Andrei Mardari / NewsMaker

Grosu, cu speranță înainte de reuniunea de la Bruxelles: Nu cerem decât să revenim în familia europeană – aspirații călcate în picioare de un Imperiu

Republica Moldova va continua să fie solidară cu țara vecină, Ucraina. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul conferinței internaționale „Reconstrucția Ucrainei”, care are loc în perioada 13-14 decembrie în România.  

„În cadrul acestui eveniment, am vorbit despre cum ne putem implica, Moldova și România, împreună, pentru a lua parte la acest proiect regional important (nr. red: Reconstrucția Ucrainei). Din prima zi am arătat că ne pasă de soarta vecinilor noștri ucraineni și ne-am deschis casele și vom continua să o facem”, a scris speakerul de la Chișinău pe pagina oficială de Facebook.

Președintele Parlamentului susține că evenimentul este cu atât mai important cu cât, în următoarele două zile, Consiliul European va decide dacă dă sau nu start negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Moldova și Ucraina.

„Atât Republica Moldova, cât și Ucraina, speră să deschidă negocierile de aderare la UE. De fapt, atât Republica Moldova cât și Ucraina, dacă să privim lucrurile din prisma istoriei, nu cer nimic altceva decât să revină în marea familie europeană, într-un spațiu din care au făcut parte cultural şi valoric de sute de ani. Aceste aspirații au fost călcate în picioare de un Imperiu”, a mai declarat Igor Grosu.

Precizăm că președintele Parlamentului, Igor Grosu, participă la conferința internațională „Reconstrucția Ucrainei și rolul strategic al României”. Reuniunea are loc în perioada 13-14 decembrie, în orașul românesc Sinaia. Igor Grosu și omologul său român, Nicolae Ciucă, vor fi speakerii principali ai reuniunii. Detalii – AICI.

***

Amintim că, în iunie 2022, Uniunea Europeană a acordat Republicii Moldova și Ucrainei statutul de candidat la aderare. În schimb, a negat Georgiei acest statut, cerând mai multe reforme de la Tbilisi. Pentru a trece la pasul următor, care este deschiderea negocierilor de aderare, Comisia Europeană a definit 9 condiționalități pentru Chișinău, între ele lupta împotriva corupției larg răspândite şi reformele judiciare.

În noiembrie 2023, Comisia Europeană a recomandat Uniunii Europene să înceapă discuțiile privind aderarea Republicii Moldova. Decizia finală va fi luată de Consiliul European, în cadrul summitului șefilor de state și de guverne din țările UE, care va avea loc la Bruxelles, în perioada 14-15 decembrie. Pe 13 decembrie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care i-a cerut Consiliului European să decidă, în cadrul reuniunii începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: