Andrei Mardari / NewsMaker

„În Moldova sunt ruși din Ucraina. Ei au venit din cauza războiului”. Cum s-au dovedit cetățenii ruși a fi refugiați în Moldova

Printre refugiații din Ucraina care au ajuns în Moldova din cauza războiului se numără cetățeni din Rusia și Belarus. Oleg Palii, directorul „Centrului de Drept al Avocaţilor”, care oferă asistență juridică refugiaților, a spus acest lucru într-un interviu pentru NM. Potrivit lui, unii dintre ruși și bieloruși sunt „blocați” în Moldova pentru că nu pot nici să se întoarcă în țările lor, nici să intre pe teritoriul Uniunii Europene din lipsa vizelor. El susține că este vorba despre zeci de oameni. 

Potrivit lui Palii, după începerea războiului, din Ucraina în Moldova au intrat nu numai cetățeni ucraineni, ci și cetățeni ai țărilor terțe. Cei mai mulți dintre ei au venit în primele zile de război.

„Un număr foarte mare de cetățeni străini din țări terțe sosiți din Ucraina au fost evacuați chiar în primele săptămâni de ambasadele lor. Marocani, chinezi, azeri, vietnamezi, cine vrei. Unii au rămas în Moldova, dar aici vorbim de zeci de oameni”, a spus Palii.

El a precizat că aceștia au o problemă la accesul în Uniunea Europeană, deoarece cea din urmă a deschis granițele doar pentru cetățenii Ucrainei.

„Este bine dacă au un regim fără viză sau au avut o viză europeană. Și dacă nu, atunci încep deja dificultățile”, a precizat el.

O situație specială apare în cazul cetățenilor din Belarus și Rusia care locuiau sau se aflau în Ucraina la momentul începerii invaziei ruse și au fost forțați să plece de acolo.

Lucruri interesante se întâmplă cu cetățenii ruși care au locuit permanent pe teritoriul Ucrainei sau au proprietăți imobiliare acolo. Acum unii încearcă să se întoarcă acolo, dar nu au voie să intre pentru că sunt cetățeni ruși. Am auzit despre un caz similar cu cetățeni din Belarus cărora, de asemenea, nu li se permite să intre în Ucraina. Și nu pot merge nici în Uniunea Europeană. Aceiași bieloruși spuneau: „De-ar fi să ne întoarcem în Belarus, dar nu ne lasă să trecem prin Ucraina. Dar printr-o ocolire este nevoie de viză europeană și nu putem”. Iar avioanele din Moldova zboară acum doar spre Uniunea Europeană, nici către Moscova, nici către Minsk. Așa se dovedește că oamenii aceștia sunt închiși aici. Dar este vorba despre zeci de oameni, nu mai mult„, a menționat Palii, în cadrul unui interviu pentru NM.

El a precizat că în Moldova mai sunt cetățeni ruși care solicită asistență juridică. Unii dintre ei, din motive diverse, fie că nu sunt pregătiți sau le este frică să se întoarcă în Rusia. În astfel de cazuri, „Centrul de Drept al Avocaţilor” recomandă ca aceștia să solicite azil pe teritoriul Republicii Moldova.

„Înainte de aceasta, ei locuiau în Ucraina. Unii cu permis de ședere, alții au solicitat azil în Ucraina, care încă nu a fost luat în considerare. Dar din cauza războiului, ei s-au mutat aici. Există astfel de oameni”, a concluzionat avocatul.

De remarcat că în total, potrivit autorităților, în Moldova sunt peste 80 de mii de refugiați din Ucraina. Peste 8 mii dintre ei au solicitat azil politic. Toți ceilalți sunt considerați refugiați și pot rămâne legal pe teritoriul Republicii Moldova datorită declarării stării de urgență. Pe 23 iunie, starea a fost prelungită cu încă 45 de zile.

Citiți mai multe despre ce se întâmplă acum cu refugiații din Ucraina, cu ce dificultăți se confruntă ucrainenii care au copii născuți în Moldova, și de ce nu trebuie de „speriat” de istoriile despre „30 de mii de sirieni” în versiunea integrală a interviului care este în varianta rusă: 

„Dacă ne va fi frică de „10 studenți indieni” nu vom ajunge nicăieri”. Interviu NM cu activistul pentru drepturile omului Oleg Palii («Если мы будем пугаться „10 индийских студентов“, то никуда не продвинемся». Интервью NM с правозащитником Олегом Палием)


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan spune că Maia Sandu i-a propus funcția de premier, „la câteva zile” după demisia lui Munteanu. A pus condiții PAS?

Prim-ministrul ales, Vasile Tofan, susține că propunerea de a prelua conducerea Guvernului i-a fost făcută de președinta Maia Sandu, „la câteva zile” după demisia fostului premier Alexandru Munteanu. Întrebat dacă a impus condiții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru a accepta funcția, Tofan a spus că nu a negociat în spatele ușilor închise, dar a ales să-și facă publică viziunea asupra guvernării.

Tofan a declarat, la ProTV, că a acceptat „imediat” propunerea șefei statului, spre deosebire de discuțiile purtate anul trecut, când a ezitat să intre în politică.

„Telefonul a venit de la doamna președintă Maia Sandu. Trebuie să spun că, de data aceasta, nu m-am gândit mult, am reacționat imediat. Am spus că, dacă dumneaei și partidul aflat la guvernare consideră că aș putea să-mi servesc țara, eu sunt determinat să o fac. Știți că au fost discuții în octombrie, atunci am ezitat. Nu am avut poate acea determinare necesară ca să fac acea ruptură de sectorul privat”, a declarat Tofan în cadrul emisiunii „În profunzime”.

Referindu-se la eventualele condiții puse PAS înainte de a accepta funcția, Tofan a explicat că a preferat să-și prezinte public ideile, în loc să le negocieze în discuții private.

„Am mers pe altă cale. De fapt, una publică. În loc să pun condiții pe care să le agreăm în cabinete, am decis să îmi anunț viziunea pentru Moldova printr-o postare publică. Este acea fericită – nefericită postare cu Milei, unde am spus că într-o lume ideală, un lider care vine să guverneze o țară trebuie să fie și împăciuitor, și animal politic, ca să reziste în jungla asta politică, dar trebuie să fie și reformator. Mi-am expus atunci viziunea: eu cred că Moldova are nevoie de arhetipul unui om curajos, care să nu fie atât de focusat pe ratingul său politic, dar care să pună degetul pe rană. (…) Mi s-a părut cinstit și onest să-mi fac viziunile mele publice, inclusiv ca să treacă testul oamenilor. Am fost încurajat de faptul că PAS a avut încredere în mine”, a mai explicat premierul ales”, a mai declarat Vasile Tofan.

Amintim, pe 4 iunie, la o zi după demisia premierului Alexandru Munteanu, Vasile Tofan a prezentat 12 măsuri pe care le considera necesare pentru Republica Moldova, printre care reforma fiscală, echitatea salarială în sectorul public, rescrierea Codului muncii, instituirea unui moratoriu asupra controalelor și majorarea tarifului la apă. În aceeași postare, Tofan susținea că politicianul care ar putea implementa aceste reforme ar fi „un Milei de Moldova”, făcând referire la președintele Argentinei, Javier Milei.

Pe 10 iulie, PAS a anunțat că îl propune la funcția de prim-ministru pe Tofan. O zi mai târziu, șefa statului l-a desemnat oficial în această funcție.

Pe 21 iulie, după aproape zece ore de dezbateri, Parlamentul a acordat votul de încredere Guvernului condus de Vasile Tofan. Cabinetul de miniștri și programul de guvernare au fost susținute în unanimitate de deputații PAS, în timp ce opoziția nu a votat pentru învestirea noului Executiv.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestire este programată pentru miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la Președinție. Membrii Guvernului vor depune jurământul în fața președintei Maia Sandu, în prezența președintelui Parlamentului, Igor Grosu. În aceeași zi, la ora 13:00, noul Guvern urmează să se întrunească în prima ședință.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: