monitorulcj.ro

La Paris nu vor mai fi închiriate trotinete electrice: din 1 septembrie vor dispărea din oraș 

Trotinetele electrice închiriate nu se vor mai regăsi pe străzile din Paris. Până pe 1 septembrie, acestea vor dispărea complet din oraș, scrie Meduza cu referire la Le Figaro. 

Companiile, care ofereau în chirie trotinete electrice, își scot vehiculele de pe străzile din Paris. Autoritățile orașului, după un referendum organizat în aprilie, nu au negociat un nou contracte cu companiile Dott, Lime și Tier.

Contractele cu aceste companii expiră până pe 1 septembrie 2023. Până la acel moment, potrivit sursei, toate cele 15 mii de trotinete urmează a fi scoase de pe străzile orașului.

Se precizează că sunt scoase de pe străzile Parisului câte 450 de trotinete pe zi, iar pe măsură ce se apropie termenul de finalitate a contractului se vor lua câte 750 unități pe zi.

Cele trei companii au declarat că vor trimite trotinete electrice în alte orașe din Franța, inclusiv Germania, Polonia, Belgia, Italia și Israel. Totodată, companiile au menționat că intenționează să se ocupe activ de închirierea de biciclete electrice la Paris. 

Potrivit sursei, în aprilie 2023, primarul Parisului a organizat un referendum, unde a întrebat locuitorii orașului dacă își doresc reînnoirea contractelor cu firmele care oferă în chirie trotinete. Majoritatea participanților la referendum au votat împotrivă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Newsmaker

Acordul de cooperare tehnico-militar încheiat cu Ucraina: Nosatîi respinge criticile socialiștilor și explică ce prevede

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a respins criticile Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) privind acordul de cooperare tehnico-militară încheiat cu Ucraina. Oficialul a subliniat că documentul nu prevede acordarea de asistență militară directă, ci urmărește, în primul rând, protejarea populației și a spațiului aerian al țării. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unui briefing de presă, după ședința Guvernului din 28 octombrie.

„Este de natura opoziției să fie împotriva la tot ce se face bine pentru Republica Moldova, pentru a promova agenda Federației Ruse și pentru a dori ca Republica Moldova să fie un stat neputincios să facă față cerințelor de securitate, în interesul cetățenilor”, a declarat Anatolie Nosatîi.

El a precizat că Ministerul Apărării are încheiate peste 120 de tratate cu caracter militar cu diferite state partenere. Acestea vizează mai multe domenii, inclusiv cooperarea tehnico-materială, instruirea militarilor, consolidarea capacităților logistice, medicina militară și securitatea cibernetică.

Potrivit lui Nosatîi, cooperarea tehnico-militară este prevăzută în acordurile-cadru încheiate cu statele partenere, iar unele țări solicită acorduri suplimentare, care stabilesc mai detaliat condițiile colaborării. El a menționat că Republica Moldova are astfel de acorduri în vigoare cu Belarus, aprobat în 1995, Federația Rusă, aprobat în 1997, și Turcia, din anul 2000.

În ceea ce privește relațiile cu Ucraina, ministrul a precizat că Republica Moldova are 11 acorduri bilaterale de cooperare aprobate și ratificate, pe lângă acordul de bază, aprobat în 1993.

Potrivit oficialului, noul acord prevede colaborarea în domeniul logisticii și al sistemelor de comunicații, instruirea specialiștilor, protecția infrastructurii critice, precum și transferul de cunoștințe și tehnologii. Documentul mai vizează proiecte comune de cercetare și dezvoltare a producției militare, consolidarea capacităților de apărare cibernetică și dezvoltarea tehnologiilor de supraveghere a spațiului aerian.

„Așadar, acțiunile realizate în contextul implementării respectivului acord nu vor putea fi interpretate ca acordare asistență militară directă unui stat aflat în conflict armat. (…) Scopul parteneriatului este exclusiv protejarea populației și a spațiului aerian de drone rusești și alte pericole și amenințări la securitatea națională”, a declarat Anatolie Nosatîi.

El a subliniat că documentul va fi transmis Ministerului Afacerilor Externe, după care Ministerul Apărării va iniția procedura de ratificare în Parlament. Ulterior, textul integral al documentului va fi publicat pe site-ul oficial al Parlamentului.

Amintim că, pe 26 octombrie, la Kiev, Republica Moldova și Ucraina au încheiat un acord de cooperare tehnico-militară. Documentul a fost semnat de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și omologul său ucrainean, Yevhenii Khmara, în timpul vizitei premierului Vasile Tofan în Ucraina.

Pe 27 octombrie, PSRM a emis o declarație în care a criticat documentul semnat în capitala ucraineană. Formațiunea a declarat că acordul ar submina statutul de neutralitate al țării și ar putea implica Republica Moldova în războiul dintre Ucraina și Rusia, declanșat de Moscova în 2022. În reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a făcut apel la socialiști să renunțe la „retorica războinică”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: