„Integrarea europeană nu este doar pentru guvern”. Schimb de replici la ședința Guvernului pe tema implicării autorităților locale

Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel Furdui, îi cere Guvernului să implice mai activ administrațiile publice locale în procesul de aderare la Uniunea Europeană (UE). Oficialul s-a arătat nemulțumit că autoritatea centrală nu a inclus niciun reprezentat al guvernării locale în echipa care va coordona acest proces. „Noi nu cerem paritate, dar cel puțin o voce care să fie auzită la momentul potrivit”, a declarat Furdui în debutul ședinței Cabinetului de miniștri, din 13 martie. În replică, premierul Dorin Recean l-a îndemnat pe Furdui să participe, alături de colegii săi, la ședințele Comisiei naționale pentru integrare europeană.

Guvernul a avizat pozitiv, pe 13 martie, mecanismul de coordonare a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și modul de organizare și funcționare a echipei de negociere în cadrul acestui proces. Prezent la ședința Guvernului, directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, a declarat că, deși autoritatea pe care o reprezintă susține proiectul, are, totuși, o obiecție – din proiect „lipsește spiritul altei părți a guvernării – guvernarea locală”.

„Nici într-un loc nu este prevăzut rolul APL. Noi spunem cu toții că integrarea europeană este un obiectiv comun al administrației locale și a celei centrale, însă aici nu mai este vorba despre reprezentarea administrației centrale. De aceea, noi solicităm la nivel de principiu de recunoscut această problemă și de găsit o formulă în care să fie implicată și administrația locală. Am avut o discuție cu dl secretar general (nr. red: secretarul general al Guvernului, Artur Mija), dar mi se pare că nu e suficient timp pentru a se ajunge la o înțelegere. Cred că dăm un semnal nu prea pozitiv și societății, pentru că iese că integrarea europeană este doar pentru guvern și asta nu este așa. Toate lucrurile bune care s-au schimbat au fost anume datorită faptului participării și faptului că a fost auzită administrația publică locală. (…) Mi se pare că APL ar trebui să se poată expune pe această platformă. Din 14 reprezentanți ai administrației centrale, nici un reprezentat al administrației locale. Noi nu cerem paritate, dar cel puțin o voce să fie auzită la momentul potrivit”, a declarat Viorel Furdui.

În replică, premierul Dorin Recean l-a întrebat pe Furdui dacă a participat la toate ședințele Comisiei naționale pentru integrare europeană. În replică, acesta a spus că „la aproape toate”.

„Iată să aveți grijă să mai luați niște colegi. Acesta este forul suprem de prezentare în procesul de integrare în UE”, a spus Dorin Recean.

„Acolo suntem numai doi oameni”, a răspuns Furdui.

„Contează calitatea”, i-a dat replică Recean.

În cele din urmă, proiectul a fost aprobat de Guvern. Secretarul general al Guvernului, Artur Mija, a dat asigurări că autoritatea publică centrală „ține” la implicarea APL-urilor în procesele decizionale. „O să ne asigurăm că sunt implicate plenar în grupurile de lucru”, a spus Mija.

După ședința Guvernului, premierul a susținut o conferință de presă. El a fost întrebat de unul dintre jurnaliști cum va construi dialogul cu administrațiile publice locale, inclusiv dacă acestea vor fi implicate în proiectele europene, după ce directorul executiv al CALM „a spus că Guvernul nu conlucrează cu autoritățile locale”.

„Aș vrea să ascultați încă o dată foarte atent ce declarațiile făcute de domnul Furdui în cadrul ședinței Guvernului. Și-a exprimat dorința pentru o mai mare implicare a administrației publice locale în procesul de negociere cu UE. Mai mult ca atât, dl Furdui a remarcat creșterea colaborării dintre administrația publică centrală și administrația publică locală, inclusiv prin mecanismele care deja există. Și noi asta vom continua. Proiectele de infrastructură, programul „Satul European” sunt exact proiectele pe care le așteaptă cetățenii Republicii Moldova din fiecare localitate. Toate aceste proiecte sunt implementate de primari, consiliu sau oamenii delegați de aceștia. Guvernul a crescut salariile primarilor, viceprimarilor și secretarilor din primării și le-a dat instrumentele necesare pentru o mai bună autoguvernare. Acest lucru tot a fost menționat și apreciat de președintele CALM. (…) Noi acum am dat instrumentele necesare APL pentru ca să-și crească veniturile”, a răspuns Dorin Recean.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

9.000 de lei pentru un an de studii și manuale doar după achitarea datoriilor la un liceu de stat din Chișinău? „Părinți Solidari”: „Șantaj financiar”

Liceul „Academia Copiilor” din Chișinău ajunge în centrul unor noi acuzații. Asociația „Părinți Solidari” a publicat, în seara zilei de 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți li s-ar fi cerut să achite câte 9.000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

„Elevii care au achitat contractul sunt așteptați mâine, în intervalul 10:00–12:00, pentru a-și ridica manualele”, se arată într-un mesaj adresat elevilor clasei a X-a.

Într-un alt mesaj, atribuit dirigintei, părinții sunt rugați să achite „obligațiile” restante către asociație „pentru a putea asigura primirea manualelor”. Din mesajele publicate nu este clar despre ce datorii este vorba și ce legătură au acestea cu distribuirea manualelor.

AO „Părinți solidari”

„Părinți Solidari” a publicat și un mesaj din grupul părinților elevilor clasei a V-a, potrivit căruia plata pentru anul de studii 2026–2027 ar constitui 9.000 de lei. Pentru detalii, părinții erau îndrumați către o persoană numită Ina, despre care organizația presupune că este administratoarea AO „Învățământul”.

AO „Părinți solidari”

Asociația consideră că mesajele indică o posibilă implicare a angajaților liceului în colectarea banilor și susține că asemenea practici contravin Codului de etică al cadrului didactic.

„Comportamentul dirigintei reprezintă o abatere gravă de la normele de deontologie profesională. Codul de etică al cadrului didactic interzice strict profesorilor încurajarea elevilor şi părinţilor să contribuie la activitatea fondurilor formale sau informale ale claselor, grupelor, instituţiilor de învățământ. Prin transformarea eliberării manualelor școlare (un drept gratuit garantat de stat) într-o pârghie de șantaj financiar pentru plata cotizațiilor către o asociație privată, cadrul didactic încalcă flagrant principiile de integritate, echitate și neutralitate pe care este obligat să le respecte în relația cu elevii și părinții acestora”, precizează Asociația „Părinți Solidari”.

Până la publicarea știrii, nici conducerea Liceului „Academia Copiilor”, nici Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău nu au comentat acuzațiile. NewsMaker va solicita reacții în dimineața zilei următoare și le va publica imediat ce le va primi.

Amintim, Liceul și asociația de părinți au fost vizate și anterior de controale. Într-un act din 2023, Autoritatea Națională de Integritate a constatat că directoarea Nina Horjan a primit, în perioada 2017–2020, în total 380.000 de lei de la AO „Învățământul”, sub formă de ajutor material financiar, fără a include banii în declarațiile de avere.

ANI a închis însă controlul după ce nu a constatat o diferență substanțială între averea și veniturile familiei și nici indicii privind săvârșirea unei infracțiuni. Inspectorul a concluzionat că omisiunile nu denotă intenția de a ascunde informațiile, dar a sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru verificarea respectării obligațiilor fiscale în legătură cu cei 380.000 de lei. Decizia Autorității poate fi consultată – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: