screenshot

Vom avea vicepremier pentru Reintegrare la următoarea ședință de guvern? Gavrilița: A fost identificată candidatura

Premierul Natalia Gavriliță a anunțat într-o conferință de presă, pe 12 ianuarie, ca a fost identificată candidatura pentru funcția de vicepremier pentru Reintegrare. Prim-ministra a precizat că acesta va fi numit în funcție în următoarele zile, astfel încât să poată participa la următoarea ședință de Guvern.

Gavrilița a refuzat să dea un nume, invocând că este solicitarea persoanei care ar urma să ocupe această funcție.

„Are experiența pe care ar trebui să o aibă un candidat pentru așa o funcție”, a precizat Gavrilița.

Vladislav Kulminski a demisionat din funcția de vicepremier pentru Reintegrare la începutul lunii noiembrie al anului 2021. Kulminski a devenit vicepremier pentru Reintegrare în Guvernul Nataliei Gavrilița în data de 6 august. Anterior, a activat în cadrul structurilor ONU de reglementare conflictelor, dar și în societatea civilă, fiind unul dintre fondatorii Institutului pentru Inițiative Strategice.

Într-o emisiune televizată, Kulminski a dezvăluit că a luat această decizie pentru a fi alături de familia sa.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Chicu explică de ce a șters postarea în care a „mulțumit” Rusiei pentru dronele care au survolat Moldova

Deputatul „Alternativa” Ion Chicu susține că a șters postarea de pe Facebook în care se „mulțumea” Rusiei pentru survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova – mesaj ironic în rusă, conceput ca fiind din numele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) – pentru că ar fi fost interpretată greșit. El a spus că cei mai mulți internauți ar fi citit traducerea automată a platformei, în care nu mai apărea partea care atribuia declarația formațiunii de guvernământ, și s-a înțeles că el ar fi recunoscător că drone rusești au încălcat spațiul aerian național. Precizările au fost făcute în cadrul ediției din 2 iunie a emisiunii „Есть вопросы” de pe NewsMaker.

Am scris în rusă (postarea – n. r.), din numele PAS. Vă amintiți cum au împânzit țara în campania electorală cu aceste panouri galbene? Scriau ceva și semnau „PAS”. Exact așa am scris și eu. Ideea era că dronele rusești, toate aceste provocări, îi ajută pe cei de la PAS, deoarece ei își construiesc politica pe rusofobie. (…) Ulterior, peste câteva minute văd că vin reacții, mi-au fost trimise capturi de ecran. Se pare că majoritatea alor noștri nu cunosc limba rusă, iar dedesubt apare traducerea în limba română, deja fără mențiunea că a fost din numele PAS. Și reiese că Chicu se bucură de drone. Iar atunci când tu înțelegi că oamenii nu înțeleg și interpretează greșit, clar că ștergi. (…) Clar că PAS a folosit acest lucru”, a declarat Ion Chicu.

Amintim că, pe 13 mai, pe fondul invaziei ruse din Ucraina, o dronă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, intrând din direcția Ucrainei și traversând țara de la nord la sud, de la raionul Ocnița până în zona Giurgiulești. Spațiul aerian a fost temporar închis, iar Ministerul Afacerilor Externe a condamnat incidentul, calificându-l drept „o încălcare inadmisibilă a suveranității și integrității teritoriale” a Moldovei.

În acest context, Ion Chicu a publicat pe Facebook un mesaj cu textul: „Ne exprimăm recunoștința profundă Rusiei pentru încălcările frecvente ale spațiului nostru aerian de către Shahed-urile voastre. Faceți o treabă grozavă cu noi!”, semnat „/PAS/”. La scurt timp, însă, parlamentarul a șters publicația. Ulterior, el a declarat că postarea reprezenta o ironie la adresa PAS, nu o mulțumire reală adresată Rusiei.

Postarea a generat un val de reacții critice. Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a condamnat mesajul în cadrul ședinței plenare din 14 mai.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: