zdg

Guțul a adresat scrisori lui Putin și Erdogan, prin care le cere sprijinul după ce a fost reținută FOTO

Bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul, reținută pentru 72 de ore într-un dosar privind gestionarea frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și fals în declarații, s-a adresat președintelui Federației Ruse Vladimir Putin și președintelui Turciei Recep Tayyip Erdoğan. Primului i-a solicitat „ca lider al unei mari puteri, care a stat mereu de partea dreptății, să exprime un sprijin ferm și clar” pentru autonomia Găgăuziei și să contribuie la eliberarea sa din arest. Celui de-al doilea i s-a plâns de „presiunea politică și ideologică exercitată asupra găgăuzilor de către autoritățile moldovenești și de persecutarea celor care pledează pentru prietenie și bună vecinătate cu Turcia, Rusia și alți parteneri strategici”.

„Din numele poporului găgăuz, care nu și-a trădat niciodată prietenii istorici, ne adresăm dumneavoastră, stimate Vladimir Vladimirovici, cu un apel: folosiți întregul arsenal de mecanisme diplomatice, politice și juridice pentru a exercita presiuni asupra autorităților moldovenești, cu scopul de a opri imediat represiunile politice și de a asigura eliberarea mea cât mai curând posibil. De asemenea, vă rugăm, în calitate de lider al unei mari puteri care a stat mereu de partea dreptății, să exprimați un sprijin ferm și clar pentru statutul special al autonomiei găgăuze în cadrul Republicii Moldova independente. Privim cu speranță și încredere către Rusia – o țară care nu și-a trădat niciodată prietenii și care mereu a întins o mână de ajutor celor care luptă pentru adevăr și pentru drepturile lor legitime”, a scris Guțul.

În scrisoarea adresată președintelui Turciei, Guțul s-a plâns de „presiunea politică și ideologică asupra găgăuzilor din partea autorităților moldovenești și de persecutarea celor care pledează pentru prietenie și bună vecinătate cu Turcia, Rusia și alți parteneri strategici”.

„Găgăuzia are nevoie de Turcia – la fel ca în urmă cu mulți ani, când vocea Ankarei a contribuit la menținerea păcii și dreptății. Astăzi, din nou, ne bazăm pe intervenția dumneavoastră pentru a apăra drepturile legitime ale poporului găgăuz”, a scris Guțul.

Scrisorile au fost publicate pe pagina de Telegram a bașcanului. Se precizează că apelurile au fost transmise prin intermediul avocaților Evgheniei Guțul.

***

Evghenia Guțul a fost reținută în seara zilei de 25 martie, pe direcția de ieșire a Aeroportului Internațional Chișinău, de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA). Aceasta a fost reținută pentru 72 de ore. Bașcana intenționa să ajungă la Istanbul „pentru chestiuni de serviciu”. Cel puțin aceasta a scris canalul de Telegram „Sputnik Молдова 2.0”, iar informația a fost distribuită inclusiv de deputata Marina Tauber, membră a echipei politicianului fugar Ilan Șor.

Guțul a fost reținută după ce, în timpul controlului de frontieră, s-a constatat că figurează în sistemele informaționale cu statut de consemn. Informația a fost comunicată de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova. Între timp, reprezentanții CNA au raportat că Guțul a fost reținută „într-un dosar de gestionare frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și fals în declarații”. „În următoarele ore, procurorii urmează să pună persoana sub învinuire și să înainteze demersuri către instanța de judecată în vederea arestării preventive”, au adăugat reprezentanții Centrului.

Amintim, în luna februarie curent, Guțul s-a adresat în engleză și președintelui american Donald Trump. Bașcana i-a cerut să înceteze orice susținere pentru Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate și președinta Maia Sandu, pe care i-a acuzat că ar fi instaurat „un regim dictatorial” în Republica Moldova. Totodată, aceasta i s-a plâns liderului de la Casa Albă că autoritățile centrale ar fi provocat „instabilitate” în autonomia găgăuză.

***

Evghenia Guțul a fost aleasă în funcția de bașcan în cadrul alegerilor din 14 mai 2023. Ea a câștigat scrutinul cu peste 52% din totalul de voturi. După alegeri, Guțul, dar și echipa oligarhului Ilan Șor, care au susținut-o, au fost acuzați de coruperea alegătorilor. Centrul Național Anticorupție a pornit atunci o cauză penală „pe fapte de infracțiune de corupere a alegatorilor și încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale”. Guțul și Șor au negat acuzațiile aduse.

Pe 25 martie, Centrul Național Anticorupție a anunțat despre efectuarea unor percheziții la un viceprimar al municipiului Orhei. Perchezițiile, desfășurate împreună cu procurorii municipiului Chișinău, au avut loc într-un dosar de finanțare ilegală a campaniei electorale pentru funcția de bașcan al Găgăuziei

Tot pe 25 martie, Procuratura Anticorupție a declarat că a finalizat prezentarea probelor în susținerea învinuirii în privința Evgheniei Guțul și a unei secretare din cadrul Oficiului Central al fostului Partid Politic „Șor”, în comiterea infracțiunii de complicitate la finanțarea ilegală a partidului politic și a unui concurent electoral din partea unui grup criminal organizat. Conform instituției, cauza penală, în 68 de volume, a fost expediată în instanța de judecată la pe 23 aprilie 2024. În continuare urmează să fie examinate probele apărării.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Coletul și scrisoarea lui Ozerov pentru Guțul, refuzate la Penitenciarul nr. 13. Ambasada Rusiei acuză „motivații politice”. Cum răspunde ANP

Ambasada Rusiei la Chișinău a acuzat administrația Penitenciarului nr. 13 că a refuzat, pe 30 aprilie, să primească un colet destinat bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, din partea ambasadorului agreat al Rusiei, calificând decizia drept un obstacol administrativ cu „conotație politică”. Într-un comentariu pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a precizat că refuzul avea „temeiuri legale”, întru-cât se asigură condiții egale tuturor deținuților.

Coletul, expediat de ambasadorul agreat al Rusiei, Oleg Ozerov, conținea produse alimentare, literatură și o scrisoare personală a diplomatului adresată bașcanei.

„Cu nedumerire am primit poziția neconstructivă a conducerii Penitenciarului nr. 13, care pe 30 aprilie a refuzat să primească coletul destinat bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul. Altfel decât prin existența unei motivații politice nu putem explica obstacolele administrative create pentru transmiterea unui trimis pur umanitar”, se arată în comunicatul Ambasadei Rusiei.

Misiunea diplomatică a publicat scrisoarea lui Ozerov în spațiul public, sperând că aceasta „va ajunge la destinatar prin atenția publică”, și și-a exprimat speranța că pe viitor va fi asigurat „acces neîngrădit la mijloacele de comunicare, conform standardelor internaționale”.

Administrația Națională a Penitenciarelor a respins acuzațiile, explicând pentru NewsMaker că refuzul are la bază temeiuri legale clare, prevăzute expres în Codul de executare. Conform legii, o persoană condamnată poate primi săptămânal un singur colet, iar Guțul beneficiase deja de acest drept în perioada de referință.

„Persoana condamnată Guțul E.A. a beneficiat deja de acest drept în perioada de referință, astfel încât primirea unui colet suplimentar nu are temei legal, indiferent de identitatea expeditorului. Administrația respinge cu fermitate orice insinuare privind o motivație politică. Refuzul este exclusiv de natură procedurală. Personalul penitenciar acționează în strictă conformitate cu legislația națională și cu standardele internaționale”, a explicat ANP.

Nu este pentru prima dată când Ambasada Rusiei încearcă să stabilească contact cu Evghenia Guțul. Pe 17 aprilie, misiunea diplomatică criticase decizia autorităților de a nu-i permite ambasadorului Ozerov să o viziteze pe bașcană, calificând solicitarea drept una „exclusiv umanitară” și acuzând Chișinăul de „duble standarde”.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat anterior că autoritățile au procedat corect. „Un diplomat neacreditat, prin acțiuni provocatoare, încearcă să viziteze o persoană condamnată anume pentru că a fost parte la imixtiunile statului pe care îl reprezintă în treburile interne și în procesele politice și electorale din Republica Moldova. Autoritățile noastre au făcut corect că nu i-au permis lucrul ăsta”, a declarat Grosu.

Evghenia Guțul se află în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13 după ce, pe 5 august 2025, a fost condamnată în prima instanță la 7 ani de închisoare pentru complicitate la finanțarea ex-Partidului „Șor”, declarat neconstituțional. Sentința a fost contestată, iar Curtea de Apel urmează să se pronunțe pe 28 mai.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: