UNIAN

„Îmi era frică pentru viața mea”. Mărturiile pasagerilor din troleibuzul care a lovit mortal o fetiță de 12 ani

Mai mulți pasageri, care se aflau în troleibuzul nr.13 în momentul accidentului când a fost lovită mortal fata de 12 ani, spun că șoferița mergea agresiv. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Puls” de la Orizont TV.

„Fiind însărcinată am ales să stau lângă ușa din fața ca să am contact direct cu aerul, dar doamna tare greu s-a decis să-mi deschidă. Până a începe călătoria, am observat careva momente, dar m-am gândit că este o discuție între șoferi. Ea a scos mâna pe geam, gesticula și înjura. Până a ne încadra pe banda de pe strada Ismail, au început niște manevre de bruscare a troleibuzului. Ea se încadra în trafic înjurândui pe ceilalți. Eu eram față în fața ei. Am văzut profilul, dar și agresivitatea cu care conducea. După ce ne-am încadrat în bandă, a urmat o frânare bruscă că eram toți unul peste altul”, își amintește pasagera Elena Zaiț.

Totodată, Elena Zaiț susține că nu doar ea a observat că ceva nu este în regulă, întrucât a auzit cum cineva a întrebat:”Doamne, cei cu dânsul, nu știe a merge?”.

Și Cristina Ciobanu, o altă pasageră a acelui troleibuz, mărturisește că i-a fost frică pentru viața sa și a copiilor săi pe durata timpului cât s-a aflat în el.

„Când a frânat, căruciorul meu s-a ridicat pe roți și mai nu s-a răsturnat. Mi-am pus întrebarea dacă conduce pentru prima dată. Frâna brusc și claxona mereu”, zice Cristina Ciobanu.

Totodată, în ziua accidentului o femeie a povestit pe facebook cum s-a simțit accidentul din troleibuz. Ea spunea că șoferița ar fi atins un camion parcat.

„Eu mergeam în acel troleibuz, a fost un șoc. Am mers de la Unic și tot drumul ne-am rugat ca să ajungem cu bine. Troleibuzul întârzia, lângă Tutun CTC șoferița a depășit un camion parcat și s-a atins de el. Din spate venea un alt troleibuz nr.13, noi mergeam cu viteza mare, am trecut de stații la care nici nu s-a oprit. Taxatorul în continuu suna cuiva, striga la pasageri să coboare și să urce mai repede. De la piața de la Ciocana noi ne deplasam cu o viteza mare, iar lângă trecerea de pietoni troleibuzul nu s-a oprit. Apoi s-a auzit un strigat puternic”, afirmă femeia.

Citește și: A recunoscut adidașii”. Cum a aflat mama Anastasiei despre moartea fiicei sale

Amintim că o fată de 12 ani a decedat, după ce a fost tamponată de un troleibuz. Impactul a avut loc pe 24 martie, în jurul orei 15:30, pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana. S-a stabilit că, copila a fost lovită în timp ce traversa strada regulamentar, la o trecere nedirijată pentru pietoni. Șoferița de 41 de ani a fost reținută pentru 72 de ore, iar ulterior a fost plasată în arest pentru 30 de zile în Penitenciarul nr.13.

Unul dintre pasagerii, care se afla în troleibuzul nr.13 în momentul accidentului când a fost lovită mortal fata de 12 ani, a declarat că șoferița mergea cu viteză mare și nu s-ar fi oprit la trecerea de pietoni. Totodată, pasagerul a menționat că aceasta ar fi atins un camion parcat.

Totodată, primarul general Ion Ceban anunță că opt persoane cu funcții de răspundere de la Regia Transport Electric Chișinău (RTEC) au fost suspendate din funcție pe perioada anchetei de serviciu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Sursa: Moldova 1

Restricții pentru trei televiziuni georgiene la Parlamentul European și în Moldova

Parlamentul European a suspendat pentru un an accesul jurnaliștilor de la postul georgian Imedi TV în toate sediile sale. Simultan, Moldova a refuzat acreditarea aceluiași post și a altor două televiziuni georgiene, PosTV și Rustavi 2, la reuniunea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Chișinău. Cele trei posturi sunt considerate platforme de comunicare de facto ale partidului de guvernământ Visul Georgian, acuzat de viziuni pro-Rusia, transmite IPN.

Decizia Parlamentului European a fost comunicată printr-o scrisoare oficială, iar reprezentanții postului susțin că măsura este legată de conținutul unui reportaj difuzat recent. Restricția vine în contextul controverselor legate de dezinformare și libertatea presei în Georgia, cele trei posturi fiind considerate platforme de comunicare de facto ale partidului de guvernământ Visul Georgian.

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a precizat că cererile de acreditare au fost analizate în conformitate cu legislația națională și cu normele specifice pentru jurnaliștii străini, iar procesul a urmat procedurile standard aplicate tuturor solicitanților.

Marea Britanie a impus restricții posturilor Imedi TV și PosTV în luna februarie, ca parte a regimului de sancțiuni împotriva Rusiei, care includ înghețarea activelor, restricții asupra serviciilor financiare și interdicții pentru directorii companiilor.

***

Pe 15 mai, Republica Moldova găzduiește cea de-a 135-a Sesiune Ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei la Palatul Republicii. La eveniment sunt așteptate peste 50 de delegații din statele membre, inclusiv peste 20 de miniștri ai afacerilor externe.

Reuniunea marchează încheierea mandatului Republicii Moldova la Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, al doilea exercitat de țară de la aderare, primul având loc în 2003. La finalul evenimentului, președinția rotativă va fi transmisă Principatului Monaco. Agenda reuniunii include subiecte precum sprijinul pentru Ucraina, combaterea dezinformării și a ingerințelor străine, consolidarea securității și rezilienței democratice, Pactul Democratic pentru Europa și cooperarea internațională.

Sesiunea va fi deschisă la ora 09:00, cu adresarea președintei Maia Sandu, discursul viceprim-ministrului Mihai Popșoi și intervenția secretarului general al Consiliului Europei, Alain Berset. La ora 14:00, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, va avea loc o conferință de presă comună cu ministrul afacerilor externe al Principatului Monaco, Isabelle Berro-Amadeï, și secretarul general Alain Berset.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: