Kievul, gata de negocieri cu Moscova? Kuleba: doar prin intermediari și după retragerea trupelor

Ucraina este pregătită să înceapă negocierile cu Rusia, dar printr-un intermediar și după retragerea trupelor. Declarația a fost făcută de ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba într-un interviu pentru ziarul italian Corriere della Sera, scrie Radio Svoboda. 

Kuleba a subliniat că un dialog direct între Putin și Zelenski este imposibil și că în cazul retragerii trupelor ruse, Ucraina trebuie să fie sigură că aceasta „nu este înșelăciune, ca apoi să se întoarcă și să atace din nou”.

Totodată, oficialul ucrainean a spus că medierea unei persoane terțe este posibilă în aceste condiții.

Pe 10 august se împlinesc 533 zile de război în Ucraina. Pe 24 februarie 2022, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina. Liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a declarat stare de război în Ucraina.

Anterior, președintele Vladimir Zelenski a prezentat 10 puncte ca fiind propunerile Ucrainei pentru realizarea păcii cu Rusia. Propunerile au fost anunțate în cadrul unui discurs de la G20. Printre acestea se enumeră retragerea trupelor ruse, prevenirea escaladării și eliberarea prizonierilor. Potrivit vicepreședintelui Parlamentului Republicii Moldova Mihai Popșoi, „Zelenski a anunțat că unul din punctele de negociere, de fapt, una din precondiții pentru a negocia, pentru a discuta cu Kremlinul este soluționarea conflictului transnistrean”.

În august 2022, reprezentanții Kremlinului declarau că Moscova este dispusă să negocieze o soluţie „paşnică”, dar cu propriile sale condiţii. Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, condiţiile Moscovei pentru oprirea acţiunii militare „sunt bine cunoscute”: „Aceste condiţii au fost convenite la Istanbul şi de către negociatorii ambelor părţi. După aceea, partea ucraineană a respins consensul şi a abandonat calea negocierilor”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Vladimir Zelenski

Vasile Tofan s-a întâlnit cu Vladimir Zelenski, la Kiev. Ce au discutat (VIDEO)

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, s-a întâlnit luni, 26 octombrie, la Kiev, cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Cei doi oficiali au discutat despre proiecte de infrastructură, cooperarea în domeniul securității, gestionarea resurselor de apă și integrarea europeană a celor două țări.

Potrivit mesajelor publicate de cei doi oficiali după întrevedere, printre subiectele abordate s-au numărat construcția și modernizarea podurilor, drumurilor și căilor ferate, precum și consolidarea conexiunilor energetice dintre Republica Moldova și Ucraina.

Tofan a menționat și gestionarea comună a resurselor de apă, în special a râului Nistru, precum și identificarea unor noi oportunități pentru companiile din ambele țări.

„Am abordat și aspectele legate de securitate, inclusiv situația din Transnistria și consolidarea cooperării militare dintre țările noastre. Astăzi, prim-miniștrii Ucrainei și Republicii Moldova au semnat un acord de cooperare în acest domeniu. Este important ca eforturile noastre comune să se concretizeze în rezultate pentru cetățenii și țările noastre”, a mai precizat Vladimir Zelenski.

Amintim că, pe 26 octombrie, Vasile Tofan efectuează o vizită la Kiev, alături de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vasile Bolea, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Șeful Guvernului de la Chișinău a avut o întrevedere cu premierul Ucrainei, Seghei Korețki. Oficialii au discutat și despre dezvoltarea rutelor de transport, modernizarea punctelor de trecere a frontierei, consolidarea conexiunilor energetice și coordonarea gestionării resurselor de apă ale Nistrului. De asemenea, prim-miniștrii au participat la semnarea unui acord de cooperare tehnico-militară, care va facilita schimbul de experiență și utilizarea tehnologiilor ucrainene pentru protejarea spațiului aerian.

Tofan mai are programată o întâlnire cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: