Colaj NM

Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc au fost adăugați în lista persoanelor sancționate de guvernului Marii Britanii

Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc au fost incluși în lista sancțiunilor de către Guvernul Marii Britanii, potrivit informației publicate pe 9 decembrie.

Marea Britanic a anunțat că lista sancțiunilor în domeniul luptei anti-corupție a fost completată cu numele a cinci persoane. Printre acestea se numără Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor.

„Umplându-și buzunarele prin corupție și furt, actorii corupți au un efect coroziv asupra comunităților din jurul lor, subminând democrația și lipsind țările de resurse vitale în interes propriu. Ca urmare, peste 2% din PIB-ul global se pierde în fiecare an din cauza corupției”, se arată în comentariul autorităților britanice.

Ilan Șor, președintele Partidului „ȘOR” din Moldova, care a fost implicat în frauda bancară din Moldova, în 2014. Șor a fost acuzat de luare de mită pentru a-și asigura funcția de președinte al Băncii de Economii în 2014.

Vladimir Plahotniuc, un om de afaceri și fost politician, care a fugit de justiția moldovenească, implicat în capturarea și coruperea instituțiilor de stat din Moldova”, se arată pe site-ul guvernului britanic.

În data de 26 octombrie, Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei americane a anunțat sancțiuni față de 21 de persoane și entități cu legături în Republica Moldova. În lista de sancțiuni denumită „Global Magnitsky Act” pentru acte grave de corupție figurează Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor, Sara Șor, Igor Ciaika, Ivan Zavorotnyi, Alexei Troșin, Iurii Gudilin, Olga Grak și Leonid Gonin. Lista completă AICI.

În ședința din 31 octombrie, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE)  a aprobat un șir de decizii care vin să transpună efectul sancțiunilor impuse de către Biroul pentru controlul activelor străine din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA. Potrivit acestora, activitatea persoanelor fizice și juridice, incluse în lista sancțiunilor SUA pentru campaniile persistente de influențare malignă și acte de corupție, va fi strict monitorizată și în Republica Moldova.

În cadrul unei emisiuni televizate din 8 decembrie, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a declarat că sancțiunile adoptate de Guvernul SUA trebuie transpuse în legislația Republicii Moldova și planifică aceste acțiuni „în termen foarte scurt”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

3.000 de lei pentru cariera ta: primele povești de succes ale tinerilor care aleg să-și construiască viitorul acasă

83 de tineri urmează să primească indemnizațiile lunare prin programul guvernamental „+3.000 pentru cariera ta”, iar alți peste 2.300 sunt deja identificați ca pre-eligibili. Mulți dintre ei finalizează acum procesul digital prin aplicația EVO, pentru a beneficia de sprijinul de stat.

Cum funcționează programul

Programul, lansat în august 2025, oferă tinerilor specialiști cu vârste între 18 și 35 de ani un supliment financiar de 3.000 de lei lunar, timp de un an, la prima angajare cu normă întreagă. Inițiativa se aplică în șapte domenii strategice: electronică, construcția de mașini, textile, agro-alimentar, materiale de construcție, farmaceutic și industriile creative.

Întregul proces de aplicare și verificare a eligibilității este digitalizat prin aplicația EVO, unde beneficiarii pot asocia contul bancar și urmări statusul plăților.

ISTORIILE TINERILOR

Compania Iuvas, cu peste 300 de angajați, integrează constant absolvenți în echipă. Gabriela, specialistă în marketing, este una dintre beneficiarele programului:

„Pentru mine, acest sprijin este un început sigur, o motivație reală să-mi dezvolt cariera aici, acasă”, spune Gabriela. 

Reprezentanții companiei spun că programul a simplificat procesul de integrare a tinerilor și le oferă încredere că pot construi un viitor stabil în Moldova.

Maria Savin și Denis Mocanu, doi chimiști tineri, și-au început cariera la Balkan Pharmaceuticals imediat după absolvirea facultății.

„Indemnizația de 3.000 lei pe lună înseamnă stabilitate și șansa de a investi în dezvoltarea profesională”, spune Maria.
„Pentru mine este un ajutor important la început de drum. Mă motivează să învăț și să cresc profesional”, adaugă Denis.

Compania, care produce medicamente și suplimente la standarde europene, consideră că programul contribuie direct la formarea noii generații de specialiști și la consolidarea industriei farmaceutice locale. 

Și în sectorul alimentar, companii precum Rogob continuă să angajeze absolvenți din școlile profesionale, inclusiv din Criuleni, oferindu-le stabilitate și șansa de a beneficia de sprijinul guvernamental.

Impactul și perspectivele programului

Autoritățile estimează că până la sfârșitul anului 2025, aproximativ 4.000 de tineri vor beneficia de acest sprijin, iar până în 2030 numărul ar putea depăși 9.000 de persoane. Bugetul pentru primul an este de 60 milioane de lei, dintre care peste 34 milioane sunt deja planificate pentru 2025.

Succesul programului va fi măsurat prin capacitatea de a motiva tinerii să-și înceapă cariera acasă, fără a căuta oportunități peste hotare. Primele povești arată că acest sprijin financiar nu este doar un ajutor punctual, ci o investiție în generația care va construi economia viitorului în Moldova.
Pentru detalii despre program și verificarea eligibilității, tinerii pot consulta Ghidul Aplicantului sau pe https://jobber.md/programs/3000/.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: