În regiunea transnistreană cresc tarifele la gaz, apă și încălzire, începând cu anul viitor

Tarifele la gaz, apă și încălzire din regiunea transnistreană se vor majora în anul 2025. Executivul nerecunoscut de la Tiraspol a aprobat pe 27 mai tarifele pentru serviciile comuncale care se vor aplica anul viitor. 

Potrivit executivului local din regiunea transnistreană, la stabilirea tarifelor pentru resursele energetice s-a ținut cont de indicatorii de inflație planificați și de bilanțul energetic aprobat pentru 2025.

Unul dintre documentele elaborate propune stabilirea, pentru 2025, a plafoanelor tarifare pentru serviciile de furnizare a gazelor naturale, energiei electrice, energiei termice, alimentării cu apă și eliminării apelor uzate la nivelul tarifelor justificate din punct de vedere economic, care au suferit modificări ascendente. În același timp, pentru a preveni creșterea cheltuielilor populației pentru plata utilităților consumate, în bugetul pentru 2025 va fi păstrat mecanismul de susținere a cetățenilor de către stat (regiunea transnistreană – n. r.). Diferența dintre tariful real și cel aplicat populației va fi suportată de stat”, se arată într-un comunicat publicat de executivul local.

Reprezentanții executivului nerecunoscut de la Tiraspol au comunicat că tarifele la gaz pentru organizațiile bugetare vor sporti cu 7,6% din cauza creșterii costului de transport al gazelor naturale. Pentru consumatorii industriali și alți consumatori, creșterea va fi de până la 1% din același motiv.

Iar pentru populația din regiunea transnistreană, tarifele vor rămâne la nivelul din 2024.

Tariful la energia electrică pentru consumatorii casnici va crește cu 4,8% și va fi de 0,87 „ruble transnistrene” (1 leu) pentru 1 kWh.

Pentru toate categoriile de consumatori, prețul serviciilor de alimentare cu apă va crește cu 4,5%, iar cel al serviciilor de canalizare – cu 19%. Acest lucru se datorează creșterii costului energiei electrice și proceselor inflaționiste.

Tarifele pentru încălzirea centralizată vor crește, de asemenea, cu 10%.

Iar tariful apei folosite la irigații va rămâne la nivelul din acest an – 1,74 „ruble transnistre” (aproximativ 2 lei) pe metru pătrat.

***

Amintim că acordul privind tranzitul gazului rusesc către Europa prin Ucraina expiră la sfârșitul acestui an. Țara vecină, care de mai bine de doi ani se confruntă cu invazia rusă, nu intenționează să prelungească acordul.

Ministrul Energiei Victor Parlicov a vorbit în repetate rânduri despre necesitatea pregătirii unei soluții alternative pentru aprovizionarea cu gaze a regiunii transnitrene după 2024. O astfel de soluție este un coridor vertical de gaze care include Grecia, Bulgaria, România, Moldova și Ucraina.

Menționăm că în acest an Moldova a aderat la proiectul „Coridorului vertical de gaze”, care participă deja Grecia, Bulgaria, România și Ungaria. Acesta urmează traseul gazoductului transbalcanic, care merge din Ucraina până în Grecia în sens invers.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Festivitățile de 1 septembrie din școlile din Chișinău vor dura cel mult 45 de minute

În școlile din Chișinău, activitatea festivă dedicată începutului anului școlar din 1 septembrie va avea o durată de cel mult 45 de minute. Potrivit unui ordin emis de Direcția generală educație, tineret și sport, formatul festivității va fi stabilit de către fiecare instituție de învățământ, transmite IPN.

În prima zi de școală, în clasele I-XII va fi desfășurată și o lecție tematică cu genericul „Independența care ne unește”, dedicată împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Ordinul prevede că școlile vor asigura alimentația elevilor din clasele I-IX, precum și a celor din clasele și grupele cu program prelungit. Elevii vor beneficia, de asemenea, de manuale gratuite, conform prevederilor legale.

Pregătirile pentru noul an de studii au fost discutate în cadrul unei ședințe organizatorice desfășurate de DGETS cu conducătorii instituțiilor de învățământ din municipiu. Discuțiile au vizat, între altele, înmatricularea în clasa I, incluziunea elevilor, alimentația, rețeaua de clase etc.

Șeful adjunct al Direcției educație, Andrei Pavaloi, a accentuat necesitatea unei comunicări active cu managerii instituțiilor și a unei pregătiri riguroase pentru noul an de studii, astfel încât elevii, cadrele didactice și părinții să beneficieze de condiții cât mai bune la începutul anului școlar.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: