screenshot

Jurnalist ucrainean, mesaj către Putin: „Ești un criminal nazist și te așteaptă tribunalul unde au stat hitleriștii”

Jurnalistul Dmitri Gordon susține că se bucură că autoritățile de la Moscova au inițiat un dosar penal pe numele său – pentru „îndemnuri publice la război, diseminarea urii interetnice și răspândirea informațiilor false despre armata rusă”. Acesta a publicat o adresare video către președintele rus, Vladimir Putin, în care îl numește „criminal de război” și „nazist”.

Pentru mine este o mare onoare și fericire să primesc acum din partea Fed. Ruse un dosar penal. Este o dovadă a faptului că îmi îndeplinesc datoria civică și omenească în mod corect”, a declarat jurnalistul.

Dmitri Gordon a transmis un mesaj pentru armata rusă: „Trupele voastre ucid bebeluși, copii, femei, bătrâni. Bombardează spitalele și maternitățile ucrainene, grădinițe și școli. Nimicesc orașele noastre. Practic nu a mai rămas nimic din Mariupol. Harkov și Cernigov sunt distruse, la fel ca și alte orașe înfloritoare ale Ucrainei. Ucraina, care nu a făcut nimic rău Rusiei”.

Jurnalistul a subliniat că se află în Ucraina. El s-a adresat către Vladimir Putin:

Nu mi-este frică de nimic. Știu că ordinul despre inițierea dosarului penal l-a dat personal Vladimir Putin. Vreau să mă adresez către acest criminal de război și nazist: Vladimir Putin, nu veți speria nici Ucraina, nici pe mine. Vladimir Putin, nu eu sunt criminalul. Dumneata ești criminalul nazist. Și vei sta într-un nou tribunal, în locul procesului de la Nürnberg. Pe același loc pe care au stat hitleriștii. (…) Alături de adepții dumitale, vei arde în iad!”,

Gordon

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Rusia intenționează să deschidă 15 secții de votare în Transnistria. În pofida protestului Chișinăului

În regiunea transnistreană au fost publicate adresele a 15 secții de votare care vor fi deschise în 8 localități din stânga Nistrului, în contextul alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse. Acest lucru se întâmplă în pofida notei de protest transmise de Chișinău ambasadorului agreat al Rusiei, întrucât deschiderea secțiilor nu a fost coordonată cu autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Potrivit presei locale, CEC al Rusiei a decis să deschidă, pe 20 septembrie, secții de votare în toate orașele din regiune: Tiraspol, Bender, Dnestrovsc, Slobozia, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbnița și Camenca.

La alegeri vor putea participa cetățenii care dețin pașaportul cetățeanului Federației Ruse sau pașaportul pentru călătorii în străinătate, pașaportul cetățeanului URSS (dacă în acesta este indicată apartenența la cetățenia Federației Ruse) ori un certificat pentru intrarea (revenirea) în Rusia. Locuitorii din regiunea transnistreană vor putea vota și în baza pașaportului pentru călătorii în străinătate al cetățeanului Federației Ruse cu termenul de valabilitate expirat.

***

Amintim că, pe 28 august, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile pentru Duma de Stat. Detalii AICI

Pe 29 august, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a declarat că Ambasada Rusiei la Chișinău a coordonat cu autoritățile constituționale deschiderea unei singure secții de votare la Chișinău. Ministerul a adăugat că intenția de a deschide suplimentar 16 secții este inacceptabilă. Detalii AICI.

Pe 3 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest în legătură cu intenția Rusiei de a deschide 16 secții de votare în raioanele din stânga Nistrului. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: