AMIR COHEN / POOL / AFP

În Israel a început campania națională de vaccinare împotriva COVID-19. Premierul Netanyahu, imunizat primul

Pe 20 decembrie, în Israel a început campania națională de vaccinare. În prima etapă, preparatul companiei americane Pfizer va fi administrat lucrătorilor medicali. În ajun, primul care s-a vaccinat a fost premierul Benjamin Natanyahu. Tot pentru astăzi este planificată imunizarea președintelui și a liderului forțelor armate israeliene, informează The Times of Israel.

Potrivit jurnaliștilor israelieni, tot în cursul zilei de duminică au fost vaccinați ministrul Finanțelor și directorul spitalului „Ihilov”, fostul consultant al executivului privind lupta cu coronavirusul, Ronni Gamzu.

În cadrul primei etape de imunizare, în 10 spitale și centre medicale din Israel vor fi aduse vaccinuri care vor fi administrate lucrătorilor medicali.

Din 21 decembrie, va începe vaccinarea persoanelor cu vârsta mai mare de 60 de ani din grupul de risc. Imunizarea se va face în conformitate cu programările anunțate pe 18 decembrie.

În cadrul celei de-a doua etape de vaccinare, vor fi imunizați angajații din domeniul educației, lucrătorii sociali și cei a căror activitate prezintă un risc sporit de infectare. Restul populației va fi vaccinat în cadrul celei de-a treia etape.

Premierul Israelului Benjamin Netanyahu a fost prima persoană din Israel care s-a vaccinat împotriva noului tip de coronavirus. Acesta a fost imunizat sîmbătă seara cu preparatul Pfizer. După Netanyahu s-a vaccinat ministrul Sănătății, Yuli-Yoel Edelstein.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Rusia intenționează să deschidă 15 secții de votare în Transnistria. În pofida protestului Chișinăului

În regiunea transnistreană au fost publicate adresele a 15 secții de votare care vor fi deschise în 8 localități din stânga Nistrului, în contextul alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse. Acest lucru se întâmplă în pofida notei de protest transmise de Chișinău ambasadorului agreat al Rusiei, întrucât deschiderea secțiilor nu a fost coordonată cu autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Potrivit presei locale, CEC al Rusiei a decis să deschidă, pe 20 septembrie, secții de votare în toate orașele din regiune: Tiraspol, Bender, Dnestrovsc, Slobozia, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbnița și Camenca.

La alegeri vor putea participa cetățenii care dețin pașaportul cetățeanului Federației Ruse sau pașaportul pentru călătorii în străinătate, pașaportul cetățeanului URSS (dacă în acesta este indicată apartenența la cetățenia Federației Ruse) ori un certificat pentru intrarea (revenirea) în Rusia. Locuitorii din regiunea transnistreană vor putea vota și în baza pașaportului pentru călătorii în străinătate al cetățeanului Federației Ruse cu termenul de valabilitate expirat.

***

Amintim că, pe 28 august, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile pentru Duma de Stat. Detalii AICI

Pe 29 august, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a declarat că Ambasada Rusiei la Chișinău a coordonat cu autoritățile constituționale deschiderea unei singure secții de votare la Chișinău. Ministerul a adăugat că intenția de a deschide suplimentar 16 secții este inacceptabilă. Detalii AICI.

Pe 3 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest în legătură cu intenția Rusiei de a deschide 16 secții de votare în raioanele din stânga Nistrului. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: