UNFPA

La Chișinău va fi construită încă o școală. Ministrul Educației: Avem un număr foarte mare de copii 

Ministerul Educației va construi la Chișinău, cu sprijinul Băncii Mondiale, o școală. Acum este în căutarea unui teren pentru instituția de învățământ. Precizările au fost făcute de ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun. Potrivit oficialului, în școlile din Chișinău se înregistrează un număr mare de elevi. Totuși, a adăugat ministrul, o școală nouă pentru o mie de copii „nu o să schimbe dramatic lucrurile”. 

Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a declarat că la Chișinău „clasele sunt suprapline”. „Avem un număr foarte mare de copii în clasă. Aici această problemă nu o să se rezolve dacă nu o să existe voință politică, în primul rând la nivel local. Avem și instituții de învățământ cu o rată de utilizare a spațiilor foarte mică. Cred că aici primăria ar trebui să gândească cum poate să facă mai bine uz de toate spațiile pe care le deține”, a declarat Perciun.

Totodată, el a anunțat că în capitală va fi construită o nouă instituție de învățământ.

„Aici cred că va trebui să intervenim și noi. Urmează să gândim mai clar cum putem contribui din partea autorității publice centrale la rezolvarea acestei probleme. Bineînțeles că și primăria, în primul rând, trebuie să facă un efort mai mare. Noi urmează să construim o școală în municipiul Chișinău din proiectul Băncii Mondiale. Suntem acum în procesul de identificare a terenului, a locației, dar bineînțeles că o școală – chiar și o școală mare pentru o mie de copii pentru municipiul Chișinău – nu o să schimbe dramatic lucrurile. Aici este nevoie de mai multă implicare din partea tuturor”, a conchis ministrul Educației.

În septembrie 2023, expertul în politici economice Veaceslav Ioniță declara că în prezent avem migrația internă a tinerilor spre municipiul Chișinău și Bălți. În municipiul Chișinău, numărul elevilor a crescut cu 18,6%, în Bălți cu 13,3%. La Telenești a scăzut cu 16%, Nisporeni – minus 14,3%, în Cantemir a scăzut cu 14,1%, în Basarabeasca și Cimișlia – cu câte 12,4%, iar la Leova – minus 12%. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Suntem pregătiți”. Reacția Yandex Go după ce a fost obligat de Chișinău să-și dezvăluie proprietarii

Yandex Go în Republica Moldova a declarat că este deschisă dialogului cu autoritățile și că este pregătită să prezinte informațiile solicitate, după ce Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului (CEIISS) a obligat compania să prezinte documente privind proprietarii și beneficiarii efectivi ai companiei. Afirmațiile au fost făcute într-un comentariu pentru NewsMaker.

„Suntem deschiși dialogului cu autoritățile publice și suntem pregătiți să furnizăm, în conformitate cu procedurile stabilite, informațiile solicitate”, a declarat compania.

Totodată, Yandex Go susține că datele cu caracter personal ale utilizatorilor din Republica Moldova sunt prelucrate în conformitate cu legislația națională și cu asigurarea unui nivel corespunzător de protecție.

„Pentru prelucrarea datelor utilizatorilor Yandex Go din Moldova folosim serverele unui furnizor global de top, amplasate pe teritoriul Uniunii Europene și supuse legislației europene, inclusiv Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR)”, a adăugat firma.

Amintim că, pe 15 octombrie, CEIISS a decis că activitatea Yandex Go în Republica Moldova va fi supusă unei „evaluări aprofundate” pentru a verifica posibilele riscuri pentru securitatea informațională și protecția datelor personale. Compania a fost obligată să în termen de 20 de zile documente și informații, inclusiv despre proprietari și beneficiarii efectivi.

Totodată, pe 16 octombrie, ministra Finanțelor, Victoria Belous, a admis că în sectorul taxi există evaziune fiscală, avertizând public că nu va tolera nedeclararea veniturilor companiilor și a șoferilor.

Activitatea Yandex Go a revenit în atenția publică după atacurile cu drone asupra unor centre de date ale companiei din Rusia, urmate de probleme de funcționare a platformei în Moldova. Situația a readus în discuție locul în care sunt stocate datele utilizatorilor moldoveni și cine are acces la ele. Reprezentanții serviciului au declarat pentru NewsMaker că acestea sunt păstrate pe serverele unui furnizor din Uniunea Europeană.

Ulterior, pe 13 octombrie, Radio Europa Liberă a publicat o investigație potrivit căreia grupul Yandex a obținut venituri de peste șapte milioane de euro în Moldova în 2024, în timp ce compania sa înregistrată la Chișinău nu ar fi declarat venituri și nu ar fi plătit impozite în acel an.

Securitatea datelor utilizatorilor a fost discutată și anterior. Reamintim, în 2023, Yandex a respins informațiile privind accesul FSB la datele clienților din Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: