„La Geocentru cultivăm peste 100 de soiuri de flori” – Lelica Aurelia, antreprenoare, clientă Microinvest

Psihologii spun că florile pot anihila emoțiile negative, atrag zâmbete și creează o stare energetică relaxantă. Familia Lelica, fondatoarea companiei Geocentru, amplasată pe șoseaua Hîncești, au reușit să își transforme pasiunea pentru flori într-o afacere profitabilă și zilnic aduc priviri pline de admirație pe fața oamenilor îndrăgostiți de aceste plante colorate și aromate.

Astăzi, Aurelia împreună cu soțul său gestionează peste 2000 de metri pătrați de sere cu flori decorative și arbuști. Și-au început afacerea cu pași mici și la momentul oportun au apelat pentru investiții la compania Microinvest, cu care spun că au o colaborare mai mult decât frumoasă. Află ce soiuri de flori găsești la ei, care este formula succesului într-o afacere de cultivare a plantelor decorative și cum reușesc să țină pasul ultimelor inovații din acest domeniu.

Aurelia, spune-ne când și cum a luat viață afacerea voastră „înfloritoare”?  

Primele gânduri să explorăm acest domeniu s-au conturat încă în 2014. Am decis să arendăm o seră mică și să cultivăm soiuri noi de flori, care nu existau la acel moment în Moldova. Ne-am îndrăgostit din prima de această îndeletnicire, dar încă eram sceptici dacă merită să ne extindem rapid, ca să nu dăm greș. Am ales să ne dezvoltăm cu pași mici, dar încrezători. Cel mai mult ne-a motivat entuziasmul oamenilor impresionați să descopere soiuri nemaivăzute de flori, în sute de nuanțe și varietăți. Nu este ușor, e multă muncă cu florile, dar roadele frumoase ne motivează să continuăm. În plus, noi chiar facem asta din plăcere și depunem mult suflet și efort.

Ce soiuri de flori cultivați și de unde importați răsadurile?

Cultivăm peste 100 de soiuri de flori, în diverse compoziții. Răsadul și chiar solul, le importăm direct din Italia, una din cele mai dezvoltate țări în această nișă. Avem un asortiment exclusiv în Moldova, în care se numără flori neobișnuite, precum: Mecardonia, Salvia, Thunbergia, Scaevola, dar și soiuri foarte populare la noi, precum: Surfinia, Begonia, Mușcata, Crizantema. Punem accent pe calitate și inovație. Mergem anual la traininguri de dezvoltare în Italia, unde aflăm informații noi și utile despre cum să creștem corect fiecare soi.

Cât de dificil este să întreții peste 2000 de metri pătrați de sere și cât de rentabilă este această afacere în Moldova?

Condiția numărul 1 ca să crești flori mari și frumoase este igiena. Noi nu folosim chimicale, asigurăm ventilare în sere și menținem mereu temperatura potrivită. În plus, avem și „ajutori” – șopârlele, oaspeți respectați în serele noastre, care mențin sub control numărul de insecte. Florile le udăm manual, ca să nu le stricăm mugurii și să primească cantitatea necesară de apă. Pentru Moldova, să întreții tot anul împrejur peste 2000 de metri pătrați de sere este destul de dificil, țara noastră nu are un potențial atât de mare de vânzare. Astfel, noi creștem și cultivăm flori primăvara și toamna, iar pe timp de iarnă, spațiul îl utilizăm pentru producerea și stocarea brichetelor.

Care este rolul Microinvest în cronologia afacerii voastre?

Microinvest a fost alături de afacerea noastră atunci când am avut cel mai mult nevoie. Am apelat la ei printr-o recomandare, iar la scurt timp am luat primul credit Business. Noi personal avem o colaborare foarte frumoasă. În afacerea noastră, ca în oricare afacere, sunt importante calități precum: operativitatea și flexibilitatea. De exemplu, sunt momente când din cauza că avem mult de lucru, nu reușim să achităm fix în ziua programată. Anunț imediat expertul nostru în creditare și găsim o soluție. De asemenea, sunt momente când avem nevoie de bani în doar câteva zile, la Microinvest mereu primim decizia foarte rapid. E foarte ușor și comod de lucrat cu această organizație de creditare nebancară, chiar îi recomand, mai ales pentru antreprenori.

Ce idei de dezvoltare aveți pentru următorii ani?

În primul rând, vrem să dezvoltăm în țara noastră o cultură a dragostei față de flori. În Europa oamenii au o atitudine specială față de plante, iar asta se observă în fiecare curte și casă. Ne bucurăm că și la noi, tot mai mulți oameni au început să îndrăgească florile decorative. La Geocentru comercializăm florile atât Angro, cât și individual. Des vin la noi bătrânele, care vor flori pentru casă și curte, iar noi încercăm mereu să asigurăm prețuri accesibile pentru fiecare, fie că e vorba de cantități mari sau doar câteva flori. Poate pe viitor vom aduce și alte soiuri și, desigur, le vom dezvolta pe cele actuale. Important că ne place ceea ce facem și suntem susținuți de parteneri siguri și responsabili, precum Microinvest.

*Microinvest este unica organizație de creditare nebancară din Moldova, deținătoare a Certificatului Internațional de Protecție a Clienților. Acesta presupune un proces de creditare responsabil și transparent, bazat pe principii respectuoase de deservire a clienților, abordare corectă și echitabilă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Lefurile deputaților ar putea crește de la 20.800 la aproape 46.000 de lei, de la 1 ianuarie. Belous: „Toți își doresc salarii mai mari”

Deputații din Republica Moldova ar putea primi, din 1 ianuarie, salarii de aproape 46.000 de lei lunar, față de 20.800 de lei în prezent. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLive că Guvernul intenționează să aprobe proiectul noii legi a salarizării în noiembrie, după ce va primi opinia Comisiei Europene. Nici pentru miniștri, nici pentru alți angajați din sectorul public care au salarii „decente” nu sunt prevăzute majorări.

„Venim cu majorări pentru deputați pentru că ei astăzi au circa 20 de mii de lei salariu, dar au unele plăți compensatorii. La dumnealor vor crește salariul, dar luând în considerație numărul deputaților (…) vreau să vă asigur că toate cheltuielile ce țin de Președinție, Guvern, Parlament sunt sub 1% din costul Legii salarizării. (…) După legea salarizării, salariul unui deputat va fi 45.900, de la 20.800, cât au în prezent”, a declarat ministra Finanțelor.

De salarii mai mari, de la 1 ianuarie, ar urma să se bucure și angajații din educație, ordine publică, armată, administrație publică locală și asistență socială. În cazul acestora, lefurile vor crește de la Anul Nou cu 10 – 30%.

În schimb, unele categorii de angajați care au deja salarii considerate relativ decente nu vor beneficia de creșteri sau vor  primi majorări mici. Ministra Finanțelor a dat exemplul șefilor de direcții din unele instituții, ale căror salarii depășesc media din sectorul public: „La nimeni salariul nu este în descreștere, dar la ei nu va fi creștere. Nu se majorează sau (nr: se majorează) cu un procent foarte mic în sectorul public la cei care au salariu relativ decente”.

În ceea ce salariile judecătorilor, oficiala a declarat că acestea vor crește, însă nesemnificativ: „Noi am venit cu propunerea ca cei care trec procedurile de vetting și pre-vetting și astăzi au posibilitatea să primească salarii cu 50% mai mari. (…) Nu ne putem permite bugetar să venim cu creștere, cum a fost solicitat. (…) Toți își doresc salarii mai mari, dar să nu uităm despre capacitatea bugetului de a finanța aceste creșteri”.

Reamintim, tot din 2027, salariul brut al președintei Maia Sandu ar urma să crească de la 22.000 la 55.000 de lei, adică cu aproape 147%. Detalii – AICI.

Potrivit ministrei Finanțelor, proiectul a parcurs deja consultările interne și a fost transmis partenerilor din Uniunea Europeană pentru examinare. Autoritățile așteaptă opinia Comisiei Europene și intenționează să îl aprobe în Guvern pe parcursul lunii noiembrie.

Dacă Guvernul o va aproba, parlamentul o va vota, iar președinta Maia Sandu o va promulga, noua Lege a salarizării va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2027.  


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

(VIDEO) Procuratura se va ocupa de Costiuc?/ Dodon, de neatins?/ Diaspora, mobilizată în caz de război?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Compensații la energie: peste 154.000 de cereri depuse
— O deputată PAS a depus o plângere la Procuratură pe numele lui Costiuc
— Lumina mai scumpă? Premier Energy a depus o solicitare la ANRE
— Moldovenii de peste hotare ar putea fi obligați să revină în țară în caz de război
— Dodon contestă competența CSJ în dosarul „Kuliok”
— Din Brazilia, la concertul Carla’s Dreams din Chișinău
— Dodon îi solicită Maiei Sandu să o grațieze pe Guțul
— Victoria Belous va candida din partea PAS la Primăria Chișinău
— Dodon promite gaz la 350 de dolari, dar nu spune în ce condiții
— Femeie din Moldova, condamnată în Rusia la 14 ani de închisoare
— „Vocea Moscovei”. Replica șefului „Termoelectrica” pentru Ion Ceban
— Un nou scandal la Primăria Chișinău. Ceban, acuzat de utilizarea resurselor administrative
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

info1.md

Președinția respinge „minciunile lui Vasile Costiuc”: Maia Sandu nu a pus presiuni pentru alegerea vicepreședintelui raionului Hîncești

Președinția neagă că Maia Sandu ar fi făcut presiuni pentru alegerea lui Vasile Moraru în conducerea raionului Hîncești, așa cum a declarat deputatul Vasile Costiuc pe 3 noiembrie. Instituția a calificat declarațiile parlamentarului drept false și a condamnat răspândirea lor.

„Acuzațiile mincinoase ale lui Costiuc deja țintesc Președinția. După ce a publicat imagini din zona de frontieră de la Giurgiulești, promovând falsuri despre cerealele transportate, Vasile Costiuc continuă să lanseze acuzații nefondate, de această dată despre implicarea președintei în numirea conducătorilor în consiliile raionale. Președinția Republicii Moldova respinge ferm minciunile lui Vasile Costiuc și condamnă răspândirea de informații false. Îndemnăm cetățenii să se informeze din surse credibile”, precizează instituția prezidențială.

Reacția vine după ce, în dimineața zilei de 3 noiembrie, liderul Partidului „Democrația Acasă” a acuzat-o pe șefa statului ar fi mers la Hîncești pentru a exercita „presiuni” asupra organizației locale PAS, astfel încât aceasta să sprijine alegerea lui Vasile Moraru în funcția de vicepreședinte al raionului.

„Ditamai șef de stat se interesează ce se întâmplă la Hîncești și de ce oamenii din Hîncești nu vor să voteze pentru un om care era la PDM și își bătea joc de membrii PAS când aceștia făceau campanie electorală. (…) V-ați dus și ați pus presiune, doamna președintă, ca să-l voteze pe Moraru”, a declarat Costiuc într-un video publicat pe conturile sale de pe rețelele de socializare.

Potrivit Hîncești 24 TV, Vasile Moraru a fost votat în funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești pe 2 noiembrie. Acesta va fi responsabil de domeniul economic.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Femeia care a acuzat militari ucraineni că torturează oameni într-o casă de lângă Kiev a fost reținută. Budanov: „Există corespondență, există fotografii”

Femeia care a venit cu o ambulanță la casa folosită de Garda Națională a Ucrainei din Petropavlivska Borșceahivka și a denunțat presupusa deținere ilegală a unor persoane a fost reținută. Anunțul a fost făcut pe 3 noiembrie de șeful Oficiului Președintelui Ucrainei, Kirilo Budanov, pentru TSN, scrie Unian. Acesta susține că femeia ar fi pregătit acțiunea cu câteva zile înaintea confruntărilor violente din noaptea de 2 spre 3 noiembrie.

Potrivit lui Budanov, femeia și șoferul de pe ambulanță ar fi cercetat zona cu cel puțin trei zile înainte de incident. Șeful Oficiului Președintelui Ucrainei spune că în telefonul acesteia au fost găsite fotografii și mesaje schimbate cu unele canale de Telegram.

„Se pregătea o acțiune premeditată. Există corespondență, există fotografii. Există corespondență cu anumite canale de Telegram care au început distribuirea în masă a tuturor acestor informații”, a declarat Budanov.

Oficialul ucrainean a precizat că scopul presupusei acțiuni nu este deocamdată clar: „Fie din motive personale: pentru a-și crește popularitatea sau pentru a câștiga anumite sume de bani. Dar apare întrebarea cine plătește bani pentru asemenea servicii. Sau, posibil, cu un alt scop, îndreptat împotriva statului”.

Budanov a mai spus că persoanele din casă care aveau nevoie de îngrijiri au fost internate. „Majoritatea lor, după cum s-a dovedit, nu aveau nevoie de niciun fel de îngrijiri medicale”.

Femeia a fost identificată de jurnaliști drept Valentina Molodaia, proprietara unei clinici de chirurgie plastică și estetică. Potrivit „ Следствие.инфо”, ambulanța cu care a venit purta siglele unui serviciu medical care nu mai funcționează din 2023. Proprietarul companiei a declarat că vânduse vehiculul în 2024. Molodaia a calificat informațiile despre ea drept „bârfe” și a declarat că medicii clinicii sale au licență.

Separat, Biroul de Stat de Investigații a deschis un dosar penal în urma confruntărilor din Petropavlivska Borșceahivka, pentru presupusa depășire a puterii sau a atribuțiilor de serviciu de către o persoană cu funcție de răspundere din cadrul armatei.

Amintim că, în seara de 2 noiembrie, aproximativ o sută de persoane s-au adunat lângă casa folosită de Garda Națională, după ce pe rețelele sociale au apărut informații despre oameni care ar fi ținuți în subsol și torturați. Protestul a degenerat în violențe: au fost vandalizate și răsturnate mașini de poliție, iar lângă clădire a izbucnit o bătaie în masă.

Poliția a negat că în locuință ar fi deținute ilegal persoane. Garda Națională a confirmat însă că patru militari prezentau traumatisme și au fost trimiși la spital, fără să precizeze când și în ce împrejurări au fost răniți. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Moldovenii se grăbesc să ceară compensații: peste 154.000 de cereri, depuse în primele două zile

154.600 de cereri pentru compensații la energie au fost înregistrate pe platforma compensatii.gov.md de la lansarea înscrierilor, pe 2 noiembrie. Anunțul a fost făcut de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în seara zilei de 3 noiembrie.

Din numărul total de cereri înregistrate, 78.300 au fost completate cu ajutorul asistenților sociali, iar 76.300 au fost depuse online.

Totodată, operatorii Liniei Verzi a programului au oferit sprijin pentru 3.700 de cetățeni. Serviciul poate fi apelat gratuit la numărul 0 8000 5000, de luni până vineri, între orele 08:00 și 18:00.

Reamintim, pentru a primi sprijin începând cu luna noiembrie, solicitanții trebuie să depună cererile până pe 27 noiembrie 2026.

Cererile vor putea fi depuse și după 27 noiembrie, până pe data de 25 a fiecărei luni. În acest caz, compensația va fi acordată începând cu luna depunerii cererii.

NewsMaker a explicat cum să depui cererea pe compensatii.gov.md, cine poate beneficia de compensații, ce reguli s-au schimbat în acest an și ce date sunt necesare pentru înregistrare – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: