Guvernul Japoniei oferă Moldovei un grant de peste 200 mln lei pentru procurarea autospecialelor
Full Article 2 minutes read

Guvernul Japoniei oferă Moldovei un grant de peste 200 mln lei pentru procurarea autospecialelor

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va recepționa 19 autospeciale de intervenție în caz de incendii. Acestea vor fi procurate dintr-un grant, în valoare de aproximativ 240 de milioane de lei, oferit de Guvernul Japoniei. În cadrul unei conferințe de presă din 26 noiembrie, ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, a declarat că autospecialele vor ajunge în 6 regiuni ale țării și vor deservi circa un milion de cetățeni.

„Zece autospeciale de intervenție reprezintă autoscări, altele nouă reprezintă autocisterne. Cantitatea și tipul autospecialelor, subdiviziunile în care acestea vor fi dislocate, dotările speciale cu echipament au fost analizate minuțios de echipa de experți din Japonia și din Republica Moldova”, a menționat Revenco.

În același timp, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yoshihiro Katayama, a precizat că Guvernul Japoniei susține Republica Moldova din primii ani de independență a țării.

„De atunci, programele japoneze de asistență pentru dezvoltare au vizat o adevărată multitudine de domenii, începând cu agricultura și ocrotirea sănătății, care au drept scop consolidarea creșterii economice durabile și îmbunătățirea calității vieții moldovenilor, și până la protejarea patrimoniului național și promovarea artelor și culturii”, a subliniat ambasadorul Japoniei.

 

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: