Colaj NM

Incinerat pe insula Bali. Marseli, tânărul pentru care s-au colectat peste €200 000, nu poate fi adus în Moldova

Corpul neînsuflețit al tânărului moldovean Marseli Mizerniuc, accidentat pe insula Bali, va fi incinerat. El nu este în condiția de a fi transportat în Republica Moldova. Precizările au fost făcute de prietenul lui Marseli, Constantin Morari, pe rețelele de socializare. Potrivit acestuia, incinerarea va avea loc pe insula Bali. 

„Din păcate, Marseli a fost în locul nepotrivit începând cu ceea ce s-a întâmplat. Al doilea moment e aceea că pe ce mâini a căzut. (…) Au fost momente foarte dure. (…) Marseli a vrut să fie cremat. Din păcate el nu-i în condiția de a fi transportat, procesul durează un pic și nu dispunem de timp. Cremația se va efectua pe insula Bali, frasinul va fi adus de părinți la Chișinău”, a menționat Constantin Morari.

Înainte de aceasta pe 29 februarie, reprezentanta platformei de caritate, care s-a ocupat de colectarea banilor pentru tânărul moldovean accidentat pe insulă, Svetlana Sainsus, a scris pe rețelele de socializare că cei peste 212 mii de euro adunați sunt predestinați inclusiv pentru cheltuielile din spital care au fost până acum. Într-un final, banii care vor rămâne vor fi donați.

„Sunt la legătură cu rudele, încet se organizează documentele, totul. Nu se face într-o zi. Cum avem o claritate ce ține de toate cheltuieli vin cu o postare. E nevoie de timp și eu nici nu îndrăznesc să scriu celor apropiați insistent pentru că doar ei știu ce coșmar trăiesc acolo. Aveți răbdare, văd că unii aiuresc prin comentarii, aberează și tot ce îi interesează ce va fi cu banii! Liniștiti-vă! Banii sunt predestinați pentru toate cheltuielile din spital care au fost până acum, repatriere, acte, bilete rude, totul ce vor avea nevoie și după ce rămâne vom decide împreună cu familia cui să-i donăm”, a comunicat Sainsus, înainte de precizările făcute de prietenul lui Marseli.

***

Accidentul în care a fost implicat Marseli Mizerniuc a avut loc pe 20 februarie, fiind implicată și prietena lui. În urma impactului, Marseli a ajuns în stare gravă la spital, cu fractura femurului stâng și sângerări pulmonare. Platforma de caritate menționa că după 5 zile de tratament inadecvat, starea lui Marseli s-a agravat, descoperindu-se că suferă de disecție a aortei ascendente, o condiție medicală extrem de gravă, care afectează fluxul sanguin către creier. Tânărul moldovean necesita două intervenții chirurgicale complexe la inimă.

În doar 12 ore s-au colectat peste 200 mii de euro pentru a-l salva pe moldovean. Anterior familia și prietenii moldoveanului au anunțat că Marseli Mizerniuc are nevoie de 200 000 euro pentru o operație urgentă, dar și de o echipă de medici din Moldova care să zboare la Bali și să ajute la operația tânărului. Reprezentanții platformei de caritate, care au făcut public cazul, au anunțat că pe lângă bani, s-a reușit și identificarea medicilor care au acceptat să zboare pe insulă pentru a-l salva pe moldovean.

Pe 28 februarie, platforma de caritate a anunțat că medicii din Moldova care au acceptat să-l opereze pe moldoveanul Marseli Mizerniuc nu pot ajunge în Bali. Aceștia aveau deja bilete, însă au fost anunțați de colegii lor din Bali că este ilegal să efectueze intervenția chirurgicală, cât nu există un acord oficial în acest sens. Iar dacă lucrătorii medicali vor efectua intervenția riscă închisoare. Prin urmare, platforma de caritate a precizat că a luat legătura cu ministra Sănătății Ala Nemerenco, inclusiv cu reprezentanți ai Președinției, pentru a „se încerca toate posibilitățile”.

În aceeași zi, reprezentanții platformei de caritate au anunțat că Marseli Mizerniuc a murit.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport StratCom: sprijinul pentru aderarea la UE crește, dar rămâne la 8% în Găgăuzia și Taraclia

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut în ultimii doi ani și a ajuns la 57%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în nordul țării, arată Indexul Rezilienței Informaționale Naționale, publicat pe 4 noiembrie de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom).

La nivel național, sprijinul pentru aderare a crescut cu cinci puncte procentuale față de 2024, când era de 52%. Media națională „ascunde”, însă, diferențe „importante” între regiuni, precizează StratCom. În regiunea Centru, 73% dintre locuitori susțin aderarea, iar în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia sprijinul este de 8%. În nordul țării, ponderea celor care susțin aderarea a urcat de la 37% în 2025 la 53% în 2026.

„Atitudinile față de integrarea europeană sunt strâns legate de încrederea în instituții și de sursele de informare. Cetățenii care au încredere în mass media din Federația Rusă manifestă, în general, un sprijin mai redus față de aderarea la UE”, susține StratCom.

Totodată, 62% dintre respondenți consideră că beneficiile aderării la UE justifică dificultățile reformelor de preaderare, față de 50% în 2024.

Raportul publicat pe 4 noiembrie urmărește cum a evoluat reziliența societății în fața manipulării informaționale și a ingerințelor străine. Indexul analizează percepțiile și atitudinile cetățenilor în cinci domenii – integrare europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate națională. Pentru a compara rezultatele, datele au fost colectate în lunile aprilie și mai ale fiecărui an din perioada 2024–2026.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut, alături de Ucraina, statutul de țări candidate la UE în iunie 2022. Ambele țări au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În 2026, atât Moldova, cât și Ucraina, au deschis patru dintre cele șase clustere de negociere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: