gaze conform unui nou contract cu Gazprom au început în această dimineață. În această perioadă a anului, consumul mediu ponderat de gaze pe malul drept al Moldovei variază între 80-85 milioane de metri cubi pe lună și depinde de temperatura aerului. Presiunea din conductele de gaz crește treptat și va reveni la normal în următoarele 24 de ore”, a spus Alexander Barbov.

El a menționat că Gazprom furnizează Republicii Moldova cu 11,13 milioane de metri cubi pe zi, inclusiv și pentru regiunea transnistreană.

Amintim că contractul dintre Gazprom și Moldovagaz va fi prelungit pentru 5 ani și va fi utilizată formula de preț propusă de partea moldovenească. Anunțul a fost făcut în seara de 29 octombrie, de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

În octombrie Republica Moldova a primit gaz în baza unei prelungiri de o lună a contractului cu Gazprom, în volum insuficient. Diferența de volum a fost achiziționată în această perioadă de pe piața spot, prin intermediul companiei Energocom, la prețuri de piață.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu/Facebook

Sandu, după întâlnirea cu Niculescu: Moldova și România intensifică cooperarea în apărarea aeriană și schimbul de informații

Republica Moldova și România vor intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea „celor mai eficiente soluții de apărare aeriană”, a anunțat președinta Maia Sandu după întrevederea cu premierul român Luca Niculescu. Discuțiile au avut loc pe 27 octombrie, la Chișinău, în cadrul primei vizite externe a oficialului de la București.

Șefa statului a susține că războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să amenințe siguranța cetățenilor din ambele țări, inclusiv prin dronele și rachetele care le încalcă spațiul aerian.

„Condamnăm atacurile Rusiei asupra navelor civile în Marea Neagră, inclusiv în apele teritoriale ale României, care pun în pericol vieți și comerțul în întreaga regiune. În acest context, vom intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea celor mai eficiente soluții de apărare aeriană”, a scris președinta pe rețele.

Cei doi oficiali au discutat inclusiv despre proiectele comune de infrastructură: liniile electrice, drumurile și podurile, calea ferată și punctele de trecere a frontierei. Potrivit președintei, acestea trebuie să faciliteze circulația oamenilor, să reducă timpul de așteptare la frontieră și să asigure accesul la energie mai sigură și mai accesibilă.

„Pe măsură ce Republica Moldova avansează spre Uniunea Europeană, contăm pe România. O Moldovă democratică, liberă și ancorată în UE va rămâne, la rândul ei, un partener de încredere și un factor de stabilitate în regiune”, se mai arată în mesajul președintei Maia Sandu.

Șefa statului i-a mulțumit prim-ministrului Niculescu, totodată, „pentru angajamentul de a duce mai departe proiectele noastre comune și îi doresc succes în mandatul pe care și l-a asumat”.

Reamintim că noul premier al României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie prima sa vizită în Republica Moldova de la preluarea mandatului. La Chișinău, oficialul a reafirmat sprijinul Bucureștiului pentru stabilitatea, securitatea și integrarea europeană a țării noastre: „Vom consolida relațiile noastre istorice, împreună, în Uniunea Europeană, acolo unde este locul Republicii Moldova”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: