Andrei Spînu/Facebook

În premieră, contract cu prețuri distincte ziua și noaptea. Energocom va cumpăra energie electrică din Ucraina și regiunea transnistreană

În luna mai, Societatea pe Acțiuni Energocom va procura 92 la sută din necesarul de energie electrică de la Centrala Termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES). Astfel, malul drept va fi asigurat, luna viitoare, cu 290 de mii MWh, la un preț de 66 de dolari per megawatt oră, cu aproape 10% mai puțin decât în ultimele patru luni.

Tariful a fost agreat luna trecută pentru jumătate de an înainte.

Restul energiei electrice va fi achiziționată de la Ukrhidroenergo, un volum total preliminar de 30 mii MWh.

Prețul pentru orele de zi constituie 95 USD/MWh, iar pentru orele de noapte – 55 USD/MWh. Este primul contract semnat de SA Energocom care are prețuri distincte pentru orele de zi și de noapte.

Luna viitoare compania românească SN Nuclearelectrica SA are programate lucrări de mentenanță.

La necesitate, în orele de vârf, Energocom poate achiziționa de pe bursa română OPCOM.

Amintim că pe 31 martie, Energocom a cumpărat, în premieră, de pe Bursa Română de Mărfuri, 24 de MWh de gaze naturale pentru ziua următoare, câte 1 MWh pe oră. Potrivit Ministerului Energiei, prețul unui MWh a constituit 240 de lei românești, ceea ce reprezintă echivalentul a circa 49 de euro.

 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Chișinăul și Tiraspolul – o nouă rundă de discuții în grupurile de lucru pentru economie

Experți de pe ambele maluri ale Nistrului s-au reunit miercuri, 19 august, la sediul Misiunii OSCE din Chișinău, în cadrul celei de-a doua ședințe din acest an a Grupurilor de lucru pentru economie. Pe agenda discuțiilor s-au aflat aplicarea legislației fiscale și vamale, integrarea economică a regiunii transnistrene și noile reguli privind TVA și accizele pentru agenții economici din stânga Nistrului.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, reprezentanții Chișinăului au prezentat măsurile care vizează aplicarea uniformă pe întreg teritoriul Republicii Moldova a legislației vamale, fiscale, de mediu și în domeniul siguranței alimentelor, în conformitate cu standardele europene.

Un subiect central al reuniunii l-a constituit proiectul de hotărâre de Guvern privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) și a accizelor pentru mărfurile introduse în Republica Moldova de către operatorii economici cu sediul în regiunea transnistreană. Reprezentanții Ministerului Finanțelor au explicat că măsura urmărește consolidarea echității fiscale, eliminarea distorsiunilor concurențiale și creșterea veniturilor bugetare.

Autoritățile au precizat că resursele acumulate urmează să fie direcționate către Fondul de convergență, creat pentru finanțarea proiectelor de infrastructură și a programelor de sprijin pentru mediul de afaceri și cetățenii din regiunea transnistreană.

Potrivit Chișinăului, introducerea noilor reguli fiscale va avea loc gradual, pentru a permite adaptarea mediului de afaceri și pentru a evita majorări semnificative ale prețurilor la produsele de consum curent. În prima etapă vor fi vizate categoriile de mărfuri cu impact social redus, iar ulterior vor fi analizate și produsele esențiale sau bunurile de larg consum.

În cadrul reuniunii, reprezentanții Ministerului Mediului au prezentat cerințele privind obținerea autorizațiilor de mediu de către agenții economici din regiunea transnistreană, în conformitate cu legislația națională privind emisiile industriale.

La rândul său, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a subliniat necesitatea asigurării accesului neîngrădit al inspectorilor instituției în regiune și eliminarea obstacolelor care împiedică desfășurarea controalelor.

Participanții au mai discutat despre taxele vamale aferente activităților comerciale, exportul de mărfuri strategice de către întreprinderile din regiune, precum și despre restabilirea circulației pe podul dintre localitățile Bâcioc și Gura Bâcului.

De asemenea, reprezentanții Chișinăului au informat partea transnistreană despre evoluțiile dialogului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind aplicarea cotelor de import pentru produsele din oțel originare din Republica Moldova.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă constructivă, iar participanții și-au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul pe subiectele economice de interes comun.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: