парламент, вотум недоверия, сырбу
Максим Андреев/NewsMaker

Incendii în spitale. „Pentru Moldova” cere verificări ample în secțiile de terapie intensivă din Moldova

Platforma parlamentară „Pentru Moldova” solicită Ministerului Sănătății să verifice starea secțiilor de terapie intensivă din țară, pentru a elimina din start eventualele riscuri de producere a unor incendii. Anunțul a fost făcut de către secretarul Platformei, deputatul Sergiu Sîrbu, în contextul incendiilor care s-au produs, recent, la spitalele din România și Ucraina, soldate cu 16 decese.

„În primul rând, vrem să știm dacă secțiile de terapie intensivă au avizele de funcționare la zi, cât de des sunt verificate instalațiile electrice, dacă există sau nu contracte de asigurare a mentenanței, de verificare a acestora. În același timp, vrem să știm dacă există proceduri privind manipularea instalațiilor de oxigen, dacă personalul medical le știe, dacă le respectă, cât de des sunt instruiți în acest sens și când au fost făcute ultimele instruiri la fiecare spital în parte”, a declarat Sîrbu.

De asemenea, Sîrbu a mai cerut să fie instalate, în cazul în care nu sunt, sisteme de monitorizare a nivelului de oxigen în secții.

„Nu încercăm să reproșăm ceva managerilor spitalelor din Moldova, nu punem la îndoială capacitatea și profesionalismul personalului medical, ci vrem să fie eliminat și cel mai mic risc de producere a acestor tragedii. Poate vi se par exagerate solicitările și întrebările noastre, însă paza bună trece primejdia rea. Nu ne putem permite să moară cineva pentru că ne-am culcat pe-o ureche și nu am luat măsuri potrivite la timpul potrivit”, a punctat deputatul.

Amintim că, vinerea trecută, un grav incendiu s-a produs la spitalul „Matei Balș” din București, în urma căruia au murit 12 pacienți internați cu COVID-19.

O tragedie similară s-a produs joi la un spital din Zaparojie, Ucraina. Focul din secția de terapia intensivă a spitalului a luat viața a trei pacienți și a unui medic de gardă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

comisarul.ro

Guvernul dă undă verde unei companii din Constanța să investească €24 mln în Portul Internațional Liber Giurgiulești

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului, în fruntea căruia se află premierul Dorin Recean, a examinat solicitările de aprobare prealabilă a unor investiții strategice. Între altele a fost avizată pozitiv propunerea companiei naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, România (CNAMP), care vrea să investească 24 milioane de euro în infrastructura Portului Internațional Liber Giurgiulești.

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securiatea Statului a examinat și aprobat solicitarea CNAMP, care intenționează să investească peste 24 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii Portului Internațional Liber Giurgiulești, gestionat, în prezent, de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Cererea privind obținerea aprobării prealabile a investițiilor prevede achiziționarea a 100% din capitalul social al ÎCS „Danube Logistics” SRL, o companie privată deținută în proporție de 100% de către BERD – investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești. 

Planul de investiții propus vizează dezvoltarea unui terminal cu rampe, amenajarea unui terminal pentru containere, modernizarea căii ferate, extinderea spațiilor de depozitare, digitalizarea activităților din port și implementarea de soluții pentru eficiență energetică și tranziție verde. 

Suplimentar, Consiliul a avizat pozitiv investițiile propuse de 13 companii care activează în domeniile comunicațiilor electronice, energiei, telecomunicațiilor și agriculturii. Pentru alte 12 companii, Consiliul a solicitat informații suplimentare, necesare finalizării procesului de analiză. 

Pe de alta parte, pentru 16 companii Consiliul a refuzat acordarea aprobării prealabile pentru investiții, din motive ce țin de riscuri la adresa securității economice a statului sau din cauza neconformării acestora cu solicitările de a furniza informații adiționale.

Consiliul a mai decis transmiterea unor notificări repetate către 68 de companii care nu au răspuns solicitărilor anterioare privind prezentarea informațiilor necesare. Alte 3 au primit un termen extins, în vederea completării dosarelor cu informațiile solicitate. În cazul a 5 companii, deciziile au fost amânate pentru o analiză suplimentară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: