пропаганда

Guvernul Federației Ruse a aprobat un proiect de lege care interzice așa-numita „propagandă a ideologiei childfree”, invocând necesitatea de a proteja „valorile familiale tradiționale”. Informația a fost făcută publică de agenția RIA Novosti, citând concluzia oficială a cabinetului guvernamental. Conform documentului, se propune stabilirea unor măsuri de protecție a societății

O profesoară de la liceul „Anton Cehov” din Chișinău ar fi transmis mai multe mesaje propagandistice în cadrul primei lecții a acestui an școlar, în care s-a discutat despre pace. Acesta a vorbit elevilor despre legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex odată cu integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană,

Parlamentul bulgar a adoptat pe 7 august, cu o largă majoritate, un amendament care interzice „propaganda” LGBT în școli. Această decizie a stârnit critici din partea ONG-urilor și a unor surse mass-media, care consideră că se aseamănă cu măsurile adoptate în Rusia și Ungaria, contestate la rândul lor în Uniunea

Un cetățean rus a fost condamnat la cinci ani și patru luni de închisoare pentru tentativa de a incendia biroul redacției RIA Novosti, în Berlin. Hotărârea împotriva lui Dmitrii Bagrash, în vârstă de 56 de ani, a fost dată de Tribunalul de Stat din Berlin pe 22 iulie, informează Spektr

Organul responsabil de relații externe al regiunii transnistrene a publicat, pe 4 iulie, o declarație în care critică rezoluția adoptată de Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) privind represiunile de pe malul stâng al Nistrului. Autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol au calificat documentul Adunării Parlamentare

Majoritatea moldovenilor pledează pentru păstrarea statutului de neutralitate al țării, inclusiv datorită propagandei Kremlinului și a fricii că Rusia va ataca Republica Moldova dacă va fi dezbătută o eventuală inițiativă de modificare a Constituției. Opinia a fost formulată de președinta țării Maia Sandu, într-un interviu pentru France24. „Constituția prevede statutul

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă a comentat expulzarea din țara noastră a directorului general al portalului pro-rus Sputnik Moldova Vitalii Denisov. Potrivit lui Vodă, acesta a fost deportat, din cauză că portalul pe care-l conduce se ocupă cu „atacuri informaționale, minciună, propagandă și dezinformare”. Reprezentantul Guvernului a declarat

În comunitățile românești din diaspora au început să apară ziarul „Țara mea”, scrie Europa Liberă România. Publicația conține informații care sunt adesea folosite de propaganda putinistă pentru a exploata fobiile despre occident – consipirații precum că li se vor lua copiii, va fi legalizată pedofilia și concepția de părinte 1

Recunoștința, slujirea Rusiei și eroismul vor fi temele cheie în ciclul de activități extracurriculare „Conversații despre lucruri importante” în noul an școlar din Federația Rusă. Aceasta rezultă din noile recomandări metodologice ale Institutului pentru Strategia de Dezvoltare a Educației de la Moscova, informează Агентство. Pe 16 august, institutul a publicat

Declarația președintelui Parlamentului Igor Grosu despre faptul că păcura îngropată de Termoelectrica este doar „propagandă a Kremlinului” a fost o greșeală, care s-a produs în urma asocierii negative pe care o are față de Renato Usatîi, cel care a dezvăluit informația respectivă. Precizarea a fost făcută de membrul Organizației Locale

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x