Identitatea de cetățean – temelia unității naționale

Suntem cetățeni ai Republicii Moldova. Dar ce înseamnă să fii cetățean? Cât de bine înțelegem că cetățenii au nu doar drepturi și libertăți, dar și responsabilități sau îndatoriri? Într-o democrație modernă, oamenii își cunosc drepturile și se bucură de ele, dar în același timp își asumă și responsabilități, implicându-se activ în viața comunității și a țării. Îți reamintim, în infograficul de mai jos, care sunt libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor țării noastre.

Câte unul ne va fi greu, dar împreună vom reuși să construim siguranța și prosperitatea acasă.

Află mai multe despre campanie pe totipentrumoldova.api.md
#uniți #toțipentruMoldova! #maiPuternici

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

osce.usmission.gov

Ambasadorul SUA pe lângă OSCE, invitat la Chișinău. Pe agendă – soluționarea conflictului transnistrean

Reprezentantul permanent al SUA pe lângă Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Darrell Owens, urmează să întreprindă o vizită de câteva zile la Chișinău, la invitația ambasadorului Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Joseph Mark Burkhalter. Șeful misiunii diplomatice americane a anunțat că Owens va avea întrevederi cu conducerea țării, în cadrul cărora vor fi discutat modalități de soluționare a conflictului transnistrean. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 9 noiembrie a emisiunii „Dimensiune diplomatică”, de la Moldova 1.

„SUA este un mare susținător al suveranității teritoriale a Republicii Moldova și acest lucru nu se va schimba. Transnistria este parte a Moldovei. De aceea noi respectăm dorința Republicii Moldova de a aduce situația la o soluție. Sunt câteva lucruri care s-au întâmplat recent, care sunt un indicator al faptului cât de serioase sunt Statele Unite ale Americii în soluționarea acestui acestui lucru. Chris Smith, ambasadorul OSCE, este un diplomat excepțional de talentat și misiunea principală aici, la Chișinău, este să ajute părțile să soluționeze situația transnistreană. Pe lângă asta, ambasadorul Owens, șeful permanent al OSCE din Viena, care urmează să vină la Chișinău la invitația mea, va petrece aici câteva zile, va avea întrevederi cu autoritățile Republicii Moldova și vom discuta cum am putea noi să venim în ajutor”, a declarat Joseph Mark Burkhalter.

Amintim că, în urma conflictului armat de pe Nistru din 1992, regiunea transnistreană a rămas în afara controlului autorităților constituționale ale Republicii Moldova, fiind administrată de un regim separatist susținut de Federația Rusă.

OSCE participă la procesul de reglementare a conflictului în calitate de mediator, facilitând dialogul dintre Chișinău și Tiraspol. Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană au statut de observatori în formatul de negocieri „5+2”, alături de cei doi mediatori – OSCE și Federația Rusă, precum și Ucraina.

Negocierile în acest format sunt suspendate din 2022, în contextul invaziei ruse la scară largă în Ucraina. Dialogul dintre Chișinău și Tiraspol continuă în formatul „1+1”.

screenshot

UE oferă €30 mln pentru compensații în Moldova. Kos: va ușura povara costurilor ridicate la energie

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a anunțat, în timpul discursului din Parlamentul de la Chișinău, că a propus oferirea a încă 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Kos a menționat că banii vor fi îndreptați „pentru a ușura povara costurilor ridicate la energie pentru moldovenii care au cea mai mare nevoie de acest sprijin”. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a spus că banii anunțați de Marta Kos sunt „foarte importanți pentru noi” și că aceștia „vor merge țintit pentru cei care au nevoie să-i ajutăm să facă față acestei provocări”.

„Știu că sunt vremuri foarte grele pentru moldoveni: vorbim de prețuri ale energiei foarte ridicate, securitatea este sub presiune, creșterea economică rămâne prea scăzută deocamdată. Dar vreau să cunoașteți că puteți conta pe solidaritatea Europei. În ultimii doi ani, noi am muncit din greu împreună pentru a consolida independența energetică a Moldovei, pentru a vă ajuta să aveți energia produsă pe plan intern, pentru a vă ajuta să construiți o infrastructură mai rezilientă. Am susținut eforturile dumneavoastră de a reduce dependențele, astfel încât dumneavoastră să puteți lua propriile decizii fără a vă confrunta cu amenințări din exterior. Însă închiderea strâmtorii Ormuz și scăderea nivelului apei în Dunăre și Prut au dus din nou la creșterea prețurilor la energie”, a declarat Kos în Parlamentul Republicii Moldova.

Potrivit comisarului, aceste evoluții aduc noi incertitudini, iar Uniunea Europeană este conștientă de acest lucru. „Din acest motiv, am propus acum încă 30 de milioane de euro pentru Moldova, pentru cetățenii dumneavoastră, pentru a ușura povara costurilor ridicate la energie pentru moldovenii care au cea mai mare nevoie de acest sprijin”, a anunțat Kos.

În afară de aceasta, Marta Kos a declarat că se lucrează și pentru a dezvolta economia Republicii Moldova. „Acest lucru este, de asemenea, foarte important: prin infrastructură mai bună, prin acces mai bun al întreprinderilor, al mediului de afaceri la piața europeană. (…) Principiul este unul foarte simplu: atunci când Moldova implementează reforme, Uniunea Europeană oferă investiții. Acest lucru trebuie, evident, să ajute moldovenii să construiască drumuri mai noi, să-și modernizeze școlile, să aibă acces la apă potabilă”, a comunicat oficialul european.

Kos a mai spus că, anul viitor, va fi pregătit „un pachet nou de sprijin financiar, care va începe în anul 2028 și care va continua sprijinul oferit prin Planul de creștere, care valorează 1,9 miliarde de euro aflat în derulare până la sfârșitul anului 2027”.

În timpul unor declarații pentru jurnaliști, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a spus că banii anunțați de Marta Kos sunt „foarte importanți pentru noi”. „Vor merge țintit pentru cei care au nevoie să-i ajutăm să facă față acestei provocări”, a adăugat Grosu.

***


Amintim că, în luna septembrie, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că Guvernul nu are confirmări din partea donatorilor privind finanțarea compensațiilor la energie pentru sezonul rece. Plugaru menționa că autoritățile continuă negocierile cu guvernele mai multor state, însă mobilizarea fondurilor externe este „destul de complicată”. Detalii AICI. Ulterior, deputatul PAS și președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, a declarat că „în primii ani, două treimi din bugetul de compensații erau donații din partea UE sau a statelor europene”. „Anul trecut, compensațiile au fost finanțate integral din bugetul de stat, deci 2,4 miliarde de lei. Anul acesta încă nu avem asigurate granturi/donații din partea altor state, dar Guvernul va încerca să identifice”, comunicat acesta. Detalii AICI.

Pe 8 octombrie, ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piorko, a declarat că UE va încerca să ajute Republica Moldova și va încuraja și alți donatori în acest sens, în contextul creșterii prețurilor la energie și al necesității de a acorda compensații pentru consumatori. În același timp, diplomata a spus că aceasta este, în primul rând, de responsabilitatea Guvernului. Detalii AICI.

Pe 25 octombrie, premierul Vasile Tofan a declarat că, dacă statul nu va găsi sprijin financiar de la partenerii externi pentru compensații, întreaga sumă va trebui acoperită din bugetul național, iar „asta înseamnă că luăm inclusiv din alte domenii”. Detalii AICI.

Chișinăul vrea să cumpere până la 50 mln metri cubi de gaz din Ucraina. Rohovei: „Contractele vor fi convenabile Republicii Moldova”

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, a declarat că autoritățile celor două state poartă negocieri pentru importul unui volum de până la 50 de milioane de metri cubi de gaz ucrainean. Diplomatul a menționat că oferta de achiziție discutată va fi „convenabilă” pentru Republica Moldova. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 8 noiembrie a emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

„Mă mândresc cu nivelul înalt și activ de cooperare și colaborare dintre statele noastre. Ca nicicând avem un dialog politic extraordinare între șefii de state. Avem un dialog între guverne, mai ales în ultima perioadă. Avem susținere din partea Republicii Moldova în acest război nedrept dus de către Rusia împotriva Ucrainei. De aceea, pentru noi, Republica Moldova este un stat mai mult decât vecin. Chiar dacă nu sunt semnate acorduri, eu zic cu tărie că Republica Moldova este, de fapt, un partener strategic pentru Ucraina. De aici reiese și atitudinea Ucrainei față de necesitățile Republicii Moldova. (…) Republica Moldova manifestă un interes pentru a importa gaze naturale din Ucraina și noi am zis un „da” tare în cadrul vizitei de lucru a domnului prim-ministru (vizita premierului Vasile Tofan la Kiev de la sfârșitul lunii octombrie – n. r.). Și pentru un contract, și pentru volumele de care va avea nevoie Republica Moldova, în măsura faptului ca să putem asigura noi acele volume, pentru că ele nu sunt chiar atât de mari”, a declarat Paun Rohovei.

Diplomatul a precizat că, în prezent, Chișinăul și Kievul negociază achiziționarea unui volum de gaze cuprins între 10 și 50 de milioane de metri cubi.

Întrebat dacă prețul de achiziție va fi mai mic decât cel de pe piețele internaționale, ambasadorul a spus: „Ucraina a fost tot timpul alături de Republica Moldova în cele mai grele situații, precum și Republica Moldova față de Ucraina. Eu cred că aceste contracte care se discută astăzi cu Ucraina vor fi convenabile Republicii Moldova”.

Amintim că, în octombrie, Ucraina a permis reluarea parțială a exporturilor de gaze, interzise după declanșarea invaziei rusești la scară largă din 2022. Producătorii privați pot exporta până la 15% din cantitatea livrată în sistemul de transport în luna precedentă. Gazele sunt vândute prin licitații, cu posibilitatea livrării inclusiv la granița cu Republica Moldova.

Pe 26 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a întreprins o deplasare de lucru la Kiev, în cadrul căreia a avut întrevederi cu omologul său ucrainean, Serghei Korețki, și președintele Vladimir Zelenski. Aprovizionarea cu gaze s-a numărat și printre subiectele discutate în cadrul vizitei. Șeful Guvernului de la Chișinău a fost însoțit de trei miniștri, inclusiv de ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Totodată, pe 29 octombrie, Tofan a anunțat că Republica Moldova a achiziționat două milioane de metri cubi de gaze naturale din Ucraina, la un preț cu aproximativ 10 euro pentru un megawatt mai mic decât cel de pe piața spot. El a menționat că mecanismul a fost testat cu succes, iar autoritățile vor să cumpere volume mai mari pentru a reduce costurile de aprovizionare.

Tudor Mardei / NewsMaker

Popșoi, despre interdicția de cinci ani pentru Krasnoselski: „Totul se va face în strictă conformitate cu litera legii” VIDEO

Autoritățile vor lua măsuri în cazul lui Vadim Krasnoselski odată ce acesta va reveni în Republica Moldova, a declarat pe 9 noiembrie ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi. Șeful diplomației a spus că autoritățile vor acționa în conformitate cu legea, dar nu a precizat în baza cărei prevederi i-ar putea interzice liderului de facto al regiunii transnistrene să părăsească țara timp de cinci ani.

„Ceea ce ține de sancțiuni – deciziile deja au fost anunțate. Aici nu prea avem ce comenta”, a declarat Popșoi.

NewsMaker l-a întrebat pe ministru cum va fi pusă în aplicare interdicția, având în vedere că, potrivit premierului Vasile Tofan, Krasnoselski nu deține cetățenia Republicii Moldova, iar decizia este una politică. „Decizia a fost anunțată. Odată ce persoana respectivă va reveni pe teritoriul Republicii Moldova, vor fi luate acțiunile care se impun în baza deciziei despre care s-a anunțat”, a răspuns oficialul.

Șeful diplomației de la Chișinău a precizat, însă, că măsurile vor fi luate în baza legislației Republicii Moldova. „Sunt sigur că totul se va face în strictă conformitate cu litera legii”, a declarat el. La întrebarea dacă există un dosar penal pe numele lui Krasnoselski, Popșoi a răspuns: „Nu am cum să știu”.

Popșoi a fost întrebat și dacă liderului de facto de la Tiraspol i s-ar putea interzice intrarea în Republica Moldova. „Nu vreau să mă avânt în speculații, nu cred că este productiv”, a răspuns ministrul.

Reamintim, totul a început după ce Vadim Krasnoselski a primit, pe 4 noiembrie, la Moscova, „Ordinul de Onoare” din partea președintelui rus Vladimir Putin. La ceremonie, Putin a spus că distincția i-a fost acordată pentru „consolidarea legăturilor” cu Rusia și pentru dezvoltarea regiunii „în condițiile unor presiuni externe”.

O zi mai târziu, Biroul politici de reintegrare a anunțat că, la revenirea de la Moscova, lui Krasnoselski îi vor fi aplicate măsuri restrictive, inclusiv interdicția de a părăsi Republica Moldova timp de cinci ani. Instituția a precizat că „plecarea lui Krasnoselski în Rusia a avut loc în contextul unor discuții facilitate de OSCE cu privire la aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene pe perioada iernii”.

Tot pe 5 noiembrie, premierul Vasile Tofan a declarat că liderul de facto poate reveni la Tiraspol, însă nu va putea folosi Aeroportul Chișinău timp de cinci ani. Când NewsMaker i-a cerut să precizeze temeiul juridic al măsurii, premierul a spus că nu va intra într-o discuție „tehnico-juridică”, întrucât relația cu regiunea transnistreană este una politică. Oficialul a precizat, tot atunci, că autoritățile dispun de instrumentele necesare pentru a aplica interdicția.

Tofan a confirmat că Vadim Krasnoselski nu deține cetățenia Republicii Moldova. Șeful Executivului nu a exclus ca liderul de facto de la Tiraspol ar putea să rămână în Rusia, țară a cărei cetățenie o deține.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

LIVE Marta Kos, discurs în plenul Parlamentului de la Chișinău. Ce spune despre aderare Moldovei la UE

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, aflată astăzi, 9 noiembrie, într-o vizită în Republica Moldova, ține un discurs în plenul Parlamentului, reunit în ședință ordinară. NewsMaker transmite în direct declarațiile înaltei oficiale.

Marta Kos le vorbește deputaților despre angajamentele pe care Republica Moldova urmează să și le asume în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Ultima dată, comisara europeană a fost în Republica Moldova, în acest an, pe 4 iunie. Înainte de aceasta, Kos a fost la Chișinău în noiembrie 2025.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: