novostipmr.com

Krasnoselski, o nouă adresare către Maia Sandu: „Avem o situație critică reală din cauza dvs“. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, s-a adresat din nou către președinta Maia Sandu. El a spus că „Moldova împiedică aprovizionarea cu gaze către Transnistria” și că situația actuală din regiune ar fi din cauza șefei statului. Totodată, el a anunțat că regiunea va informa mai multe structuri, printre care ONU și Crucea Roșie, despre „încercările de discriminare” din partea Chișinăului în raport cu locuitorii Transnistriei. NewsMaker a solicitat o reacție din partea Președinției și Biroului politici de reintegrare. Într-un comentariu pentru NewsMaker, Biroul politici de reintegrare a îndemnat Tiraspolul „să-și revizuiască comportamentul”. 

„Doamna Sandu, vreau să mă adresez către dumneavoastră. Povestiți foarte interesant despre faptul că sunteți gata să furnizați gaz Transnistriei. (…) Vă spun deschis, Moldova împiedică aprovizionarea cu gaze către Transnistria. Avem o situație critică reală din cauza dumneavoastră. Anume dumneavoastră discriminați cetățenii transnistreni. (…) Ajunge să vă ocupați cu intrigă și speculații”, a spus Krasnoselski într-un video postat pe rețelele de socializare.

Totodată, el s-a referit la cărbunele propus de Ucraina. „Nu induceți în eroare oamenii”, a comunicat el, adăugând că „aceste cărbune, potrivit criteriilor tehnice, nu sunt potrivite pentru MGRES, asta toți știu foarte bine”.

În același video, Krasnoselski a spus că regiunea va informa mai multe structuri, printre care ONU, Crucea roșie, dar și pe participanții formatului 5+2 despre „încercările de discriminare” din partea Chișinăului în raport cu locuitorii regiunii transnistrene „pentru a câștiga anumite dividende”.

Într-un comentariu pentru NewsMaker, Biroul politici de reintegrare a declarat că „ofertele evocate în repetate rânduri de către Chișinău privind deplina deschidere a autorităților Republicii Moldova de a acorda asistența umanitară necesară persoanelor vulnerabile, spitalelor, școlilor, centrelor sociale etc. din regiunea transnistreană nu doar că au primit un refuz categoric din partea Tiraspolului, dar și au rezultat cu avertizări din partea factorilor propagandistici la adresa angajaților din diverse structuri din regiune privind aplicarea sancțiunilor în cazul acceptării ajutoarelor din partea Chișinăului”.

„Îndemnăm factorii de la Tiraspol să-și revizuiască comportamentul și să vină în întâmpinarea așteptărilor cetățenilor cu domiciliu în regiune care de mai mult timp așteaptă ajutoarele oferite de Chișinău în comun cu donatorii externi”, au menționat reprezentanții Biroului.

Actualizare: A reacționat la declarațiile lui Krasnoselski și purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„În loc să furnizeze gaze naturale cetățenilor din regiunea transnistreană, propaganda rusească și reprezentanții săi de la Tiraspol continuă să răspândească dezinformări, despre care am avertizat și în comunicarea publică de ieri. În loc să se concentreze pe soluții reale pentru oameni, perpetuează retorica falsurilor, încercând să distragă atenția de la problemele reale”, a declarat Vodă.

***

Pe 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc prin sistemul său de transport de gaze. S-a întâmplat odată cu expirarea contractului de tranzit, care nu a fost prelungit din cauza invaziei ruse.

Înainte de aceasta, pe 28 decembrie 2024, concernul rusesc Gazprom a informat Moldovagaz – companie fiică pe care o controlează – că nu va mai livra gaze naturale în R. Moldova, care erau direcționate în regiunea transnistreană. În pofida angajamentelor contractuale, Gazprom a oprit livrările începând cu 1 ianuarie 2025. A invocat neachitarea unei pretinse datorii care nu a fost confirmată în urma efectuării unui audit internațional.

În ianuarie curent, liderul de facto al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski a fost la Moscova. Informația, apărută inițial în presă, a fost confirmată de președinta Maia Sandu pe 14 ianuarie. Ea a declarat că știe despre vizită și că autoritățile încurajează soluționarea problemei din regiune încât locuitorii să aibă cât mai curând căldură, curent electric și apă. Detalii AICI. Presa a scris că Vadim Krasnoselski a plecat la Moscova, de pe Aeroportul Chișinău, pe 10 ianuarie și a revenit pe 14 ianuarie.

Pe 15 ianuarie, Krasnoselski a anunțat că principalul rezultat al vizitei sale la Moscova este că gazele rusești vor ajunge în Transnistria. Totuși, el nu a precizat cum vor fi livrate. Detalii AICI. Pe 16 ianuarie, Moscova a declarat că este pregătită să ajute regiunea transnistreană în privința alimentării cu gaz, însă Chișinăul trebuie să asigure livrarea în stânga Nistrului și încheierea contractelor. Detalii AICI.

Tot pe 16 ianuarie, premierul Dorin Recean a declarat că a vorbit cu Vadim Krasnoselski, după ce ultimul a revenit de la Moscova. Potrivit lui Recean, Krasnoselski s-a întors „cu impresia că Moscova a hotărât problema, or Moscova nu i-a oferit o soluție pe gaze naturale”. Detalii AICI.

Cu o zi înainte, pe 15 ianuarie, coproprietarul Natural Gaz Arcadie Vicol a anunțat că firma sa a încheiat un contract-cadru cu Tiraspoltransgaz pentru a livra gaz în Transnistria. El susținea că este vorba de gaz european, nu din Rusia. Ulterior, presa rusă a scris pe surse că Moscova ia considerare achiziționarea de gaze pentru stânga Nistrului de pe piețele spot europene, prin intermediul Natural Gaz. A doua zi, premierul Dorin Recean a sugerat că, de fapt, respectivul contract-cadru ar face parte dintr-o operațiune rusească de destabilizare a Moldovei. Atât premierul cât și vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian au calificat drept „schemă” intenția Natural Gaz de a furniza gaz către Tiraspoltransgaz. Detalii AICI.

Contractul-cadru încheiat de Natural Gaz și Tiraspoltransgaz a atras atenția Serviciului de Informații și Securitate, care l-a audiat pe Arcadie Vicol. Omul de afaceri a declarat că nu i-au fost înaintate învinuiri – contrar informațiilor din presa națională despre presupuse acuzații de „trădare de patrie”. Detalii AICI.

Pe 17 ianuarie, Vadim Krasnoselski s-a adresat către Maia Sandu. El a spus că oficialii de la Chișinău se împotrivesc livrărilor de gaze pe malul stâng, după ce Natural Gaz a încheiat un contract-cadru cu Tiraspoltransgaz. Krasnoselski i-a solicitat șefei statului să permită ca resursa energetică să fie livrată în regiune. În reacție, Președinția a declarat că afirmațiile lui Krasnoselski sunt o „distorsionare gravă a realității”, subliniind că singura companie abilitată să furnizeze gaz în regiunea transnistreană este Moldovagaz. Detalii AICI.

Pe 20 ianuarie, Vadim Krasnoselski a spus că este de acord ca gazul în Transnistria să fie livrat prin intermediul Moldovagaz și a adăugat că regiunea „garantează plata”. Detalii AICI. Amintim în context că pe 2 ianuarie Moldovagaz și Energocom au anunțat că sunt dispuse să ofere asistență, inclusiv suport tehnic și comercial, companiei Tiraspoltransgaz în organizarea achiziției de gaze pe orice platformă europeană. Se preciza că achiziția poate avea loc „pe baza condițiilor de piață”. Detalii AICI. Atunci, Tiraspoltransgaz a refuzat propunerea.

Pe 20 ianuarie, Chișinăul a declarat că analizează solicitarea Tiraspolului. Ultimul, potrivit autorităților de la Chișinău, a propus ca plata pentru gazele livrate în regiunea transnistreană, inclusiv achiziția și transportarea acestora la hotarul cu Republica Moldova să fie realizată de companii terțe, iar Tiraspoltransgaz să achite doar costurile tranzitului pe teritoriul țării. Detalii AICI. Președinta Maia Sandu a adăugat că autoritățile vor analiza ce companii sunt implicate în acest proces și a menționat că Moldovagaz poate lucra doar cu entități care respectă cadrul legal. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Să ne gândim că rudele noastre lucrează în alte țări”. Sandu, despre lucrătorii străini care vin în Moldova

Moldova are deficit de forță de muncă. Chiar dacă există oameni din alte țări decât UE care au venit să muncească, salariile nu sunt suficient de mari pentru a genera valuri de migrație. Declarațiile au fost făcute de președinta Maia Sandu, în contextul discuțiilor despre lucrătorii străini. Șefa statului a adăugat că autoritățile își doresc în primul rând ca moldovenii să lucreze acasă, însă acolo unde nu este suficientă forță de muncă, aceasta trebuie asigurată în mod controlat. „Trebuie să ne gândim că rudele noastre lucrează în alte țări și noi vrem să fie tratate cu respect, iar noi aici acasă nu putem să dăm dovadă de puțină atitudine pozitivă și corectă”, a adăugat șefa statului.

„Avem deficit de forță de muncă în R. Moldova, deci asta este clar. (…) Acum, forță de muncă există, dar ea nu e interesată dintr-un motiv sau altul, pentru că salariile nu sunt suficient de mari, pe potriva așteptărilor lor sau, mă rog, din alte motive”, a declarat șefa statului, la ediția din 30 mai a emisiunii sale online „Jurnal politic”. Maia Sandu a spus că „de la această discuție în care recunoaștem că avem un deficit de forță de muncă și până la a ne speria că vine un mare val de migranți peste R. Moldova, este o distanță foarte mare”.

Președinta a declarat că Moldova a deschis piața pentru cetățenii UE. „Și e normal să fie așa, pentru că sute de mii de moldoveni lucrează în Uniunea Europeană. (…) Ca moldovenii noștri să lucreze în Uniunea Europeană e ok, dar dacă să vrea să vină… și crede-mă că nu rup ușa cetățenii UE să vină să lucreze în R. Moldova”, a menționat șefa statului.

Maia Sandu a adăugat că „există și oameni din alte țări decât UE care au venit să muncească aici, dar asta nu înseamnă că e un proces necontrolat, că oricine din orice colț al lumii vine în R. Moldova să lucreze”. „Există proceduri, instituții ale statului care verifică foarte riguros. (…) Deci, nu există un pericol major și nici salariile în R. Moldova nu sunt atât de mari încât să vedem aceste valuri de migrații care vin pentru Moldova”, a declarat președinta.

Potrivit șefei statului, „pe de o parte trebuie să vedem cum reducem impedimentele ca mai mulți moldoveni să se angajeze”. „Sigur că noi ne dorim, în primul rând, moldovenii să lucreze, să aibă locuri de muncă aici, acasă. Dar acolo unde nu se rezolvă problema cu moldoveni cred că trebuie să, așa cum am zis, controlat, dar să putem să avem forță de muncă suficientă”, a spus Maia Sandu.

„Trebuie să ne gândim că rudele noastre lucrează în alte țări și noi vrem ca rudele noastre care lucrează peste hotare, pentru că avem un milion de oameni care lucrează peste hotare, să fie tratate cu respect, iar noi aici acasă nu putem să dăm dovadă de puțină atitudine pozitivă și corectă. Repet, oamenii aceștia nu sunt aici să ne ia nouă bucățica de pâine, ei muncesc pentru ceea ce obțin și, în multe cazuri, sunt de acord să lucreze pentru un salariu mai mic decât salariul pentru care suntem noi gata să lucrăm aici”, a conchis Maia Sandu.

***

Amintim că, pe 4 mai 2026, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, declara că Republica Moldova este sub nivelul minim al productivității din Uniunea Europeană la toate capitolele. „Ca să ajungem la minimul productivității Uniunii Europene, noi avem nevoie de 300 de mii de oameni. (…) Eu personal, sunt de părere că trebuie să facem import de forțe de muncă”, adăuga oficialul. 

Ulterior, pentru NewsMaker, Osmochescu a spus că Moldova are nevoie de aproximativ 100 de mii de muncitori migranți.

Mai târziu, pe 20 mai, oficialul a declarat că nu a vorbit niciodată despre necesitatea de import a 300 de mii de oameni, ci de maximum posibil pe care țara îl poate include în cifrele sale – de circa 100 de mii. Ministrul a menționat că a venit cu precizări pentru a „liniști spiritele din Republica Moldova”, după ce a auzit mai multe discuții la acest subiect.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: