Inițiator al migrației pe pământurile Basarabiei a fost Lois-Vincent Tardent, savant-botanist, membru al Societății Helvetice de Științe Naturale. Vizitând sudul Basarabiei, el a rămas încântat de aceste locuri. «Dacă doriți să vedeți raiul pe pământ, nu veți găsi un loc mai bun», a scris el, îndemnându-și concetățenii vinificatori «să se grăbească pe pământurile roditoare, unde vița de vie, piersicii, duzii se coc devreme și cu un succes foarte mare». Tot el a condus primul grup din 30 de coloniști elvețieni.

Potrivit afirmațiilor lui Bovy, în afară de biblioteci, coloniștii elvețieni au luat cu ei vița de vie, un teasc nu prea mare, precum și tehnologii ale viticulturii și vinificației. «Treptat, toată zona de lângă limanul Nistrului s-a transformat într-un masiv de viță de vie. Coloniștii elvețieni au fost primii în Basarabia și regiunea Novorosiisk care au început să producă vinuri, coniacuri, șampanie de calitate înaltă. În scurt timp, vinurile din Schabo au fost recunoscute ca fiind unele dintre cele mai bune din Imperiul Rus, acestea fiind servite la curtea din Peterburg», scria Jean-Marc Bovy.

Decretul cu privire la întemeierea de către elvețieni a unei colonii în Basarabia a fost semnat de țarul rus Alexandr I. La fel ca și alți coloniști, care au năvălit în Basarabia după ce aceată regiune a intrat în componența Rusiei, în anul 1812, elvețienii au obținut gratuit terenuri de pământ și au fost scutiți de taxe. Pe lângă toate acestea, țarul rus le-a oferit înlesniri aproape fără precedent: libertatea religioasă, autonomie administrativă totală, scutirea de serviciul militar obligatoriu ș.a.

Schabag a fost o colonie cu adevărat autonomă din punct de vedere politic, cu propriile legi, închisoare, judecătorie și sistem educațional. Majoritatea imigranților și-au păstrat cetățenia elvețiană.

Colonia a fost întemeiată în orășelul Ascha-abag care, din limba turcă, înseamnă «Grădinile de jos». Atunci, «grădini» erau numite viile, iar «de jos» – pentru că ele se aflau mai jos de Akkerman. Mai devreme, aici au trăit tătari, însă după ce Basarabia a intrat în componența Rusiei, aceștia au plecat de aici. Coloniștii au păstrat denumirea localității, însă din cauza dificultății de pronunțare, treptat, au transformat-o în Schabag, iar și mai târziu, au «franțuzit-o» definitiv, redenumind-o în Schabo.

Alexandr Macuhin, doctor în istorie, a menționat pentru NM că «Schabag a devenit una dintre istoriile imposibile»: «Orășelul-colonie al cetățenilor Confederației Elvețiene, care vorbesc în limbile franceză și germană, construiesc o bisercă protestantă, țin slujbe religioase în două limbi și, în cea mai mare parte, nu sunt supuși ai țarului rus». Cu părere de rău, «colonia a fost prea specifică pentru a supraviețui în acea vâltoare a istoriei, în care a fost țara în anul 1917 și mai târziu», a mai spus istoricul.

«După ce acest teritoriu a devenit parte a României, a apărut coliziunea juridică: întrucât cei mai mulți coloniști nu erau cetățeni ai Rusiei, nu au putut obține în mod automat cetățenia României. Iar dacă ei nu sunt cetățeni ai României, nu pot deține nici terenuri de pământ. Aceasta a fost prima lovitură», a precizat Macuhin. «După ce Basarabiei a devenit parte a URSS, istoria Schabag-Schabo s-a terminat: în sistemul economiei planificate, o asemenea autonomie era inutilă și imposibilă, la fel ca și religia atipică a coloniștilor. Majoritatea coloniștilor au emigrat, iar unii au fost expulzați ca fiind cetățeni străini», a menționat Alexandr Macuhin.

Cu toate acestea, n-au plecat toți, în Schabo trăiesc și acum urmași ai coloniștilor elvețieni. Ei au creat Asociația «Lois-Vincent Tardent». «De asemenea, acolo este și un minunat muzeu al vinului și al istoriei și în continuare se dezvoltă și înflorește sectorul vinicol. Iar pictorul Hugo de Chaire a creat în Schabo un complex memorial – monumentul lui Lois-Vincent Taradent, alături de acesta fiind construit un havuz. Hugo de Chaire este și autor al monumentului care va fi ridicat în Chexbres, la 30 iunie. Acesta întruchipează un car stilizat cu simboluri și ornamente, care ne transferă în istoria coloniei elvețiene din Basarabia», a spus Jean-Marc Bovy. În același Chexbres, a menționat el, se organizează deja de 10 ani un festival dedicat istoriei coloniei Schabag.

El a mai spus că pentru elvețieni, «aceasta este o pagină foarte interesantă și importantă a istoriei» și ei i se acordă foarte multă atenție. În ultimii ani, despre acest subiect au apărut câteva lucrări științifice ale cercetătorilor Universității din Lausanne, în special «Discuții despre Schabag» de Elena Simonato și «Jurnal de călătorie» de profesorul Jean-Pierre Batien – acesta este jurnalul unui adolescent care a plecat în Basarabia împreună cu primii coloniști, apoi a devenit bancher.

În Moldova, această istorie este prea puțin studiată și puțini sunt cei care știu ceva despre ea. Nu se știe, e din cauza că astăzi, Schabo face parte din componența Ucrainei sau că în anul 1940, mulți coloniști au părăsit Schabo. Un lucru însă este cert: 30 de emigranți elvețieni au influențat semnificativ dezvoltarea vinificației și a viticulturii din Basarabia și, respectiv, din Moldova.

Astăzi, speranțele emigranților sunt orientate în direcție opusă – din Moldova în Europa. Și anume roata care simbolizează calea, drumul, mișcarea a devenit o emblemă a mărcii de vinuri «Bessarabie», fondat în Elveția de către Ion Gherciu, vinificator din Moldova.

El a plecat în Elveția în anul 2009, pentru ca, «la fel ca toți emigranții, să-și găsească de lucru și să câștige bani». Până a ajunge în Elveția, el nu știa nimic despre vinificatorii elvețieni din Basarabia. «Chiar și la Universitatea Tehnică de la noi, unde am studiat, în anii 1990, profesia de inginer tehnolog în vinificație, nimeni nu ne-a spus nimic despre această istorie. N-a auzit nimic despre aceasta nici tatăl meu, care a fost profesor de istorie», a spus Gherciu.

Împreună cu soția și cei doi copii ai săi, el s-a stabilit în orașul Lausanne din Elveția. Inițial, a lucrat în calitate de șofer, apoi portar, după care șofer în cadrul unei companii care se ocupă de distribuția vinurilor. «Mai târziu, când am învățat limba, am devenit șofer al propriului mijloc de transport. Această activitate mi-a permis, în paralel, să mă ocup de vinificație», a precizat Ion Gherciu.

Până a ajunge în Elveția, el a lucrat, timp de 10 ani, în Portugalia, a obținut acolo cetățenia acestei țări și în orașul Vila Real, situat în regiunea Dor – una dintre cele mai vechi regiuni vinicole din lume, unde și-a confirmat diploma de inginer tehnolog în vinificație.

Peste doi ani după ce s-a mutat în Elveția, Ion Gherciu a găsit cartea lui Olivier Grivat «Vinificatorii elvețieni ai țarului». Cartea l-a șocat.

«M-a impresionat în mod deosebit faptul că, coloniștii elvețieni au fost primii în Basarabia care s-au ocupat de viticultură și vinificație în mod profesionist. Noi toți am auzit de atâtea ori despre tradițiile multiseculare ale vinificației moldovenești. În carte însă eu am găsit o istorie care se deosebea de tot ceea ce am învățat noi», a menționat Gherciu. Fiind pasionat de acest domeniu, el a găsit în lucrarea «Descrierea Moldovei» a lui Dmitrie Cantemir următoarea informație: «Și Basarabia, înainte vreme când era a Moldovei, avea vii destul de bune, dar acestea s-au părăginit de când turcii, care se scărbesc de vin, au început să se așeze în țară. Totuși, creștinii care locuiesc în părțile Chiliei și a Ismailului au mai păstrat câteva vii și scot numai atâta vin cât le trebuie ca să-și astâmpere setea».

Ion Gherciu a mai spus că elvețieni sunt cei care au adus în Basarabia primele soiuri tehnice de struguri, la fel ca și primele instrumente și utilaje pentru producerea vinurilor. «Primele vii cu soiuri tehnice au apărut în Basarabia datorită elvețienilor, și acestea s-au răspândit din Schabo pe întreg teritoriul Basarabiei, pe cel al Moldovei, Ucrainei și României. Desigur, pe aceste teritorii erau atunci plantații mici de vii, din care se producea vin. Însă, potrivit informațiilor lui Karl Tardent, fiul întemeietorului coloniei elvețiene, aceste vinuri erau de proastă calitate. Ele aveau un procent mic de alcool – 4-8 grade și spre vară nu mai erau bune pentru a fi consumate», a menționat Ion Gherciu.

Potrivit afirmațiilor sale, până la venirea coloniștilor elvețieni, cultura viticulturii în Basarabia prezenta un sistem de vii mari. «De exemplu, o viță devie, care era lăsată până la lungimea de câțiva metri, pe o suprafață de cîțiva metri patrați, producea până la 100 de litri de must. Vă imaginați, acestea erau, practic, pomi fructiferi. Evident, din asemenea struguri se obținea vin de calitate inferioară. Elvețienii au adus cu sine cunoștințe despre vinificația europeană și ei au fost primii în Basarabia care au început să scurteze vița de vie. Când ea este scurtată, calitatea strugurilor devine mai înaltă. Elvețienii au adus cu ei vița de vie de soiuri europene: Chasselas, Pinot Noir ș.a.», a mai spus Gherciu.

În anul 1823, adică peste un an după întemeierea coloniei Schabag, general guvernator al Basarabiei a devenit contele Mihail Voronțov. În opinia lui Ion Gherciu, anume sub influența elvețienilor și a activității lor în domeniul viticulturii, Voronțov a început să promoveze oenologia la sudul Basarabiei. În perioada de guvernare a lui Voronțov, vinul a devenit în vogă și foarte solicitat în Imperiul Rus. Ba mai mult, în anul 1841, Mihail Voronțov i-a oferit lui Karl Tardent aproape 30 de desetine de pământ în Akkerman, pentru crearea unei moșii experimentale de viticultură și vinificație.

«Cartea lui Karl Tardent «Viticultura și vinificația» a devenit prima lucrare științifică în acest domeniu din Imperiul Rus și din toată Europa de Est. Eu aș spune chiar că este una dintre primele lucrări despre ampelografie – știința care studiază morfologia și fiziologia strugurilor, tipurile și soiurile acestora. Pe atunci, ampelografia și viticultura încă nu erau formate ca discipline științifice. Ele abia apăreau în această regiune. În 1854, Karl Tardent a descris 52 de soiuri de struguri», mai povestește Ion Gherciu, menționând că tot atunci, la Chișinău și Odessa, au început să fie organizate expoziții agricole, elvețienii ocupând primele locuri la acestea.

«Această istorie m-a inspirat foarte mult. Atunci a și apărut ideea creării vinului cu brandul «Bessarabie», care să păstreze amintirile despre vinificația elvețiană din Basarabia și care ar putea fi promovat în Europa. Eu am înregistrat brandul în Elveția și în Uniunea Europeană. Bineînțeles, pentru toate acestea a fost nevoie de mijloace colosale, timp, muncă și entuziasm – producerea vinului este deocamdată o pasiune pentru mine și nu o sursă de venit. Eu aduc cele mai bune vinuri, care sunt deja fermentate, de la sudul Moldovei, din Leova, Cantemir, Purcari și Crocmaz – așa e mai simplu din punct de vedere al logisticii și al finanțelor», ne-a mărturisit Ion Gherciu.

După aceasta, sub stricta monitorizare a lui Ion Gherciu, în Elveția, se produce vinul cu marca «Bessarabie». Vinificatorul alcătuiește cupaje după propriul gust, păstrând vinurile în butoaie din stejar elvețian. După maturarea vinurilor, comandă îmbutelierea lor în conformitate cu legile și tradițiile elvețiene, menționând că pentru consumatorii locali este foarte important să simtă «prezența» lor în produsul pe care îl cumpără.

«Și toate acestea – în centrul Europei unde, în afară de propriile vinuri extraordinare, mai sunt vinuri din toată lumea. Elvețienii sunt foarte exigenți față de noile produse, la fel ca și față de noii concurenți. Pentru a fi recunoscut, este nevoie de mulți ani de muncă intensă», a mai spus Ion Gherciu, subliniind că pentru el, în afară de calitate, este foarte important că vinurile sale «sunt vinuri cu istorie, sens și simboluri».

Text: Ecaterina Cojuhari
Prezentare: Cristina Demian
Imagine de fond: Ecaterina Cojuhari