screenshot/NM

Jurnalista Elena Pahomova: „Da, sunt propagandist. Fac propaganda dragostei față de țara mea”

La protestul organizat pe 21 decembrie în fața Parlamentului, de către PSRM și „Congresul Civic”, a participat și jurnalista Elena Pahomova, un critic aprins al actualei guvernări, care a declarat în repetate rânduri că drepturile vorbitorilor de limbă rusă ar fi încălcate. Aceasta a menționat că presa care nu reflectă protestul de astăzi ar fi adepta cenzurii.

Nu am văzut să transmită cineva live de aici (NM difuzează live protestul, nota redacției). Dacă se va întâmpla, sunt curioasă să ascult comentariile. Cine astăzi nu este alături de noi, acela susține cenzura în Republica Moldova. Cei care se bucură cu răutate, iar în unele redacții de presă au fost deschise sticle cu șampanie și au considerat că: „slăbuț au acționat”. (…) Ei nu sunt îngrijorați de o eventuală propagandă. Deși, sinceră să fiu, da, eu sunt propagandist. Știți pentru ce fac propagandă? Dragostea pentru țara mea, pentru istorie, pentru arhitectură, față de oamenii demni”, a menționat Pahomova.

Amintim că Elena Pahomova este jurnalistă, moderatoarea unei emisiuni la postul NTV, care face parte din holdingul media Exclusiv Media (aparține deputatului PSRM Corneliu Furculița). Anterior, a mai lucrat la NIT, a fost director de programe și moderatoarea emisiunii  «Заметки на полях» de la Publika TV. Din 2013 până în 2016 a lucrat la postul de televiziune „Pervîi Prednestrovskii” din Tiraspol: la început în calitate de redactor-șef, iar ulterior, director de programe. Ulteropr, a fost director general și producătoarea postului TV RTR-Moldova.

A fost scenarista unor documentare despre istoria Moldovei, publicate cu susținerea președintelui de atunci Igor Dodon. În 2017 a fost numită șefa „Consiliul societății civile” pe lângă președintele Igor Dodon.

Amintim că protestul a fost organizat de PSRM, alături de reprezentanții „Congresului Civic”. Motivul este decizia Comisiei Situații Excepționale de a suspenda, pe durata perioadei de urgență, licența de emisie pentru șase posturi de televiziune afiliate Partidului „ȘOR”.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: