NewsMaker

Încălcări în turul II: și-au fotografiat buletinul de vot și au fost aduși cu autoturismul până la secția de votare

Comisia Electorală Centrală a informat că a primit semnalări „despre unele cazuri de transportare organizată a alegătorilor”. Între timp, Inspectoratul General al Poliției a înregistrat 11 incidente legate de procesul electoral până la ora 10:00. Printre acestea se numără fotografierea buletinelor de vot, agitația electorală interzisă și transportarea organizată a alegătorilor. Asociația Promo-LEX a documentat 141 de cazuri de încălcări, dintre care 109 au fost confirmate, inclusiv incidente legate de prezența nejustificată a persoanelor în incinta secțiilor de votare și încălcarea secretului votului. Cu privire la transportarea organizată a alegătorilor, Asociația a raportat că un asemenea caz a fost înregistrat în Turcia. Incidentul a fost observat în jurul orei 7:50, când un vehicul cu număr de înmatriculare moldovenesc a fost văzut în apropierea unei secții de votare, din care au coborât cel puțin patru alegători.

Comisia Electorală Centrală a declarat că a fost informată „despre unele cazuri de transportare organizată a alegătorilor la unele secții de votare”. „Cazurile sunt documentate, iar cu detalii CEC va reveni pe parcurs”, au comunicat reprezentanții instituției.

Între timp, Inspectoratul General al Poliției a informat Comisia despre înregistrarea, până la ora 10, a 11 cazuri de încălcări ale procesului electoral. Este vorba despre fotografierea buletinului de vot – 2 cazuri (1 proces verbal întocmit); agitația electorală interzisă – 2  cazuri; afișajul electoral neautorizat – 2 cazuri; transportarea organizată a alegătorilor – 1 caz; încălcarea dreptului la vot – 1 caz; alte incidente – 3 cazuri.

Despre incidente a vorbit și Asociația Promo-LEX. Până la ora 9:00, echipele misiunii au prelucrat „cu statut de incident 141 cazuri”.  Din totalul celor 141 de cazuri, 109 au fost confirmate.

Din totalul  614 de secții monitorizate de Asociație, 62 au fost deschise puțin mai devreme sau după ora 7:00.

Potrivit Asociației, în cel puțin 87 secții nu a fost asigurată solemnitatea procesului de votare prin intonarea imnului și afișarea drapelului de stat.

Promo-LEX a depistat prezența materialelor de publicitate, afișaje, panouri electorale din raza secției de votare (100 metri de la localul secției) – în 4 cazuri: la Slobozia Mare din raionul Cahul, Edineț, Coșnița din Dubăsari și Roșu din Cahul.

Asociația a depistat și un caz de agitație electorală sau PR negru în perimetrul de 100 m și/sau în incinta secției de votare pentru a determina alegerea alegătorilor. Acesta a fost înregistrat în sectorul Centru din Chișinău. „O alegătoare a anunțat un mesaj de vot în susținerea unui candidat prezidențial”, a relatat Promo-LEX.

În 3 cazuri s-a depistat prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în raza de 100 m: la Micăuți din Strășeni, la Cania din Cantemir și în sectorul Buiucani din Chișinău.

În 5 cazuri s-au depistat încălcări ale secretului votului (fotografierea buletinelor de vot, afișarea buletinului cu votul exprimat; amplasarea defectuoasă a buletinelor de vot ce permit vizualizarea opțiunii alegătorului). În sectorul Centru din Chișinău, un alegător s-a fotografiat în fața urnei de vot.” Buletinul acestuia nu era pliat, astfel secretul votului nu a fost asigurat”, a raportat Asociația. În sectorul Rîșcani din capitală, un alegător și-a fotografiat buletinul de vot. Ulterior, poza a fost ștearsă la solicitarea observatorilor. La Soroca s-a semnalat că a avut loc o tentativă de a fotografia buletinul de vot. Nu a fost întocmit un proces-verbal, întrucât alegătorul a acceptat să șteargă fotografia de pe telefonul său. La Istanbul, un alegător aflându-se în cabina de vot, după ce și-a exprimat votul, a făcut o poză a buletinului de vot. Ulterior, alegătorul a șters poza din telefon. Iar în sectorul Buiucani din Chișinău, un alegător la fel a fotografiat buletinul.

Asociația a înregistrat și un caz de transportare organizată a alegătorilor (autocare, microbuze sau alte unități de transport care în mod normal nu ar avea ce căuta în preajmă). Acesta a fost înregistrat în Republica Turcia, Istanbul. „În jurul orei 7:50, în raza de 100 m de la secție, a fost observat un mijloc de transport (număr de înmatriculare moldovenesc, GRH 262), din care au coborât cel puțin 4 alegători, autoturismul s-a îndepărtat imediat după ce au coborât pasagerii. Aceștia s-au îndreptat spre secția de votare pentru a vota”, a relatat Promo-LEX.

***

Pe 3 noiembrie 2024, cetățenii Republicii Moldova sunt chemați la urne pentru a-și alege viitorul președinte în cadrul turului II de scrutin prezidențial. În buletinul de vot sunt înscriși doi candidați care au obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin: Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate, și Alexandr Stoianoglo, desemnat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 și se vor închide la ora 21:00.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

multimedia.parlament.md

Moldova și Ucraina își vor actualiza acordul de cooperare tehnico-militară. Deputat PAS: „Include garanții”

Acordul de cooperare tehnico-militară dintre R. Moldova și Ucraina va fi actualizat. Pe 11 februarie, Comisia parlamentară pentru politică externă de la Chișinău a aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor și semnarea proiectului de acord. Informația a fost comunicată de președinta Comisiei, Doina Gherman. Potrivit deputatei, versiunea actualizată vizează strict cooperarea și schimbul de expertiză, de exemplu cooperarea tehnologică în domeniul dronelor cu utilizare civilă care poate contribui la monitorizarea culturilor. Documentul „stabilește expres că nicio activitate nu va contribui la desfășurarea sau participarea la acțiuni militare”.

Gherman a anunțat că, în cadrul ședinței Comisiei pentru politică externă din 11 februarie, a fost aprobat avizul consultativ cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării proiectului de Acord între Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea tehnico-militară.

„Începând cu anul 1992, Ministerul Apărării are încheiate peste 120 de tratate internaționale bilaterale în domeniul militar. Republica Moldova și Ucraina au semnat Acordul de cooperare bilaterală în domeniul militar în 1993. Ca și în cazul altor parteneriate externe ale Republicii Moldova, acest cadru urmează să fie adaptat, reieșind din evoluțiile tehnologice și realitățile actuale. Menționăm că procese similare de actualizare a acordurilor de cooperare au avut loc și cu alte state partenere, precum România, Germania, Franța”, a precizat Gherman.

Potrivit deputatei PAS, „versiunea actualizată a acestui acord se referă strict la cooperare și schimb de expertiză în domenii precum: cercetare, inovare, securitate cibernetică, logistică și utilizarea tehnologiilor moderne în scopul protejării infrastructurii critice și îmbunătățirii serviciilor publice”. „De exemplu, cooperarea tehnologică în domeniul dronelor cu utilizare civilă poate contribui la monitorizarea culturilor și optimizarea lucrărilor agricole, îmbunătăți supravegherea hotarelor, monitorizarea traficului rutier sau verificarea liniilor electrice. Obiectivul este dezvoltarea și producerea acestor tehnologii în Republica Moldova, pentru a crește capacitățile locale și a reduce costurile de import”, a adăugat Gherman.

Parlamentara a spus că „acordul include garanții clare privind respectarea neutralității constituționale a Republicii Moldova”. Totodată, „documentul stabilește expres că nicio activitate realizată în temeiul prezentului acord nu va contribui, direct sau indirect, la desfășurarea sau participarea la acțiuni militare, implicarea în acțiuni ofensive sau dislocarea de trupe militare străine pe teritoriul țării”. „Îndemnăm actorii politici să manifeste responsabilitate și să evite manipularea sau dezinformarea cetățenilor”, a conchis președinta Comisiei pentru politică externă.

Potrivit reprezentanților Parlamentului, acordul va fi încheiat pentru o perioadă de cinci ani de la data intrării în vigoare și va fi prelungit automat pentru perioade succesive. Acesta va putea fi denunțat în orice moment, la solicitarea oricăreia dintre părți. După semnare, acordul va fi propus Parlamentului spre ratificare.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: