Imagine simbol/digi24.ro

Încă un pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei, la doi ani de la declanșarea războiului împotriva Ucrainei

Uniunea Europeană a adoptat cel de-al 13-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, după doi ani de la invadarea militară a Ucrainei de către Rusia. Pe lista sancțiunilor ajung, de această dată, 106 persoane și 88 de entități, anunță Comisia Europeană într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, pachetul se axează pe limitarea, în continuare, a accesului Rusiei la tehnologiile militare, de exemplu limitarea accesului la drone, și pe înscrierea pe lista sancțiunilor a altor societăți și persoane implicate în efortul de război al Rusiei.

Noile includeri pe listă se referă la peste 140 de societăți și persoane din complexul militar-industrial rus, care, printre altele, potrivit sursei citate, fabrică rachete, drone, sisteme de rachete antiaeriene, vehicule militare, componente de înaltă tehnologie pentru arme și alte echipamente militare.

Printre noile includeri pe listă se numără, inclusiv, șase judecători și 10 funcționari din teritoriile ocupate ale Ucrainei, precum și 15 persoane și 2 entități implicate în transferarea forțată, deportarea și îndoctrinarea militară a copiilor ucraineni, inclusiv în Belarus.

„La doi ani de când Rusia a declanșat invazia pe scară largă împotriva Ucrainei, Europa este unită și hotărâtă să își apere în continuare valorile și principiile fondatoare. UE se poziționează ferm alături de Ucraina și de poporul ucrainean și va continua să sprijine cu hotărâre și pentru cât timp va fi nevoie, până când Ucraina va învinge, economia, societatea, forțele armate și reconstrucția viitoare a acestei țări”, mai anunță comunicatul citat.

Potrivit sursei, cu aceste noi includeri, UE depășește pragul de 2 000 de persoane și entități sancționate, de la începutul războiului Federației Ruse în Ucraina.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Sărbătoare, mândrie și întrebări fără răspuns. Cum a marcat Găgăuzia 36 de ani

La Comrat au fost marcați 36 de ani de la proclamarea Republicii Găgăuze. În 1990, regiunea a vrut să se separe de Moldova, dar să rămână în componența URSS. Patru ani mai târziu, cu medierea Turciei, Găgăuzia a obținut statutul de autonomie în cadrul Moldovei independente. NewsMaker a mers să afle ce înseamnă astăzi această dată pentru locuitori.

„Republica Găgăuză trebuie să existe în cadrul Republicii Moldova”, spune unul dintre localnici. Un veteran al formării autonomiei consideră această zi o mare sărbătoare: „Am fost la origini, pentru ca poporul găgăuz să se ridice din genunchi”.

Fostul deputat Vasile Neicovcen, care a documentat fiecare etapă a proclamării, consideră că în 36 de ani Găgăuzia nu a reușit să se integreze pe deplin în instituțiile puterii din Moldova, iar relațiile dintre Comrat și Chișinău au ajuns într-un impas.

Directoarea unei grădinițe, Alla, spune că în Găgăuzia există multilingvism și că toți înțeleg limba găgăuză, însă fiul ei cel mare, programator, cel mai probabil va pleca — aici nu există oportunități pentru profesia lui.

Dillara din Cazaclia cultivă lavandă, studiază relații internaționale în Turcia și visează să se întoarcă. „Suntem foarte mândri că putem exista ca găgăuzi”, spune ea.

La ședința festivă a Adunării Populare a Găgăuziei, vicepreședintele Gheorghe Leiciu a numit ziua de 19 august un exemplu de „luptă pentru dobândirea statalității”. Întrebarea principală, la 36 de ani, nu mai este statutul, ci cât de bine funcționează autonomia pentru oamenii care trăiesc aici.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: