Jizdan: „Pleacă cei care au insistat pentru demisia guvernului Sandu și o coaliție cu PSRM”

Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova (PDM) va propune introducerea pe ordinea de zi a Biroului permanent toate proiectele privind condiționalitățile UE pentru primirea tranșei a doua de ajutor, inclusiv legea cu privire la organizațiile non-guvernamentale. Declarația a fost făcută de deputatul Alexandru Jizdan, în cadrul unui briefing din 20 mai. El a subliniat că guvernul Chicu continuă să aibă susținerea PDM și a majorității parlamentare.

Declarația a fost făcută în pofida faptului că, anterior, premierul Ion Chicu a declarat că adoptarea proiectului de lege cu privire la organizațiile neguvernamentale „nu poate fi votată în redacția actuală și în redacția sugerată de partenerii noștri din UE”.

Alexadru Jizdan s-a referit și la plecările recente ale unor deputați din fracțiunea PDM.

„PDM condamnă vehement tetativele directe de corupere a deputaților și face apel la unitate. Dezaprobăm metodele obscure folosite în atragerea deputaților PDM în diferite jocuri înguste, folosirea vechilor metode de traseism și corupere politică. Foștii deputați sunt forțați pentru a aduce haos și instabilitate politică în țară”, a declarat parlamentarul.

Potrivit lui Alexandru Jizdan, plecările au legătură cu investigarea jafului din sectorul bancar și insolvabilitatea Aeroportului Internațional Chișinău.

„Aceste tentative coincid cu momentul în care mai multe dosare de rezonanță din societate, care au afectat economic țara și cetățenii, printre care furtul miliardului și concesionarea aeroportului se apropie de finalitate și urmează a fi trași la răspundere penală cei vinovați. Plecările nu au legătură cu viziuni diferite. Pleacă cei care au insistat cel mai mult pentru demisia guvernului Sandu și o coaliție cu PSRM. Dacă ai viziuni diferite, spui. Ei au tăcut până acum și chiar echipele lor din teritoriu au aflat din presă despre plecările lor”, a declarat fostul ministru de Interne.

Deputatul a adresat un mesaj pentru colegii săi.

„Suntem o echipă puternică care se curăță de toți cei care cred că politica este despre interese personale și bani. PDM s-a rupt de trecut, nu vrem să trecem prin aceleași greșeli. (…) Facem apel la opoziția de dreapta să nu se lase mințiți de grupul Șor-Candu care cu siguranță nu își doresc un parcurs european”, a conchis Jizdan.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Zborurile în nordul și centrul țării, restricționate temporar (UPDATE)

(ACTUALIZARE 17:58) Ministerul Apărării a informat că drona a părăsit spațiul aerian național.

În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în după-amiaza zilei de 31 octombrie, fiind detectată inițial în direcția localității Plopi, raionul Rîbnița. Aparatul de zbor a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, care a precizat că, în contextul incidentului, spațiul aerian a fost închis temporar în nordul și sudul țării.

Potrivit instituției, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat zborul neautorizat la ora 16:24. Drona se deplasa din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană.

Ulterior, aparatul de zbor a fost identificat în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Din motive de securitate, la ora 16:46 a fost restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării, iar la ora 16:52 – în zona centrală.

La ora 16:54, drona a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

În acest context, Ministerul Apărării a îndemnat cetățenii să nu se apropie de aparatele de zbor suspecte sau de eventualele fragmente ale acestora și să nu le atingă ori să le deplaseze, deoarece pot conține elemente explozive.

Persoanele care descoperă astfel de obiecte sunt rugate să rețină locul în care se află, să se îndepărteze la o distanță de cel puțin 500 de metri și să evite utilizarea telefonului în apropierea acestora. Ulterior, trebuie să apeleze Serviciul 112.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: