facebook.com/dodon.igor

Igor Dodon a plecat la Moscova. Șeful statului este însoțit de Zinaida Grecianîi, Irina Vlah și Antol Usatîi, dar și de câțiva deputați socialiști

Șeful statului, Igor Dodon, efectuează o vizită în capitala Rusiei „la invitația președintelui consiliului de administrare al „Sberbank”, a anunțat acesta într-o postare pe Facebook, astăzi, 17 ianuarie. Mai mult, Dodon este însoțit de către președintele parlamentului Zinaida Grecianîi, bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah și ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi. De asemenea, în fotografiile postate de către Dodon apar și câțiva deputați socialiști. 

„Împreună cu mai mulți colegi ne aflăm într-o scurtă vizită la Moscova la invitația președintelui consiliului de administrare al „Sberbank”, dlui Gherman Gref la Universitatea corporativă Sberbank”, a scris șeful statului. Totodată, „în cadrul vizitei vom avea întrevederi cu personalități din diverse domenii, care doresc să acorde sprijin Republicii Moldova. Toate cheltuielile sunt suportate de organizatori, nu s-a cheltuit nimic din bugetul public”, a mai punctat Dodon.

Menționăm că ieri, 16 ianuarie, președintele țării a postat o secvență video, în care se vede că acesta s-a fotografiat cu pasagerii cursei Chișinău – Moscova. Informația a fost confirmată și de deputatul socialist Vladimir Odnostalco, care susține că a zburat împreună cu Igor Dodon.

„A fost o discuție reușită cu concetățenii noștri în timpul zborului Chișinău – Moscova”, a scris Dodon în rusă, pe Facebook.

Abia a doua zi, în jurul orei prânzului, președintele Igor Dodon a revenit cu precizări despre vizita sa la Moscova.

https://www.facebook.com/dodon.igor/posts/3996543687038273

De asemenea și edilul capitalei, Ion Ceban se află la Moscova. În cadrul vizitei de lucru în capitala Rusiei, Ceban a avut o întrevedere cu şeful Departamentului Relații Economice Externe a Moscovei, Serghei Ceriomin. Cei doi au convenit asupra reînoirii Acordului de înfrățire cu orașul Moscova.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь/ NewsMaker/imagine simbol

Mai mulți studenți, fără loc în cămin cu câteva zile înainte de facultate. Consiliul Național al Tineretului, apel către Ministerul Educației

Mai mulți studenți ai Universității de Stat din Moldova (USM) ar fi aflat că nu vor beneficia de locuri în cămine cu doar câteva zile înainte de începerea anului de studii. Într-o declarație emisă pe 31 august, Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) a solicitat USM și Ministerului Educației și Cercetării să identifice soluții pentru studenții afectați.

Potrivit CNTM, mai mulți studenți și viitori studenți ai USM ar fi fost informați pe 28 august că nu au primit un loc în cămin. Unii dintre aceștia susțin că problema se repetă de mai mulți ani.

Pentru foarte mulți tineri, în special cei care vin din raioane și locuiesc la zeci sau sute de kilometri de Chișinău, accesul la un loc în cămin poate fi un factor decisiv în alegerea universității și chiar în posibilitatea de a continua studiile. Unii dintre studenții care au semnalat problema menționează distanțe de 100–190 km și imposibilitatea de a suporta costurile unei chirii private în Chișinău. Faptul că un tânăr află cu două-trei zile înainte de începerea studiilor că nu are unde locui reprezintă o problemă serioasă de predictibilitate și comunicare”, a menționat organizația.

Astfel, CNTM a solicitat Universității de Stat din Moldova, Ministerului Educației și Cercetării și altor instituții responsabile să identifice soluții temporare de cazare pentru studenții afectați și să revizuiască procedura de repartizare a locurilor în cămine, astfel încât tinerii să fie informați din timp despre situația lor.

Problema nu trebuie privită doar prin prisma numărului de paturi disponibile în cămine. Este vorba despre accesul tinerilor la educație, despre costurile pe care familiile trebuie să le suporte și despre încrederea studenților în instituțiile de învățământ”, a spus Consiliul Național al Tineretului din Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: