Андрей Мардарь / NewsMaker

Guvernul a decis: Mamele neangajate vor fi asigurate medical până la vârsta de 2 ani ai copilului

Mamele neangajate care îngrijesc copii până la vârsta de doi ani vor avea statutul de persoană asigurată și vor putea beneficia de volumul integral de asistență medicală. Totodată, cheltuielile în cazul urgențelor obstetricale pentru femeile neasigurate vor fi acoperite din contul fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală. O decizie în acest sens a fost aprobată de Executiv, pe 4 octombrie.

De asemenea, potrivit Guvernului, pentru asigurarea unui tratament egal în raport cu persoanele angajate, va fi menținut statutul de persoană asigurată pentru liber-profesioniștii din sectorul justiției și persoanele neangajate care exercită independent profesia de medic de familie, în cazul suspendării activității acestora pe durata concediului de maternitate sau a concediului pentru îngrijirea copilului cu vârsta de până la trei ani.

Documentul mai prevede prelungirea statutului de persoană asigurată, până la data de 31 ianuarie a anului următor, în cazul celor care achită asigurarea. În același timp, cetățenii vor primi statutul de asigurat din momentul achitării primei de asigurare pentru anul respectiv, și nu după șapte zile calendaristice, cum este în prezent.

Conform noilor prevederi, va fi exclusă răspunderea contravențională pentru neachitarea primelor în sumă fixă, în termenul stabilit de lege, în scopul evitării presiunii financiare asupra persoanelor care nu s-au asigurat în mod individual.

Proiectul de lege urmează să fie prezentat spre aprobare Parlamentului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, la Chișinău de Ziua Independenței: „Prietenii trebuie să fie umăr la umăr” (VIDEO)

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a venit pe 27 august la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova. După întâlnirea cu președinta Maia Sandu, liderul de la Kiev a declarat că cele două țări lucrează pentru a-și consolida cooperarea în domeniile securității, energiei și infrastructurii.

„Lucrăm pentru a asigura mai multe oportunități comune în domeniul securității, energiei și infrastructurii. Acum este deosebit de important să fim împreună și să ne consolidăm reciproc”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a amintit că Maia Sandu s-a aflat recent la Kiev, unde a participat la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei.

„Zilele trecute, președinta Republicii Moldova a fost alături de noi în Ucraina, de Ziua Independenței noastre. Astăzi, Ucraina este alături de Moldova de Ziua Independenței sale. Prietenii trebuie să fie umăr la umăr”, a transmis Zelenski.

Volodimir Zelenski a ajuns în după-amiaza zilei de 27 august la Președinție, unde a fost întâmpinat de Maia Sandu. La Chișinău se află și președintele României, Nicușor Dan.

Cei trei lideri au susținut o conferință de presă comună, după o reuniune trilaterală, iar seara vor merge în Piața Marii Adunări Naționale, unde se vor adresa cetățenilor.

Republica Moldova și-a proclamat independența la 27 august 1991, prin adoptarea Declarației de Independență. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!




















Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: