anticoruptie.md

Învinuit de fals în declarații. Fostul șef al Direcției Sud a INI ajunge pe banca acuzaților 

Procuratura Anticorupție anunță că a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a unui fostul șef al Direcției „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații (INI) al Inspectoratului General al Poliției (IGP) al Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Acestuia i se incriminează săvârșirea a trei capete de acuzare, de fals în declarația de avere și interese personale. 

Potrivit ZdG este vorba despre Sergiu Solovei. Fostul șef al INI este acuzat că, în perioada exercitării funcțiilor publice, în declarațiile de avere și interese personale, în scopul de a tăinui că anume el împreună cu membrii familiei lui sunt beneficiarii unei case din mun. Chișinău, a înregistrat formal dreptul de proprietate pe numele părinților acestuia deși, în realitate acest bun imobil îi aparține lui.

La fel, el mai este acuzat că a indicat în declarația de avere date false cu scopul de a-și putea justifica proveniența surselor financiare, indicând împreună cu soția acestuia datorii în sumă de 80 000 Euro și 1 600 000 lei, fără a indica exact numele și prenumele persoanelor fizice care l-ar fi împrumutat pe el și soția lui.

Procuratura Anticorupție menționează că acest aspect atestă precum că aceste împrumuturi nu au existat în realitate.

Fostului șef de la INI i se mai impută că, în declarația de avere pentru anul 2019, nu a declarat în mod intenționat un autoturism, pe care l-a dobândit în proprietate din 2019 și care a fost înregistrat pe numele soției sale.

El mai este acuzat că, în declarația de avere pentru anul 2020, nu a inclus în mod intenționat veniturile salariale ale soției sale, precum și nu a inclus faptul dobândirii în proprietate a unui terenul cu suprafața de 0,0598 ha, situat în mun. Chișinău.

La fel, fostul funcționar este învinuit că a inclus în declarația de avere date false ce țin de suprafața unui apartament deținut în proprietate în mun. Chișinău, indicând suprafața de 66,63 metri pătrați, pe când în realitate suprafața fiind mai mare, și anume de 93,3 metri pătrați.

În aceiași declarație pentru anul 2020, fostul șef de la poliție a inclus date false ce țin de valoarea unui garaj deținut în proprietate în mun. Chișinău, indicând că prețul acestuia constituie 39 891 lei, pe când în realitate prețul real achitat este aproape dublu, mai mult de 79 000 lei.

De precizat că fostul șef de la INI mai este urmărit penal și pentru îmbogățire ilicită în cadrul unei cauze penale pornite în aprilie 2022. „Această cauză penală rămâne în investigare în continuare în procedura procurorilor anticorupție în vederea administrării probatoriului necesar”, a menționat Procuratura Anticorupție.

Amintim că pe parcursul zilei de 12 august curent, procurorii anticorupție au descins cu 9 percheziții la fostul șef al Direcției investigații „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații, Sergiu Solovei, vizat într-un dosar de îmbogățire ilicită. În urma verificărilor, funcționarul a fost reținut pe un termen de 72 ore.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Profesorii vor ieși în stradă și pe 1 septembrie: „Dacă autoritățile nu-și vor respecta cuvântul, vom fi și mai mulți și mai hotărâți”. Rezoluție

Angajații din sistemul educației și științei, care au protestat pe 19 august în centrul Chișinăului, au cerut ca autoritățile să-și respecte angajamentul – să le majoreze salariile începând cu 1 septembrie 2026. Totodată, au solicitat „o creștere substanțială” a acestora. Solicitările au fost expuse într-o rezoluție, citită în prezența premierului și a ministrului Educației, și transmisă personal lui Vasile Tofan. Totodată, manifestanții au declarat că vor fi „cu ochii pe conferința de presă” din 19 august, pentru a vedea dacă „totuși se găsesc soluții”. În același timp, s-au referit la o acțiune programată pentru 1 septembrie – un marș până la clădirea Parlamentului.

În rezoluția citită în prezența premierului Vasile Tofan, a ministrului Educației, Dan Perciun, și a ministrei Finanțelor, Victoria Belous, s-a menționat că membrii Federației Sindicale a Educației și Științei își exprimă nemulțumirea față de nivelul actual al salarizării.

„Angajații din educație și știință au dat dovadă mereu de răbdare”, s-a mai declarat în rezoluție. Astfel, protestatarii au cerut „respectarea angajamentului privind majorarea salariilor în educație și știință începând cu 1 septembrie 2026, ca majorarea „să fie prevăzută clar în acte normative, să se reflecte efectiv în veniturile angajaților începând cu data anunțată”. Totodată, au cerut „o creștere substanțială a salariilor”. „Promisiunile trebuie respectate. 1 septembrie 2026 trebuie să devină data unei majorări salariale reale, nu a unei promisiuni”, s-a mai comunicat la manifestație.

Totodată, s-a menționat că „acțiunea de azi nu este un sfârșit, este un început”. „Dacă autoritățile nu-și vor respecta cuvântul, vom continua, vom fi și mai mulți și mai hotărâți”, s-a mai declarat la manifestație, menționându-se că liderii sindicali urmează să aibă o întâlnire cu ministrul Educației, după care, la ora 14:00, manifestanții vor fi „cu ochii pe conferința de presă”, „să vedem totuși poate se găsesc soluții pentru noi”.

În același timp, în cadrul protestului s-a anunțat că în agenda Federației au fost prevăzute două activități, programate pentru 19 august și pentru 1 septembrie. „Deci, la 1 septembrie vom continua cu marșul de la CNSM, deja la clădirea Parlamentului. Dar lucrul acesta se va întâmpla la ora 12, careurile festive sunt pentru noi sfinte, copiii de clasa I nu trebuie să sufere pentru că noi nu putem găsi careva soluții”, s-a declarat la sfârșitul manifestației din 19 august.

***

Menționăm că, începând cu ora 14:00, premierul Vasile Tofan susține o conferință de presă cu privire la Legea salarizării. Despre conferința de presă, oficialul a anunțat în debutul ședinței Guvernului din 19 august, în contextul protestului angajaților din sistemul educației și științei. Premierul a spus că statul trebuie să vină cu soluții pentru profesori și că vor fi anunțate o serie de măsuri. Detalii AICI.

Amintim că, pe 10 august, Federația Sindicală a Educației și Științei i-a cerut premierului Vasile Tofan „respectarea promisiunilor guvernării – majorări salariale promise către 1 septembrie 2026”. Totodată, Federația a anunțat că, pe 19 august, va organiza „o acțiune sindicală de pichetare, pentru a pune presiune asupra Guvernului”, iar pe 1 septembrie, „dacă angajamentele nu vor fi respectate, vor fi declanșate proteste naționale pe parcursul întregii luni”. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: