tuktuk.ro

Greve pe marile aeroporturi din Europa. Ce trebuie să știe pasagerii care au zboruri din și în Italia, Spania și Marea Britanie

Pe marile aeroporturi din Europa se anunță greve în luna decembrie, pe fondul nemulțumirilor față de salariile mici și condițiile de lucru precare. Astfel, pasagerii care călătoresc din și în Italia, Marea Britanie sau Spania ar putea avea parte de întârzieri, relatează G4Media.

Unele greve au fost anunțate din timp, cum ar fi cele de pe aeroporturile din Italia, însă pot exista cazuri în care acestea să fie anunțate doar cu câteva ore înainte. Călătorii sunt îndrumați să verifice site-urile companiilor aeriene pentru a nu se lăsa surprinși de întreruperile de program.

Prima dintre grevele anunțate în decembrie este cea de pe aeroporturile din Italia. Greva de miercuri, 17 decembrie, programată între orele 13:00 – 17:00, va fi inițiată de personalul de la sol, angajații companiilor aeriene, dar și controlorii de trafic responsabili pentru spațiul aerian din jurul Romei ar putea provoca întârzieri în aeroporturile din întreaga țară.

Greva ar putea provoca perturbări pe tot parcursul zilei, cozi mai lungi la ckeck-in și bagaje, în principalele aeroporturi din Milano, Roma, Veneția, Catania sau Napoli.

În următoarea perioadă s-au anunțat greve și pe aeroporturile din Marea Britanie. Din 19 până în 22 decembrie, dar și în data de 26 până în 29 decembrie.

Aeroportul Luton va fi afectat, acolo unde angajații de la sol ai companiei easyJet vor intra în grevă. Pot exista potențiale întârzieri cu check-in ul și preluarea bagajelor.

De asemenea, din 22 și până în 24, dar și 26 decembrie, însoțitorii de bord ai Serviciilor Scandinave Aeriene vor iniția o acțiune de grevă. Zborurile spre principalele destinații precum Copenhaga, Stockholm sau Oslo ar putea fi afectate.

Însoțitorii de zbor protestează față de salariile mici, care i-au determinat să apleze la băncile de alimente, atunci când călătoresc spre destinațiile scandinave, care sunt mai scumpe, potrivit sindicatului.

Până în data de 31 decembrie, grevele continuă și în Spania. În zilele de miercuri, vineri, sâmbătă și duminică, între orele 5:00 – 9:00, dar și între orele 12:00 – 15:00, precum și de la 21:00 până la miezul nopții.

Personalul de la sol al companiei Azul Handling – parteneră cu sucursala Ryanair din Spania – a desfășurat greve frecvent, încă din vară.

Astfel, pasagerii companiei Rayanair ar putea avea parte de cozi mai lungi la serviciile de check-in și reluarea bagajelor, pe aeroporturi precum Alicante, Barcelona-El Prat, Madrid-Barajas, Malaga, Palma de Mallorca, Santiago de Compostela sau Valencia.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Călărași: patru tineri – cercetați penal. O fată de 19 ani ar fi fost victima unor acte sexuale

Patru tineri, cu vârste între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce, ajunși la domiciliul unei tinere de 19 ani și după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii au fost alertați de prietena victimei.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași. Conform IGP, prietena victimei a alertat poliția după ce, revenind la locuința închiriată, a găsit-o pe tânăra de 19 ani împreună cu patru tineri într-o situație care a făcut-o să ceară imediat intervenția oamenilor legii.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, tânăra de 19 ani ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima, a comunicat poliția. Fata i-ar fi cunoscut pe tineri pe rețelele de socializare, iar unul dintre ei s-ar mai fi întâlnit anterior cu ea.

Inspectoratul a declarat că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea probelor necesare. Totodată, pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar cei patru tineri sunt cercetați penal. Potrivit IGP, aceștia s-au prezentat de sine stătător la organul de urmărire penală, fiind efectuate toate acțiunile procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: