Andrei Mardari / NewsMaker

„Înainte de a chema la dialog ar trebui să-și ceară scuze”. Comuniștii și socialiștii, reacție la forumul anunțat de Sandu și apel către primari

Comuniștii și socialiștii cred că primarii, aleși pe listele partidelor de opoziție, nu trebuie să participe la evenimentul organizat de președinta Maia Sandu – Forumul primarilor. Aceștia au îndemnat „formațiunile politice, care se opun regimului Sandu și PAS, să solicite reprezentanților săi să nu participe la acest spectacol”. Potrivit lor, înainte de a chema pe cineva la dialog, Maia Sandu ar trebui să-și ceară scuze pentru afirmația că „finanțarea externă va ajunge doar în localitățile în care vor fi aleși primari pro-europeni”. 

Socialiștii au emis o declarație, din numele Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), în care „îndeamnă primarii aleși să nu participe la spectacolul propagandistic al lui Sandu”.

„BCS respinge și condamnă inițiativa Maiei Sandu de a organiza o așa-numită întâlnire cu primarii aleși din localitățile țării. Amintim că, pe parcursul campaniei electorale, conducerea de vârf a țării, în persoana președintelui, Maia Sandu, prim-ministrului, Dorin Recean, și președintelui Parlamentului, Igor Grosu, a șantajat deschis alegătorii, afirmând că finanțarea externă va ajunge doar în localitățile în care vor fi aleși primari „pro-europeni”. După eșecul rușinos din alegeri, Sandu și-a schimbat retorica și cheamă primarii aleși la un „dialog”. (…) Înainte de a chema pe cineva la dialog, doamna Sandu ar trebui să-și ceară scuze atât de la alegători, cât și de la aleșii locali”, se arată în declarația socialiștilor.

Aceștia au îndemnat „și alte formațiuni politice, care se opun regimului Sandu și PAS, să solicite reprezentanților săi în administrația publică locală să nu participe la acest spectacol propagandistic rușinos”.

***

Președinta Maia Sandu a invitat primarii din Republica Moldova la un forum pe 9 decembrie. La eveniment, potrivit șefei statului, se va „pune fundamentul unei colaborări benefice pentru toți cetățenii”. Premierul Dorin Recean a declarat că la „Forumul primarilor”, anunțat de Maia Sandu, trebuie să vină toți aleșii locali indiferent de culoarea politică. Potrivit lui Recean, administrația publică centrală și administrația publică locală și-ar dori același lucru – să construiască localități comode și europene.

***

În noiembrie 2023, în Republica Moldova au avut loc alegeri locale generale. Potrivit alegeri.md, urmare a turului I și II al alegerilor locale, PAS s-a ales în total cu 291 primari, PSRM – 144, candidați independenți aleși primari sunt 116, iar PSDE s-a ales cu 103 primari.

Înainte de scrutinul local, în septembrie 2023, președinta Maia Sandu a declarat că la alegerile din noiembrie cetățenii trebuie să înțeleagă – dacă vor ca satele și orașele în care locuiesc să se transforme în bine e nevoie să aleagă primari europeni. Potrivit șefei statului, „pentru reprezentanți ai grupărilor criminale” bani europeni nu o să vină. Socialistul Igor Dodon s-a arătat indignat de precizările Maiei Sandu și a spus că „președintele comite o încălcare gravă a Constituției și șantajează cetățenii”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan/Facebook

Hajder, Bolea sau Belous, candidat PAS la Primăria Chișinău? Grosu: „Deja avem din ce alege”

PAS va anunța „foarte curând” un candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău, după retragerea lui Alexandru Vornicu, a declarat liderul formațiunii și președintele Parlamentului, Igor Grosu, la TV8. El nu a exclus că partidul ar putea alege dintre trei actuali miniștri – Gheorghe Hajder, Vladimir Bolea și Victoria Belous.

Grosu a precizat că Vornicu și-a anunțat retragerea la ședința organizației municipale Chișinău a PAS, din 12 octombrie. Oficialul i-a mulțumit primarului de Stăuceni pentru munca depusă și a precizat că acesta rămâne în echipă și se va implica în alegerile locale din 2027, fără să ofere detalii în ce calitate.

„Noi acceptăm decizia sa și explicațiile date. Înțelegem că fiecare om are dreptul să aleagă”, a spus liderul PAS.

Întrebat despre viitorul candidat la Primăria Chișinău, Grosu a spus că partidul îl va anunța „foarte curând”. În discuție au fost menționate numele ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și ministrei Finanțelor, Victoria Belous. Întrebat dacă unul dintre aceștia va fi candidatul PAS, Grosu a declarat: „Ați numit unii candidați. (…) Unul dintre ei va trebui să fie candidat”.

La întrebarea repetată dacă partidul va alege dintre cei trei miniștri, liderul PAS a răspuns: „Deja avem din ce alege”. Potrivit lui, decizia va fi anunțată „foarte curând”.

Amintim că primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, a anunțat în seara zilei de 12 octombrie că își retrage candidatura la Primăria Chișinău din motive personale, legate de familie. El a respins zvonurile privind eventualele dezacorduri în echipă și a promis că va susține candidatul PAS.

Organizația municipală Chișinău a PAS îl propusese pe Vornicu candidat la mijlocul lunii iunie 2026. Purtătoarea de cuvânt a partidului, Adriana Vlas, preciza atunci pentru NewsMaker că propunerea urma să fie aprobată de Biroul Național Permanent al formațiunii.

Alegerile locale ar urma să aibă loc în toamna anului 2027.

Mai multe despre strategia PAS pentru Primăria Chișinău, citiți în analiza NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: