abcnews

Igor Munteanu: Ar trebui introdus regim de vize pentru cetățenii din Rusia și cei care vin din Transnistria dacă există dovezi despre destabilizări

Liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB) Igor Munteanu a comentat declarațiile președintei Maia Sandu despre planul Federației Ruse de a înlătura regimul constituțional de la Chișinău. Potrivit lui, autoritățile centrale ar trebui să introducă regimul de vize pentru cetățenii din Federația Rusă, dacă se dețin probe că de acolo ar veni elemente care ar putea provoca destabilizare. De asemenea, ex-deputatul consideră că ar trebui luat în calcul un regim special pentru persoanele care vin din regiunea transnistreană. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției, din 13 februarie, a emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova. 

Igor Munteanu a declarat că autoritățile nu ar trebui doar să informeze populația despre pericolele la adresa securității țării, ci și despre măsurile pe care le vor întreprinde pentru a le preveni.

„A doua chestiune care mi se pare importatntă. În condițiile în care noi avem un pericol iminent, ca să zic așa, trebuie să introducem niște politici noi față de cetățenii care ar putea să amenințe ordinea constituțională. În primul rând introducerea unui regim de vize fața de cetățenii din Federația Rusă. Este momentul oportun. Dacă avem documente care confirmă faptul că anume din zona Federației Ruse ar putea să vină, atunci sigur că trebuie să introducem regimul. Dacă avem informații că aceste grupuri militarizate ar putea să vină din Transnistria trebuie să aplicăm imediat un regim care să protejeze linia de demarcație administrativă dintre zona ocupată și restul Moldovei”, a declarat Igor Munteanu.

Amintim că, pe 13 februarie, președinta țării Maia Sandu a susținut un briefing de presă, în cadrul căruia a declarat că în Republica Moldova s-ar pregăti destabilizări, menite să schimbe puterea de la Chișinău. Președinta a spus că Parlamentul Republicii Moldova trebuie să adopte în cel mai scurt timp proiectele de lege care vor oferi SIS și Procuraturii instrumentele necesare „pentru a combate mai eficient riscurile la adresa securității țării”.

Partidele de opoziție au criticat declarațiile șefei statului.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

UE va ajuta moldovenii să-și plătească facturile la energie în această iarnă? Răspunsul ambasadoarei Iwona Piorko

Uniunea Europeană va încerca să ajute Republica Moldova și va încuraja și alți donatori în acest sens, în contextul creșterii prețurilor la energie și al necesității de a acorda compensații pentru consumatori. Declarațiile au fost făcute de ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piorko, la ediția din 8 octombrie a emisiunii „În PROfunzime”, de la ProTV Chișinău, în cadrul căreia diplomata a spus că aceasta este, în primul rând, de responsabilitatea Guvernului, însă subiectul este examinat în prezent și de UE.

„Este o mare provocare pentru multe țări. Din fericire, nu sunteți singuri. (…) Dacă ați fi singuri, ar fi mai ușor de ajutat, dar provocarea asta este în mai multe țări din Europa din cauza creșterii prețurilor și din cauza altor probleme. Totuși, vreau să reamintesc fiecăruia că Uniunea Europeană a fost alături de dumneavoastră în anii recenți, prin suportul pe care l-am oferit în domeniul energiei”, a declarat ambasadoarea, întrebată în ce măsură Guvernul de la Chișinău poate conta pe ajutorul UE în contextul acordării compensațiilor pentru cetățeni și dacă se discută despre acordarea unei tranșe.

Piorko a spus că „prim-ministrul Tofan a discutat această întrebare la Bruxelles cu comisarul Marta Koss, cu comisarul pentru energie”. „Noi ne gândim cum am putea să ajutăm în situația când și noi ne confruntăm cu această problemă. Dar, cu siguranță, este în primul rând responsabilitatea Guvernului. Dar noi, cu siguranță, vom încerca să ajutăm și vom încuraja și alți donatori să ajute. Acesta este un lucru pe care îl examinăm la moment”, a adăugat diplomata.

***

Amintim că, pe 14 septembrie 2026, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că Guvernul nu are, deocamdată, confirmări din partea donatorilor privind finanțarea compensațiilor la energie pentru sezonul rece. Plugaru a menționat că autoritățile continuă negocierile cu guvernele mai multor state, însă mobilizarea fondurilor externe este „destul de complicată”. Detalii AICI.

Pe 16 septembrie, deputatul PAS și președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, a declarat că „în primii ani, două treimi din bugetul de compensații erau donații din partea UE sau a statelor europene”. „Anul trecut, compensațiile au fost finanțate integral din bugetul de stat, deci 2,4 miliarde de lei. Anul acesta încă nu avem asigurate granturi/donații din partea altor state, dar Guvernul va încerca să identifice”, comunicat acesta. Detalii AICI.

În luna octombrie, premierul Vasile Tofan a efectuat o vizită la Bruxelles, unde a avut inclusiv o întrevedere cu comisarul european pentru Energie și Locuințe. În timpul întrevederii, Tofan a vorbit despre programul de compensații pregătit de Guvern în contextul creșterii costurilor la gaze. Ulterior, în cadrul unei conferințe susținute alături de șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, și de comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, Tofan a spus că Republica Moldova s-a pregătit pentru sezonul rece, inclusiv prin măsuri pentru asigurarea necesarului de energie și că Guvernul va continua să urmărească atât securitatea aprovizionării, cât și protejarea gospodăriilor vulnerabile pe parcursul iernii.

***

Menționăm, cererile pentru compensațiile la energie vor putea fi depuse începând cu 2 noiembrie. Pe 1 octombrie, ministra Muncii și Protecției Sociale a spus că se discută ca valoarea maximă a compensației să fie majorată. Totodată, a anunțat că autoritățile se gândesc la înăsprirea unor criterii, printre acestea schimbarea pragurilor pentru veniturile din dividende și pentru veniturile din dobânzi bancare. Totodată, se discută introducerea unui criteriu care ține de „deținerea unui automobil, care este mai tânăr de 3 ani sau 5 ani”. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: