În Republica Moldova au ajuns primele șase locomotive din Kazahstan
Full Article 2 minutes read

În Republica Moldova au ajuns primele șase locomotive din Kazahstan

Primele șase locomotive din cele 12 procurate de Republica Moldova cu suportul instituțiilor financiare europene au ajuns la Chișinău. Valoarea acestora este de circa 50 mln de euro, a declarat președintele Igor Dodon, care a participat la eveniment.

x

În discursul său, ministrul economiei şi infrastructurii, Sergiu Railean, a afirmat că este un prim pas în reorganizarea Căii Ferate, una dintre componentele reformei sistemului de transport feroviar. Această investiție va micșora consumul și cheltuielile pentru întreținerea locomotivelor, va scădea timpul de transport a trenurilor prin țară și va crește viteza circulației, a remarcat oficialul.

Locomotivele au fost produse de compania kazahă General Electric, care a fost contractată de CFM în urma tenderului desfășurat în 2018.

„Toţi cunoaştem că în ultimii ani Calea Ferată din Moldova trece printr-o perioadă foarte dificilă, înregistrând pierderi. Se micşorează în ultimul timp volumul de mărfuri transportate şi parcul de locomotive şi vagoane este învechit. Această idee de modernizare este o etapă de salvare a întreprinderii de stat”, a declarat preşedintele ţării, Igor Dodon, prezent la evenimentul de prezentare a locomotivelor.

Ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, a remarcat că această realizare este o dovadă că Uniunea Europeană este cel mai puternic susţinător al Republicii Moldova. Locomotivele reprezintă doar o mica parte din ajutor oferit, pentru a face viaţa cetăţenilor mai bună.

Cumpărarea locomotivelor face parte dintr-un proiect de restructurare a CFM, finanțat de BERD, BEI și UE. Costul total al proiectului este de 110 milioane de euro, din care 5 milioane de euro constituie grant din partea Fondului de investiții de vecinătate (NIF) al Uniunii Europene.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: