La votul calului. Cum a plecat Maia Sandu de la guvernare și ce va urma
Full Article 10 minutes read

La votul calului. Cum a plecat Maia Sandu de la guvernare și ce va urma

După demiterea guvernului care a fost votată de către socialiști și democrați la 12 noiembrie, președintele Igor Dodon a invitat partidele la negocieri. Cei din blocul ACUM au lăsat deja să se înțeleagă că după căderea guvernului, nu mai au despre ce discuta cu socialiștii. Democrații sugerează că alegerile anticipate ar putea fi evitate. Dodon însă a spus că nu va fi o coaliție cu PDM. Experții susțin că în aceste condiții, cel mai probabil scenariu este formarea de către socialiști a unui guvern minoritar cu susținerea democraților.

Poziții și propuneri

Pentru demiterea guvernului Maiei Sandu au votat în parlament 63 de deputați ai Partidului Socialiștilor și ai Partidului Democrat. Votul de neîncredere a fost înaintat de către socialiști, după ce guvernul Sandu și-a asumat răspunderea pentru amendamentele care ar schimba procedura de numire a procurorului general.

Sandu a declarat în parlament că socialiștii și Dodon pur și simplu se tem de o justiție independentă și vor răspunde în fața cetățenilor pentru acțiunile lor. De asemenea, ea a spus că socialiștii doresc să distrugă toate succesele care au fost obținute după înlăturarea de la putere a ex-liderului Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc.

Prin intermediul ex-premierului Pavel Filip, democrații au învinuit blocul ACUM de faptul că ei „nu pot supraviețui fără Plahotniuc”. „Plahotniuc este în capul vostru și eu v-aș sfătui să-l scoateți de acolo. El nu va fi vinovat de eșecurile voastre”, a declarat Filip. Președintele PDM este sigur că liderii ACUM nu au făcut față guvernării și doresc să plece acolo unde le este mai confortabil – în opoziție.

Cu o declarație asemănătoare a venit și președintele Igor Dodon. „Aceasta este o autodizolvare planificată a guvernului. Ei au decis să provoace demiterea guvernului și criza în coaliția de guvernare”, a spus Dodon și a chemat la discuții toate fracțiunile parlamentare.

Totodată, Dodon a mai declarat că socialiștii nu vor face coaliție cu Partidul Democrat. Oricum, i-a invitat pe democrați la negocieri.

Interlocutorii din Partidul Democrat, cu care a comunicat NM, au menționat filozofic că pentru ei, este o nouă etapă în care „nu vor mai fi împroșcați cu noroi”, așa cum au făcut cei din coaliția PSRM-ACUM în toate aceste cinci luni.

Interlocutorii din PDM susțin că nu au discutat cu socialiștii despre posibilele coaliții. Însă ei consideră că alegerile anticipate ar putea fi evitate.

La rândul său, Igor Dodon a declarat că dorește să fie păstrată actuala majoritate parlamentară și să fie numit un nou guvern, însă deja fără Sandu la conducere. Potrivit afirmațiilor lui Dodon, dacă blocul ACUM nu accepta dialogul, acest lucru ar putea provoca alegeri anticipate. Însă el va face tot posibilul pentru a nu admite așa ceva.

Dodon a precizat că în acest caz, va propune o candidatură a premierului „din afara politicii”. „Acesta va fi un tehnocrat”, a adăugat președintele. El nu a dezvăluit vreun nume. Când jurnaliștii l-au întrebat dacă acesta ar putea fi consilierul său, ex-ministrul finanțelor Ion Chicu, președintele l-a numit „un profesionist respectat”, însă a evitat să dea un răspuns direct.

Încă până la invitația președintelui, cei din blocul ACUM au lăsat să se înțeleagă că după demiterea guvernului, ei nu mai au despre ce discuta cu socialiștii. Deputatul Partidului „Acțiune și Solidaritate” Sergiu Litvinenco l-a îndemnat pe președintele Dodon „să nu piardă timpul cu propuneri ipocrite de a restabili alianța cu blocul ACUM”.

„Să guverneze cu cei cu care au demis Guvernul”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Facebook. Totodată, el a menționat că aceasta este opinia sa proprie, iar partidul încă nu a luat o decizie.

Vicepreședintele parlamentului din partea ACUM Mihai Popșoi a spus pentru NM că deocamdată, blocul nu a decis ce va răspunde la propunerea lui Igor Dodon. „Noi ne vom consulta  cu colegii de bloc, cu conducerea și vom anunța imediat ce vom lua o decizie”, a menționat  Popșoi.

Trucuri și capcane

În opinia lui Andrei Popov, directorul Institutului pentru Inițiative Strategice, președintele înțelege foarte bine că după votarea moțiunii de cenzură, restabilirea formatului coaliției ACUM-PSRM este imposibilă.

„Președintele creează aparența că pentru el, această coaliție este o prioritate. El înțelege că oricare alt guvern nu poate fi aprobat fără voturile democraților și așa va fi”, consideră Popov.

În opinia sa, socialiștii și Igor Dodon „au devenit, în mod paradoxal, partea cea mai puțin interesată de alegerile parlamentare anticipate”. Expertul mai consideră că miercuri, Dodon va spune că blocul ACUM refuză o coaliție cu PSRM și lui nu-i va rămâne altceva decât să se apuce de guvernarea țării.

„El va înainta, formal, o persoană din afara politicului, acceptată de către democrați. Formal, acesta va fi un cabinet de miniștri tehnocrat, negociat cu democrații. Și acesta va fi votat de socialiști și democrați. Împreună, ei au 67 de voturi”, a menționat Popov.

El mai afirmă că pentru socialiști, este „un moment de două ori critic”: pe de o parte, pentru mulți, ei par vinovați de destrămarea coaliției, iar pe de altă parte, ei trebuie să voteze cu democrații, prin aceasta devenind vulnerabili pentru critici.

„Ei devin dependenți de fracțiunea democraților. Și rămâne doar să ghicim, în ce condiții democrații vor susține acest guvern prin voturile lor în parlament”, a subliniat Andrei Popov.

El este de părere că dacă socialiștii vor reuși să formeze un guvern minoritar cu susținerea democraților, nu este nicio nevoie să se grăbească cu alegerile anticipate. „Alegerile parlamentare ar putea fi mai târziu decât cele prezidențiale, dar s-ar putea chiar ca un asemenea guvern să se mențină ani în șir. Nu trebuie forțat norocul. Însă Dodon va fi vulnerabil în fața democraților, de susținerea lor va depinde guvernul”, consideră expertul.

Analistul politic Stela Jantuan menționează că în politica moldovenească, există întotdeauna numeroase opțiuni de desfășurare a evenimentelor.

„Afaceriștii din politică sunt tradiția noastră și chiar un ritual. Ei și-au creat un spațiu în care organizează diferite acțiuni teatrale cu desfacerea acordurilor etc. Ei înscenează situații, iar poporul stă cu inima în călcâie și așteaptă, cum i se va decide soarta”, a spus Jantuan pentru NM.

Ea consideră că sunt câteva modalități de soluționare a acestei situații politice. În una dintre acestea, socialiștii vor merge pe formula testată deja de Plahotniuc în toate alianțele – vor iniția negocieri cu blocul ACUM și vor declara că doresc să relanseze coaliția. „Ei vor aduce o mie de argumente prin care vor explica, de ce au votat pentru demiterea guvernului. Firește, ACUM nu poate ceda pozițiile”, subliniază Jantuan.

În opinia sa, socialiștii mizează anume pe faptul că ACUM va refuza negocierile. După refuzul dialogului, ei vor încerca să poarte negocieri separate cu fiecare fracțiune din cadrul blocului. „Dacă și aceste negocieri nu vor avea niciun rezultat, dacă ei vor refuza, vor dezlega mâinile socialiștilor”, menționează politologul. Și concluzionează că socialiștii vor forma un guvern minoritar cu susținerea democraților.

Jantuan mai afirmă că democrații vor obține imunitate, garanții că nu vor fi intentate dosare penale, cazul despre uzurparea puterii va fi închis, ei vor putea forma coaliții cu socialiștii în raioane. „Astfel, socialiștii vor asigura revenirea PDM la guvernare, într-o anumită formă”, consideră Jantuan.

Ea presupune că socialiștii sunt în capcana PDM. Și dacă ei cred că joacă un rol independent, este „o iluzie politică”. „PSRM va confirma că pe parcursul anilor, a fost un partener tacit al PDM și iată, socialiștii i-au readus pe democrați la guvernare. Acest lucru le va juca festa și la alegerile prezidențiale”, este sigură Stela Jantuan.

Și politologul Corneliu Ciurea consideră că formarea unui guvern minoritar „cu tentă socialistă” este un scenariu mult mai probabil al desfășurării evenimentelor.

„La conducere va fi un prim-ministru care ar conveni democraților, așa cum este Ion Chicu. Acest guvern va căpăta susținerea parlamentului, se va axa pe soluționarea problemelor social-economice fără a atinge chestiunile ce țin de Transnistria etc. Mai aproape de alegerile prezidențiale, socialiștii și democrații fie se vor certa definitiv, fie își vor înregistra oficial relațiile”, consideră Ciurea.

Ciurea consideră că declarația Maiei Sandu precum că un guvern minoritar nu va obține finanțare externă și nu va putea asigura țara cu resurse energetice este o  „sperietoare pentru electorat”.

„Acești bani nu au decis nimic radical, iar problemele energetice pot fi soluționate. Acestea au fost spuse de dragul cuvintelor frumoase. În realitate, banii Occidentului nu sunt un factor decisiv în bugetul nostru, acest lucru l-au demonstrat deja democrații și alte guverne care au reușit să se descurce fără finanțarea externă și au asigurat creșterea economică”, a concluzionat el.

Calea spre președinție

Mulți motivează istoria demiterii guvernului Sandu prin alegerile prezidențiale stabilite pentru sfârșitul anului 2020.

Democratul Pavel Filip a declarat în parlament că astfel, „Sandu își lansează campania prezidențială”. Iar Sandu, solicitată de NM, a spus că nu s-a gândit la alegerile prezidențiale.

Corneliu Ciurea susține că cel mai probabil, inițiativa de a rupe relațiile dintre socialiști și blocul ACUM vine de la Sandu, care a schimbat brusc regulile de joc în chestiunea cu privire la numirea procurorului general și a mers pe calea ultimatumurilor, iar socialiștii nu au putut să fie de acord.

„Ea însăși este interesată să devină un politician de opoziție, să critice liber guvernarea și să-și consolideze pozițiile către alegerile prezidențiale”, afirmă Ciurea.

În opinia lui Andrei Popov, dacă mai devreme Sandu nu vedea necesitatea participării în campania prezidențială, pentru că era prim-ministru, acum ar fi logic să se gândească la aceasta.

„Acum, ea are imaginea unui luptător contra corupției, a persoanei care a dorit să numească un procuror independent. Aceasta este o imagine puternică. La fel, ea a demonstrat că nu se ține de putere și că reforma procuraturii este pentru ea mai importantă decât o funcție înaltă. Aceasta este o poziție avantajoasă pentru lupta politică și pentru participarea la eventualele alegeri parlamentare și prezidențiale”, a menționat Popov.

Potrivit afirmațiilor sale, mulți oameni o percep pe Sandu ca pe contracandidatul principal al lui Dodon.

La fel, Popov a atras atenția asupra faptului că acum, nici Sandu, nici Năstase nu sunt nici miniștri, nici membri ai parlamentului. Totodată, expertul nu a exclus că Sandu ar putea reveni în parlament. El a menționat că în circumscripția electorală Hâncești urmează să aibă loc alegeri repetate, pentru că deputatul fracțiunii PDM Alexandru Botnari a devenit primar.

„Nu-i exclus că la alegerile repetate care vor avea loc în această circumscripție electorală, Sandu ar putea candida și reveni în parlament. Acest lucru ar putea deveni o victorie simbolică și importantă din punct de vedere psihologic – un început al revanșei”, consideră Popov.

În opinia sa, în istoria cu demiterea guvernului, blocul ACUM și socialiștii au câștigat și au pierdut în același timp. Iar pentru democrați, situația creastă este un avantaj: „PDM revine în joc, îi lipsește de opțiuni pe partenerii săi – socialiștii. Și odată ce aceștia nu au opțiuni, Partidul Democrat va avea mai multe pârghii”.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: