dodon, chicu, greceanîi
facebook.com/Dodon Igor

Pensii indexate de două ori pe an, alocații și salarii mai mari. Dodon anunță șapte măsuri sociale

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat astăzi, 18 noiembrie, șapte inițiative care potrivit acestuia, urmează să fie implementate în următoarele săptămâni. Printre acestea se numără ajutoare financiare pentru pensionari, indexarea de două ori pe an a pensiilor și majorări de alocații și indemnizații pentru veterani și cadrele medicale. Declarațiile au fost făcute după o ședință la care a participat și președinta legislativului, Zinaida Grecianîi, precum și prim-ministrul Ion Chicu. 

„Vreau să anunț câteva măsuri sociale foarte importante, pentru care împreună cu colegii din guvern în aceste zile de odihnă am găsit resursele necesare și care urmează a fi implementate în următoarele săptămâni. O să anunț despre șapte măsuri sociale:

1.Am decis să acordăm un suport de sărbătorile de iarnă de 700 de lei pentru 625 de mii de pensionari.

2. În următoarele săptămâni va fi modificată legea pentru ca, începând cu 2020, pensiile să fie indexate de două ori pe an.

3. Am luat decizia să majorăm ajutorul pentru perioada rece a anului de la 350 la 500 de lei și am extins numărul familiilor care vor beneficia de la 175 de mii la 300 de mii.

4. În următoarele săptămâni va fi modificată legea pentru a garanta pensia pentru o perioadă de 5 ani în cazul decesului unuia dintre soți.

5.Am luat decizia să majorăm alocațiile lunare pentru veterani de la 100 la 300 de lei, pentru participanții la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenții Republicii Moldova și pentru participanții la acțiunile de luptă din Afganistan, în total, peste 20 de mii de persoane.

6. Majorarea indemnizațiilor pentru tinerii specialiști din domeniul medical și farmaceutic. Va crește de la 45 de mii de lei la 120 de mii de lei, iar pentru personalul medical și farmaceutic cu studii medii de la 36 de mii la 96 de mii de lei. Este vorba despre persoanele care merg în zonele rurare.

7. Majorarea salariilor în sectorul bugetar. În medie va fi cu 10%, iar pentru unele categorii, de exemplu, profesori și educatori – cu circa 18%, asistenții sociali cu 16% și alte categorii”, a declarat Igor Dodon.

Mai mult, șeful statului a anunțat că, pentru anul 2020, toți angajații din sectorul bugetar vor primi o primă anuală de până la 50 % din  salariul mediu luanar.

La rândul său, președinta parlamentului, Zinaida Grecinîi, a spus că legislativul va colabora cu președintele și premierul țării.

Iar prim-ministrul Ion Chicu a anunțat că executivul se va întruni mâine, 19 noiembrie, într-o ședință de lucru. De asemenea, acesta a precizat să urmează să efectueze două călătorii în străinătate. El va merge la Moscova, pentru a se întâlni cu omologul său rus, Dmitri Medvedev și apoi la un forum investițional la care vor participa reprezentanți ai statelor din Parteneriatul Estic.

Igor Dodon, Zinaida Grecianîi și Ion Chicu au refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Conferința EDIH of Moldova: Digitalizare pentru companii și instituții publice

Primul hub european de inovare digitală din Republica Moldova invită IMM-urile, instituțiile publice și autoritățile locale să afle cum pot beneficia de sprijin european pentru digitalizare.

Pe 27 octombrie, la Universitatea Tehnică a Moldovei, are loc Conferința EDIH of Moldova: Digitalizare pentru companii și instituții publice, dedicată soluțiilor de digitalizare, securității cibernetice și oportunităților de dezvoltare. Conferința se adresează antreprenorilor, managerilor de IMM-uri, reprezentanților instituțiilor publice și ai autorităților locale care vor să-și digitalizeze activitatea și caută sprijin concret pentru asta.

EDIH of Moldova face parte din rețeaua europeană a hub-urilor de inovare digitală și funcționează ca un ghișeu unic. O companie sau o instituție găsește aici, într-un singur loc, tot ce îi trebuie pentru transformarea digitală, de la evaluarea nivelului actual și elaborarea unui plan de digitalizare, până la testarea tehnologiilor înainte de investiție, expertiză tehnică, instruirea echipei, utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, mentorat și consultanță pentru atragerea finanțărilor. Serviciile sunt cofinanțate de Uniunea Europeană.

La conferință, participanții vor afla care dintre aceste servicii li se potrivesc, vor discuta direct cu experții hub-ului și pot face primul pas spre o colaborare. Pentru instituțiile publice, discuțiile se vor concentra pe procese interne mai eficiente, servicii digitale pentru cetățeni și pregătirea proiectelor de transformare digitală.

Programul include prezentări susținute de experți din Republica Moldova și România, paneluri de discuții cu reprezentanți ai instituțiilor statului, ai partenerilor de dezvoltare și ai ecosistemului de inovare, precum și workshopuri practice. Agenda completă este disponibilă aici.

Detalii eveniment

  • Data: 27 octombrie 2026
  • Ora: 10:00-16:00
  • Unde: Universitatea Tehnică a Moldovei, Aula Magna (Cybercor), bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 168, Chișinău

Program și înregistrare: edih.md/ro/evenimente/conference2026

Despre EDIH of Moldova
EDIH of Moldova este primul și în prezent singurul hub european de inovare digitală din Republica Moldova. Este coordonat de Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI), reunește un consorțiu de 15 parteneri și este cofinanțat de Uniunea Europeană.

Despre Fundația Moldcell
Fundația Moldcell este partener în consorțiul EDIH of Moldova și coordonează direcția de dezvoltare a competențelor digitale în cadrul hub-ului. Are experiență în programe de instruire în competențe digitale, securitate cibernetică și utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, adaptate pentru antreprenori, angajați, tineri și vârstnici, precum și în proiecte de incluziune digitală și siguranță online. Susținută de Moldcell, Fundația aduce în EDIH of Moldova cunoașterea practică a unei companii de telecomunicații și tehnologie, pusă la dispoziția IMM-urilor și a instituțiilor publice care vor să folosească noile tehnologii cu încredere.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: