Facebook/Irina Vlah

Irina Vlah i-a spus ambasadorului Turciei că este „profund îngrijorată” de excluderea procurorului Găgăuziei din componența CSP

Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah, a avut o întâlnire cu ambasadorul Turciei în Republica Moldova. În cadrul discuției, bașcanul și-a exprimat îngrijorarea față de excluderea procurorului Autonomiei Găgăuze din componența Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

Guvernatorul Găgăuziei și-a exprimat „îngrijorarea profundă” legată de excluderea procurorului Autonomiei Găgăuzia din componența CSP, dar și modificările la legea cu privire la Procuratură.

„Ne îngrijorează excluderea procurorului Autonomiei din componența CSP, dar și modul în care au fost elaborate și discutate public modificările la legea „Despre procuratură”. Ignorarea opiniei Autonomiei și lipsa dialogului cu autoritățile Găgăuziei sunt semnale neprietenoase și periculoase. Din păcate, ele se încadrează în șirul de alte acțiuni neprietenoase și nedemocratice realizate de președinte și de PAS în ultimile luni. Așteptăm semnale din partea partenerilor de dezvoltare a Republicii Moldova, care ar îndemna factorii de decizie să renunțe la practicile nedemocratice și să revină la poziția zero. Altfel vom fi nevoiți să întreprindem măsuri prin care să apărăm drepturile Autonomiei”, i-a spus guvernatoarea Irina Vlah ambasadorului turc.

De asemenea, au fost abordate posibilitățile de livrare a unui lot de vaccin COVID-19 pentru Moldova și Găgăuzia, în particular. La fel, a fost discutată finalizarea construcției complexului sportiv multifuncțional și lansarea construcției Colegiului Industrial.

***

Pe 24 august, Proiectul de lege pentru modificarea mai multor acte normative, care să permită schimbarea procedurii de numire și alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), a fost aprobat, în lectură finală.

Procurorul general Alexandr Stoianoglo a criticat inițiativele legislative elaborate de PAS.

„Potrivit modificărilor, PG rămâne în componența CSM, dar este exclusă din CSP. Unde e logica?  […] În afară de asta, potrivit Constituției, procurorii trebuie să constituie majoritatea în Consiliu. Pe mine și pe procurorul Găgăuziei vor să ne excludă intenționat, pentru a micșora numărul procurorilor din Consiliu. Vom avea un Consiliu politizat, care va promova o agendă politică, nu o agendă a procurorilor”, a precizat Stoianoglo.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Ilan Șor, condamnat la închisoare și fugit din țară, la Moscova: „Singura salvare pentru R. Moldova este uniunea cu Rusia” (VIDEO)

Un congres al Blocului „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Șor, a fost organizat pe 6 iulie, la Moscova. Prezent la reuniune, Șor a declarat că, în opinia sa, „singura salvare” a Republicii Moldova ar fi „uniunea” cu Federația Rusă.

Congresul Blocului „Victorie” a reunit în capitala rusă zeci de politicieni afiliați lui Șor, printre care primarul Taracliei, Veaceslav Lupov, primarul Orheiului, Tatiana Cociu, și parlamentarul Vasile Bolea. De asemenea, la eveniment au participat și oficiali ruși, deputatul Dumei de Stat Leonid Sluțki.

Speakerii evenimentului au adus mai multe acuzații la adresa actuala formațiune de guvernământ a Republicii Moldova, PAS, și președintei Maia Sandu. Aceștia au transmis că forțele politice controlate oligarhului fugar, care este condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, vor putea dezvolta țara și au pledat pentru restabilirea relațiilor cu Federația Rusă, care s-au deteriorat din cauza invaziei ruse la scară largă asupra Ucrainei și atacurilor hibride la adresa Republicii Moldova.

Poziția mea politică constă în faptul că singura salvare pentru Republica Moldova – mai bine spus oameni, pentru că într-un final fiecare țară înseamnă simpli cetățeni – este uniunea cu Federația Rusă. (…) Această uniune trebuie să strânsă, de încredere și veșnic. Pentru că avem tradiții comune, istorii comune, o înțelegere comună a vieții”, a declarat Ilan Șor în timpul discursului său.

El a mai menționat că, săptămână viitoare” Blocul „Victorie” va depune la Comisia Electorală Centrală documentele pentru înregistrarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Potrivit lui, prima persoană de pe lista electorală a formațiunii va fi bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, Aceasta este cercetată penal în două dosare și se află în prezent în arest la domiciliu.

Amintim că Blocul „Victorie”, controlat de Ilan Șor, a fost creat pe 21 aprilie 2024, la Moscova. Acesta este format din Partidul „Renaștere”, Partidul „Șansă”, Partidul „Victorie” și „Forța Alternativă de Salvare a Moldovei”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: