Parlamentul Republicii Moldova

Grosu, prima reacție în scandalul legat de noul ministru al Agriculturii, acuzat de legături cu PDM: „Nu am motive să nu îl cred” VIDEO

Liderul PAS și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că nu are niciun motiv să nu-l creadă pe noul ministru al Agriculturii, Radu Musteața, care susține că nu a fost membru al PDM. Grosu a spus că a avut o discuție în acest sens cu Musteața, iar acesta i-a spus că nu a fost membru nici al PLDM.

În timpul unor declarații pentru jurnaliști, NewsMaker l-a întrebat pe Igor Grosu cum comentează informațiile din spațiul public care îl vizează pe noul ministru al Agriculturii și potrivit cărora acesta ar fi fost membru al PDM. Totodată, NewsMaker i-a amintit de declarația sa recentă potrivit căreia persoane care l-ar fi „servit” pe fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc continuă să activeze în instituțiile statului.

„Nu e cazul. Am văzut știrea. La prima oră l-am contactat. L-am întrebat direct. Am primit răspunsuri și pentru un partid, și pentru altul. L-am întrebat direct dacă a fost membru la cele două partide menționate (nota red. PDM și PLDM). Răspunsul a fost „nu” și l-am rugat să iasă public și să comunice lucrul acesta”, a declarat Grosu.

Întrebat despre fotografiile apărute în spațiul public, Grosu a spus: „Dânsul mi-a explicat, da. A fost simpatizant a unui partid, când era student, în 2009 și așa mai departe. Probabil și mulți dintre dumneavoastră ați fost, și eu, și alții, simpatizanții unor partide în acea perioadă. Încă o dată l-am întrebat și i-am zis: „Vă asumați toată responsabilitatea și declarați cum stau lucrurile”. Mi-a reiterat încă o dată că nu a fost membru la acele două partide. (…) Nu am niciun motiv acum să nu cred în ceea ce a comunicat”.

Discuțiile pe acest subiect au început după ce, pe 21 iulie, Veaceslav Burlac, președinte interimar al partidului „Mișcarea Respect Moldova” – formațiune creată de foști membri ai PDM – a publicat un mesaj însoțit de mai multe fotografii despre care susține că îl surprind pe Radu Musteața. „A avut echipă bună Partidul Democrat. Unii din cei ce făceau microsectorizarea prin sectorul Ciocana în interesul PD-lui ajung miniștri în guvernul Tofan. Apare întrebarea firească: Cum a trecut filtrul PAS ministrul Agriculturii Radu Musteață?”, a scris Burlac pe rețele. Într-o primă reacție, pe 22 iulie, Radu Musteață a calificat informațiile drept „denigrări și falsuri”. Detalii AICI.

În seara zilei de 22 iulie, Radu Musteața a declarat, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, că va demisiona dacă se va dovedi că a fost membru al PDM. Între timp, moderatorul emisiunii a publicat o imagine despre care a spus că i-a fost expediată de un telespectator și că ar fi fost realizată la o ședință a organizației PDM Ciocana. În fotografie apar Nae Simion Pleșca și Radu Musteață, în momentul în care primul i-ar înmâna celui de-al doilea carnetul de partid. Ulterior, pe o rețea de socializare, Musteața a declarat că nu a condus niciodată vreo organizație teritorială a unui partid și că nu a fost membru al PDM. El a precizat că, în studenție, a susținut PLDM și l-a cunoscut pe Pleșca în perioada în care acesta era deputat și responsabil de sectorul Ciocana, participând la ședințele organizate de acesta cu cetățenii și susținătorii. Detalii AICI.

***

Radu Musteața a preluat conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare după ce a condus Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). El a activat timp de mai mulți ani în domeniul siguranței alimentelor și a deținut mai multe funcții de conducere în cadrul instituției. Guvernul din care face parte, condus de Vasile Tofan, a fost învestit în funcție pe 22 iulie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Dodon/Telegram

Socialiștii s-au lansat în campanie pentru alegerile din Găgăuzia. Dodon: „Împreună mergem spre victorie”

Partidul Socialiștilor și-a lansat pe 16 octombrie, la Comrat, campania pentru alegerile bașcanului și ale Adunării Populare a Găgăuziei. Formațiunea îl susține pe Fiodor Gagauz la conducerea autonomiei și are 23 de candidați pentru mandatele de deputat. La eveniment a participat și liderul PSRM, Igor Dodon.

„Sute de oameni în sală. Mii în întreaga Găgăuzie. Înainte ne așteaptă multă muncă și un scop comun. Începem!”, a scris Gagauz pe rețelele sociale.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat că, în următoarea lună, echipa socialiștilor va merge din casă în casă pentru a discuta cu alegătorii. Parlamentarul a prezentat scrutinul drept „o luptă nu doar pentru Găgăuzia, ci și pentru Moldova, pentru viitorul și însăși existența sa”.

„Fără o Găgăuzie puternică, nu poate exista o Moldovă puternică. Fără dialog, dezvoltarea este imposibilă. Ideea națională trebuie să fie nu integrarea într-un anumit spațiu, ci pacea în interiorul țării. (…) Avem cea mai puternică echipă de candidați și împreună mergem spre victorie. Cu Doamne ajută! Pentru poporul găgăuz! Pentru Moldova!”, a scris Dodon pe rețele.

Amintim, inițial, PSRM anunțase că îl va susține pe Grigore Uzun la funcția de bașcan. Acesta și-a retras însă candidatura deoarece nu cunoaște limba română – condiție obligatorie pentru candidați începând cu acest scrutin.


Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI.

NewsMaker a explicat cine sunt favoriții acestor alegeri și unde apar PAS și Kremlinul în calculele electorale – AICI.

Reamintim, în total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: