Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) din Republica Moldova a anunțat despre un record termic pentru luna ianuarie. Potrivit specialiștilor, în data de 5 ianuarie curent, temperatura maximă a aerului a atins pe teritoriul țării +17, 4ºС.
Reprezentanții SHS au menționat că temperatura a fost înregistrată la Stația meteorologică Tiraspol.
Potrivit meteorologilor, acest fenomen se întâmplă pentru prima dată în lunа ianuarie din toată perioada de observaţii instrumentale, astfel temperatura aerului depășind cu 1,4ºС recordul precedent din 2007 (stația meteorologică Bravicea și Dubăsari).
În rezultatul analizei materialelor sinoptice și climatice efectuate de către SHS, în luna ianuarie, pentru teritoriul republicii se prevede ca temperatura medie lunară a aerului să fie peste valorile normei, iar cantitatea precipitațiilor – sub mediile multianuale.