Igor Grosu, despre plecarea lui Alexandr Nesterovschii de la PSRM: Asemenea gesturi trebuie condamnate, indiferent de la ce partid vin

Președintele Parlamentului Igor Grosu a venit cu o reacție după ce deputatul Aleksandr Nesterovschii a anunțat că părăsește Partidul Socialiștilor (PSRM) și se alătură „Mișcării pentru Popor”, din care face parte inclusiv formațiunea „ȘOR”. Șeful legislativului a condamnat gestul parlamentarului, menționând despre importanța monitorizării de către organele de drept a actelor de corupție politică.

„Astfel de fenomene sunt condamnabile. Este a doua trădare în legislatura noastră. Asemenea acțiuni trebuiesc condamnate, indiferent de la ce partid vine. Dacă cineva are viziuni diferite trebuie să discute în partid, congres, organe de conducere. Astfel de gesturi, trădări aduc o lovitură enormă nu doar partidului, sistemului politic, Parlamentului. Organele de drept ar trebui să monitorizeze atent aceste cazuri”, a declarat el, în timpul ședinței, din 16 martie, a legislativului.

Igor Grosu a menționat că nu crede că motivul plecării lui Nesterovschi ar fi divergențele de ideologice.

„E altceva la mijloc. Corupția în instituțiile statului începe de la corupția din partide. Partidele la moment sunt unicul vehicul prin care politicienii pot ajunge în funcțiile de stat și implementa politici. Această corupție politică trebuie stârpită și combătută”, a spus șeful Parlamentului.

***

Amintim că pe 15 martie, parlamentarul Alexandr Nesterovschi a anunțat că părăsește PSRM. Acesta a precizat că va rămâne deputat independent. Totodată, Nesterovschi a declarat că se alătură „Mișcării pentru popor” pentru a obliga Guvernul să achite facturile la energia electrică, încălzire și gaze pentru lunile de iarnă tuturor cetățenilor. Menționăm că din „Mișcarea pentru Popor” fac parte mai mulți activiști și politicieni, inclusiv Partidul „ȘOR”.

Pe 16 martie, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova Vlad Batrîncea i-a cerut lui Alexandr Nesterovschi, care a anunțat că părăsește echipa socialiștilor, să se prezinte la partid pentru a declara că nu el a scris cererea respectivă sau să își depună mandatul de deputat.

„În ultimele 8-9 luni au existat mai multe tentative de a corupe colegii noștri din fracțiune. (…) Îmi pare rău că domnul Nesterovschii a cedat. Dat fiind faptul că dumnealui nu a găsit suficient curaj să se prezinte la ședința fracțiunii și să informeze colegii, domnul Nesterovschi este așteptat la fracțiune. Ori revine în echipă și expune public poziția că cererea nu a fost scrisă de dumnealui, doar a subsemnat-o, or să depună mandatul. Acest mandat nu aparține dumnealui, aparține partidului”, a menționat Batrîncea.

La ședința Parlamentului din 16 martie, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a anunțat că a înregistrat un proiect de lege pentru modificarea Constituției în legătură cu traseismul politic. Vlad Batrîncea a spus că în urma votului parlamentarilor, deputații nu vor avea dreptul să părăsească fracțiunile. Partidul Acțiune și Solidaritate a declarat că va susține un astfel de proiect. Discuțiile la subiect au creat mai multe schimburi de replici între parlamentari.

Ulterior, Alexandr Nesterovschi a comentat declarațiile PSRM cu privire la „tentativele de a corupe deputații din fracțiune” și că „Nesterovschi a cedat”. Cel din urmă a spus că el a fost singurul deputat din partid, care în urmă cu mai mulți ani, a sesizat procuratura despre tentativele de corupție.

„În urmă cu 2-3 ani, eu eram singurul deputat socialist, singurul chiar și din întregul Parlament, care s-a dus și a sesizat procuratura când pe el au încercat să-l cumpere. (…) Au trecut 2-3 ani, nu s-a luat nici o decizie, așa și s-a încheiat totul”, a spus Nesterovschi, pentru NM, cu referire la acuzațiile socialiștilor despre „tentativele de corupere din ultimele 8-9 luni a deputaților din fracțiune”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Expertiză internațională pentru centrul comercial din Satul German: Ceslav Ciuhrii colaborează cu Nhood

Regata Imobiliare, dezvoltatorul Satului German, va colabora cu Nhood, companie internațională specializată în servicii imobiliare, pentru viitorul centru comercial din cartier.

Nhood va oferi servicii de consultanță și va elabora conceptul centrului comercial, inclusiv partea de design și arhitectură. Compania va contribui la stabilirea tipurilor de magazine, restaurante și servicii care vor fi prezente în centru, va participa la atragerea brandurilor și închirierea spațiilor comerciale, iar ulterior va oferi servicii de administrare a centrului.

 „Așa cum am spus de la început, construim Satul German după modelul suburbiilor moderne din Occident, iar tot ceea ce facem aici trebuie să se alinieze acestui standard. Centrul comercial nu este o excepție. De aceea am ales să lucrăm cu Nhood, o companie care are experiența și expertiza necesare pentru a gândi un asemenea proiect de la concept și design până la mixul de magazine și servicii”, a declarat Ceslav Ciuhrii, fondatorul Satului German.

Dezvoltatorul a subliniat că centrul comercial nu va fi doar pentru locuitorii Satului German. „Va fi un loc și pentru cei care lucrează aici, pentru oamenii care vin la centrul de business, la NTC sau ibis Styles, pentru cei în trecere pe bulevardul Dacia, dar și pentru oaspeții cartierului. Aici vor putea face cumpărături, lua masa, petrece timpul liber sau stabili întâlniri. Centrul comercial este o piesă importantă din ceea ce construim la Satul German: un cartier viu, cu locuințe, servicii, educație, sănătate, sport și spații de relaxare, toate aproape și bine conectate între ele”, a mai precizat Ceslav Ciuhrii.

Nhood va fi implicat încă din etapa de concept, astfel încât viitorul centru comercial să fie gândit, în primul rând, în funcție de nevoile comunității care se formează în Satul German. 

„Implicarea noastră în cadrul proiectului a început odată cu definirea conceptului și continuă  cu etapa de  dezvoltare a componentei comerciale. Aici intervine experiența echipei noastre, care este una multidisciplinară: să înțelegem ce va avea nevoie comunitatea care se va forma în jurul proiectului și să traducem aceste nevoi într-un mix de retail atractiv pentru branduri și sustenabil pentru operator. O astfel de abordare integrată ne permite să luăm încă de acum deciziile care vor contribui la performanța și sustenabilitatea proiectului pe termen lung”, spune Bogdan Aldea, Head of Business Development, Nhood.

Nhood va avea în vedere atât modul în care va funcționa centrul comercial după deschidere, cât și evoluția acestuia odată cu dezvoltarea cartierului. Conceptul va ține cont de nevoile viitorilor vizitatori, de cerințele operatorilor comerciali și de schimbările în comportamentul consumatorilor.

„Într-un cartier construit de la zero, zona comercială trebuie gândită pentru felul în care comunitatea va evolua în timp. Acest lucru înseamnă să ținem cont de modul în care vor fi folosite spațiile, de nevoile operatorilor și de schimbările din comportamentul consumatorilor, astfel încât oferta să poată rămâne relevantă pe măsură ce cartierul se dezvoltă. Bazându-se pe experiența acumulată, echipa noastră abordează aceste decizii cu o perspectivă de ansamblu, ținând cont atât de nevoile comunității, cât și de cerințele comerciale și operaționale, astfel încât zona să poată funcționa eficient și să își păstreze relevanța odată cu evoluția comunității”, spune Mihaela Petruescu, Country Director for Property Services Romania & Polonia, Nhood.

Nhood este un operator internațional de servicii imobiliare, implicat în dezvoltarea și administrarea proiectelor imobiliare. Compania gestionează active în valoare de 17,3 miliarde de euro, în aproape 1.000 de locații din Europa și Africa, pentru peste 300 de clienți. Compania este implicată în proiecte care reunesc spații comerciale, locuințe, birouri, zone de agrement și hoteluri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: