Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat pe 1 februarie hotărârea în cauza Ghimpu și alții v. Republica Moldova (nr. 24791/14). Astfel, Guvernul va fi obligat să achite prejudicii în mărime de 4 500 de euro.
Cererea a fost depusă de către președintele de atunci al Partidului Lliberal Mihai Ghimpu, vicepreședintele de atunci al aceluiași partid Dorin Chirtoacă și însăși formațiunea condusă de cei doi. Cauza se referă la presupusul eșec al instanțelor naționale de a proteja demnitatea și reputația reclamanților de atacurile la adresa lor exprimate într-un film difuzat de mai multe posturi de televiziune.
În conformitate cu circumstanțele cauzei, în perioada 5-14 iunie 2009, mai multe posturi de televiziune, inclusiv postul privat N.I.T., au difuzat un film documentar care analiza evenimentele care avuseseră loc în rezultatul alegerilor generale din 5 aprilie 2009, în special violențele din 7 aprilie 2009 care generaseră asaltul clădirii Președinției și a Parlamentului.
La 12 iunie 2009 politicienii au inițiat o acțiune împotriva președintelui Republicii Moldova, a directorului Serviciului de Informații și Securitate și a procurorului general, care erau în funcție la momentul desfășurării evenimentelor, precum și împotriva mai multor posturi de televiziune, inclusiv N.I.T. Ei au susținut că pârâții i-ar fi defăimat și le-ar fi lezat onoarea, demnitatea și reputația profesională prin mai multe declarații nefondate exprimate în cadrul filmului documentar. În particular, reclamanții au fost acuzați de organizarea și coordonarea protestului din 7 aprilie 2009, inclusiv prin implicarea forțată a elevilor și a studenților. De asemenea, ei au fost acuzați, inter alia, de coordonarea intervenției unor grupări revoluționare din România, instruite în prealabil să provoace dezordini în masă. Astfel, reclamanții au invocat că ei fuseseră acuzați nefondat de complicitate la o presupusă tentativă de lovitură de stat. La 16 septembrie 2009 reclamanții au solicitat atragerea autorului filmului documentar în calitate de pârât. Majoritatea pârâților au depus cereri reconvenționale, solicitând protejarea reputației lor de atacuri similare exprimate într-un film difuzat la 3 iulie 2009.
Judecătoria Centru, mun. Chișinău a respins atât acțiunea reclamanților, cât și cererile reconvenționale, concluzionând că ambele filme includeau declarații de fapt și judecăți de valoare despre evenimentele din 6-7 aprilie 2009, care erau de o importanță deosebită pentru societate, și că atât reclamanții, cât și pârâții erau politicieni sau funcționari publici la momentul desfășurării evenimentelor și trebuiau să manifeste un nivel sporit de toleranță față de critica în raport cu acțiunile lor. Instanța a constatat că ingerința în libertatea de exprimare a jurnaliștilor în astfel de circumstanțe nu ar fi fost „necesară într-o societate democratică”. Prin decizia sa din 3 aprilie 2012, Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea instanței de fond. Ulterior, prin decizia sa din 19 septembrie 2013, Curtea Supremă de Justiție a declarat recursul reclamanților inadmisibil.
Invocând încălcarea Articolului 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamanții s-au plâns de presupusul eșec al autorităților naționale de a-și îndeplini obligațiile pozitive cu privire la protejarea onoarei și a reputației lor de atacurile pârâților.
Referitor la fondul cauzei, reclamanții au susținut că reputația lor fusese lezată printr-o serie de declarații exprimate în cadrul filmului documentar, prin care ei erau acuzați, inter alia, de organizarea dezordinilor în masă, tentativa de lovitură de stat, conexiunile cu autorități criminale, atragerea forțată la protest a studenților, instruirea unor grupări armate cu scopul de a sabota frontiera de stat. În plus, celui de al doilea reclamant i-a fost atribuită calitatea de bănuit în cadrul unei urmăriri penale pentru organizarea dezordinilor în masă și tentativa de lovitură de stat.
În acest sens, Guvernul a indicat că instanțele naționale echilibraseră în mod corespunzător protecția reputației și libertatea de exprimare, bazându-se pe principiile stabilite în jurisprudența Curții, precum diferența care trebuia efectuată între declarațiile de fapt și judecățile de valoare și faptul că politicienii și persoanele publice trebuiau să manifeste un nivel sporit de toleranță față de critică. Instanțele au stabilit că filmul reflecta informații de fapt, precum și opinii ale diverșilor participanți la acele evenimente.
În acest context, Curtea a indicat că, în prezenta cauză, este evident că unele expresii din filmul invocat constituiau judecăți de valoare, bazate pe fapte reale referitoare la evenimentele din aprilie 2009. Cu toate acestea, prin alte expresii, reclamanții erau acuzați de comiterea unor infracțiuni concrete. Astfel, Curtea a considerat că, în pofida contextului politic și electoral în care fusese difuzat filmul și a nivelului sporit de toleranță față de critică la care se supun politicienii cu bună-știință, astfel de acuzații nu puteau fi lăsate fără o examinare particulară de către instanțele naționale. Cu toate acestea, este evident faptul că instanțele naționale nu au examinat în mod detaliat niciuna dintre declarațiile considerate de către reclamanți ca lezându-le reputația lor. Făcând concluzii vagi cu privire la ansamblul declarațiilor exprimate, instanțele au tratat pe picior de egalitate toate declarațiile respective, în pofida esenței lor și a gradului divers al acuzațiilor formulate și al prejudiciului pretins cauzat.
De asemenea, în prezenta cauză, autorul filmului nu a reprodus doar declarațiile altor persoane, ci a adăugat propriile comentarii. În acest context, instanțele naționale nu au verificat dacă autorul filmului acționase cu bună-credință. În același timp, instanțele naționale nu au examinat relevanța faptului că posturile de televiziune, inclusiv N.I.T., nu erau autori ai filmului, ci doar transmițători ai mesajului autorului. De asemenea, instanțele nu au evaluat impactul formei în care filmul prezenta evenimentele, efectiv fără a lăsa spectatorilor loc de interpretare referitor la veridicitatea alegațiilor.
Astfel, Curtea a considerat că instanțele naționale efectuaseră echilibrarea drepturilor concurente într-o manieră generală, fără a remedia absența oricărei analize cu privire la declarațiile exprimate în film, în special cu privire la acuzațiile în adresa reclamanților. Prin urmare, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a Articolului 8 din Convenție.
În consecință, Curtea a acordat câte 1500 de euro primului și celui de al doilea reclamant pentru prejudiciul moral, şi 1500 de euro în comun pentru costuri şi cheltuieli.
Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova
