Guvernul cere sprijinul primăriilor în asigurarea populației cu lemne de foc la iarnă

Ministerul Mediului solicită sprijinul reprezentanților administrației publice locale (APL) de a evalua și prezenta volumul de masă lemnoasă (lemn de foc) pentru fiecare localitate din țară. Demersul a fost inițiat la solicitarea prim-ministrei Natalia Gavrilița, pentru a face o analiză complexă și a elabora un program de măsuri care să asigure necesarul și accesului la lemn de foc pentru populația din mediul rural.

În comunicatul emis, Ministerul Mediului precizează că mizează pe suportul primăriilor și a reprezentanților Oficiilor Teritoriale ale Cancelariei de Stat pentru a evalua și prezenta volumul de masă lemnoasă, astfel ca să poată fi întreprinse măsurile necesare de asigurare a necesarului cu masă lemnoasă pe timp de iarnă pentru toată populația care utilizează această sursă alternativă de încălzire.

Totodată,  Ministerul Mediului recomandă primăriilor să informeze localnicii despre posibilitatea adresării cererii pentru volumul de lemn de foc de care are nevoie pentru încălzire în sezonul de iarnă 2022-2023.

„Ulterior, lemnul de foc va fi comercializat de întreprinderile silvice teritoriale ale Agenției „Moldsilva”, în baza listelor solicitanților de masă lemnoasă întocmite de primării (familii social vulnerabile, familii care nu dispun de alte surse de încălzire, decât lemnul de foc, clădirile cu destinație publică, alte categorii de persoane și instituții, etc)”, anunță ministerul de resort.

Potrivit sursei citate, inițiativa își propune să evite tăierile ilicite de masă lemnoasă, iar comercializarea volumului de masă lemnoasă solicitat să fie disponibil primordial pentru încălzire în sezonul de iarnă 2022-2023.

De menționat că, recent, prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat, în contextul creșterilor tarifelor, că Guvernul va compensa, și în acest an, facturile la gazele naturale și energia electrică și termică. Totodată, premierul a dat asigurări că Cabinetul de miniștri lucrează la un mecanism de asigurare a populației cu lemne de foc în perioada rece a anului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Ploi la început de săptămână, urmate de temperaturi în scădere. Cum va fi vremea în Republica Moldova

Săptămâna aceasta va începe cu averse puternice în toată țara și temperaturi de până la +31°C în sudul Republicii Moldova. Începând de miercuri, valorile termice vor scădea cu aproximativ 6 grade în toată țara. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, luni și marți, ziua se vor înregistra temperaturi între +25°C și +26°C, iar noaptea vor fi +15°C. Începând de miercuri și până duminică, ziua temperaturile vor ajunge la cel mult +20°C, iar noaptea vor oscila între +13°C și +14°C. Pentru ziua de luni sunt prognozate averse puternice, iar în celelalte zile cerul va fi noros.

În centrul țării, la Chișinău, luni și marți, ziua se vor înregistra temperaturi între +28°C și +29°C, iar noaptea vor fi +18°C. Începând de miercuri și până duminică, ziua temperaturile vor ajunge la cel mult +23°C, iar noaptea vor oscila între +16°C și +17°C. Pentru ziua de luni sunt prognozate averse puternice, pentru miercuri – averse cu descărcări electrice, iar în celelalte zile cerul va fi noros.

În partea de sud a țării, la Cahul, luni și marți, ziua se vor înregistra temperaturi între +30°C și +31°C, iar noaptea vor fi +20°C. Începând de miercuri și până duminică, ziua temperaturile vor ajunge la cel mult +25°C, iar noaptea vor oscila între +18°C și +19°C. Pentru ziua de luni sunt prognozate averse puternice, pentru miercuri – averse cu descărcări electrice, iar în celelalte zile cerul va fi noros.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: