b1.ro

Indexarea pensiilor de două ori pe an, votată în parlament. Opoziția a criticat proiectul

Parlamentul a votat, în ședința plenară de joi, 27 februarie, proiectul de lege privind indexarea tuturor pensiilor de două ori pe an – la 1 aprilie și la 1 octombrie. Inițiativa a fost însă criticată de opoziție, care a menționat că documentul prevede modificarea formulei de calcul la indexarea pensiei. 

Potrivit unui comunicat al legislativului, indexarea va fi aplicată pentru toate pensiile, indiferent de mărimea acestora. Totodată, se va indexa și venitul minim garantat utilizat la determinarea Programului de Ajutor Social. Astfel, mecanismul de indexare se va aplica pentru toate prestațiile sociale, inclusiv plățile capitalizate, îndemnizațiile de dizabilitate survenită ca urmare a unui accident de muncă și compensațiile bănești lunare stabilite participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobâl.

Mecanismul de indexare prevede că la 1 aprilie, coeficientul de indexare a pensiilor va constitui inflația înregistrată în ultimul semestru al anului precedent, iar la 1 octombrie coeficientul de indexare va constitui inflația înregistrată în primul semestru al anului în curs.

De cealaltă parte, președintele fracțiunii PAS, Igor Grosu, susține că în prezent, pensiile sunt indexate în funcție de creșterea prețurilor în ultimii trei ani. Guvernul propune ca indexarea să fie calculată în funcție de evoluția inflației în ultima jumătate de an. În aceste condiții, indexarea va fi mai mică și vor fi afectați anume cei cu pensii mai mici.

Proiectul mai prevede și stabilirea prin lege a îndemnizațiilor alocate pentru pensionari la sărbători în ultimii doi ani, dar nu este prevăzută periodicitate și suma acestor îndemnizații, urmând să fie acordate în funcție de resursele financiare disponibile în buget. O altă modificare ține de o prevedere legală adoptată la sfârșitul anului trecut, potrivit căreia soții pot beneficia de pensia soțului sau soției decedate.

Nu vor fi recalculate pensiile procurorilor și judecătorilor, ținându-se cont de salariul lunar al procurorului și al judecătorului în exercițiu, precum și pensiile privilegiate, prin unificarea condițiilor și a modului de calcul al pensiilor de asigurări sociale pentru unele categorii de cetățeni, precum deputați, membri de guvern, aleși locali, procurori, funcționari publici.

Pentru mai multe știri abonați-vă la pagina noastră de Facebook

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

today.md

Krasnoselski acuză Chișinăul că ar ignora propunerile Tiraspolului: „Formatul «1+1» este o imitare a întâlnirilor”

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, susține că procesul de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol nu înregistrează niciun progres și acuză, din nou, autoritățile Republicii Moldova că ar ignora propunerile Tiraspolului. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei întrevederi cu șefa interimară a Misiunii OSCE în Moldova, Izabela Hartmann.

Krasnoselski i-a mulțumit Izabelei Hartmann, care își încheie mandatul în fruntea Misiunii OSCE în Moldova, pentru eforturile depuse în vederea reglementării conflictului transnistrean. Totodată, liderul de facto al regiunii a declarat, în cadrul întrevederii la care a participat și așa-numitul ministru de externe Vitalii Ignatiev, că nu vede, deocamdată, niciun progres.

„Ceea ce astăzi este numit proces de negocieri – contactele în formatul «1+1» și așa mai departe – nu este un proces de negocieri, ci doar o imitare a întâlnirilor, care nu are niciun rezultat practic. Toate propunerile care vin din partea transnistreană au fost complet ignorate de partea moldovenească. Moldova folosește în mod intenționat lipsa unui format normal de negocieri pentru a întreprinde acțiuni unilaterale împotriva Transnistriei”, a declarat Krasnoselski.

NewsMaker a solicitat un comentariu din partea Biroului politici de reintegrare, însă, până la publicarea acestei știri, nu a primit un răspuns.

Amintim că, pe 22 iulie, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a anunțat că Chișinăul a invitat Tiraspolul la o nouă rundă de negocieri în formatul „1+1”, care urma să aibă loc în capitală. Potrivit acestuia, reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a refuzat invitația, invocând motive de securitate. Chiveri a calificat aceste argumente drept „false”.

Vicepremierul a precizat că autoritățile constituționale au reiterat invitația pentru organizarea reuniunii în formatul „1+1” la Chișinău. Ca alternativă, Chișinăul a propus desfășurarea discuțiilor într-una dintre localitățile din stânga Nistrului, precum Rîbnița, Dubăsari sau Grigoriopol.

În acest an, au avut loc două reuniuni în formatul „1+1”, în februarie și aprilie. Ambele s-au desfășurat la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: